ICCJ. Decizia nr. 8096/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8096
Dosar nr. 8671/2005
Şedinţa publică din 18 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Teleorman la 4 august 2004, reclamantele G.A. şi N.M. au solicitat anularea deciziilor nr. 220, 221 şi 222 din 30 aprilie 2004 emise de A.P.A.P.S. Bucureşti, prin care s-au respins notificările cu numerele 282, 283 şi 286 din 22 noiembrie 2001, cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate în conformitate cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei precum şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, susţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 27 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora măsurile reparatorii prin echivalent se datorează numai pentru imobilele preluate de stat cu titlu valabil şi care se află în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, condiţii ce nu sunt dovedite în cauză.
De asemenea s-a arătat că, în susţinerea notificărilor depuse, reclamanta era obligată să anexeze actele doveditoare, conform art. 22 din lege.
Tribunalul Teleorman, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 617 din 6 septembrie 2004, a respins excepţiile invocate de intimată şi a admis contestaţiile reclamantelor, anulând deciziile nr.220, 221 şi 222 din 30 aprilie 2004, emise de A.P.A.P.S. Bucureşti.
A fost obligată intimata la restituirea prin echivalent, către cele două contestatoare, contravaloarea imobilelor situate în Municipiul Roşiorii de Vede.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamantele s-au conformat dispoziţiilor art. 21 şi art. 22 din legea specială, depunând notificările în termen şi actele doveditoare ale dreptului de proprietate, iar intimata este cea care, potrivit art. 28 va stabili prin decizie modalitatea măsurilor reparatorii cu avizul organelor teritoriale ale Ministerului Finanţelor, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta A.V.A.S., susţinând că în mod greşit s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât Legea 10/2001 instituie regula potrivit căreia primează principiul restituirii în natură, iar în acest sens, conform art. 20, notificarea trebuia adresată persoanei juridice deţinătoare. S-a arătat totodată că reclamantele trebuiau să urmeze procedura prevăzută de art. 21-24 din Legea nr. 10/2001, unitatea deţinătoare având obligaţia să emită Decizia motivată cu privire la măsura reparatorie prin echivalent, sens în care erau aplicabile dispoziţiile art. 36 şi urm.
Apelanta A.V.A.S. a criticat hotărârea primei instanţe şi pentru încălcarea principiului disponibilităţii, întrucât contestatorii au solicitat despăgubiri băneşti, iar prin reţinerea dispoziţiilor art. 27, judecătoria a încălcat acest principiu.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin Decizia civilă nr. 635 din 8 aprilie 2005, a respins apelul pârâtei A.V.A.S. ca nefondat reţinând că acesta are calitate procesuală pasivă întrucât este emitenta deciziilor care fac obiectul contestaţiei şi că în mod corect s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Legea 10/2001.
S-a apreciat că apelanta avea obligaţia de a se conforma dispoziţiilor art. 27 şi de a invita în scris persoana îndreptăţită la negocieri, chiar dacă prin notificări s-au solicitat despăgubiri băneşti şi s-a indicat ca temei de drept art. 36 din Legea 10/2001.
Critica referitoare la aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 27 a fost apreciată ca nefondată, cu motivarea că Decretul nr. 92/1950 este prezumat titlu valabil al statului, persoană juridică emitentă a dispoziţiei având competenţa de a se pronunţa asupra preluării imobilului cu sau fără titlu, conform dispoziţiilor HG nr. 498/2003.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs A.V.A.S. la 30 mai 2005, solicitând modificarea în tot a acesteia şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., pârâta recurentă A.V.A.S. a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, justificată prin faptul că intimaţii şi- au exprimat opţiunea cu privire la măsura reparatorie în echivalent, constând în despăgubiri băneşti, opţiune ce rezultă, în mod indubitabil, din pretenţiile solicitate prin cele trei notificări şi cuantificate în sume de 650.000.000 lei, 600.000.000 lei şi 150.000.000 lei. Pe cale de consecinţă, s-a susţinut că pentru restituirea prin echivalent sub forma despăgubirilor băneşti, trebuie îndeplinită procedura reglementată de art. 36 şi urm. din Legea 10/2001.
Cel de-al doilea motiv de recurs a vizat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 22 şi art. 27 din Legea 10/2001, motiv pentru care s-a arătat că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate, certificatul nr. 93-2061 din 27 februarie 1992 emis de Ministerul de Interne, Direcţia Generală a Arhivelor Statului fiind, sub acest aspect, nerelevant în sensul art. 22 pct. 1 lit. a) din HG 498/2003.
Prin cel de al treilea motiv de recurs, s-a susţinut că nu a fost respectat termenul legal pentru depunerea actelor doveditoare, termen prelungit până la data de 1 iulie 2003, conform art. 1 din Legea 289 din 27 iunie 2003, intimaţii depunând abia în faza apelului actele ce atestă calitatea lor de moştenitori şi adresele 4717 din 5 septembrie 2001 a Prefecturii Judeţului Teleorman şi 19100 din 1 noiembrie 2001 a Municipiului Roşiorii de Vede.
Intimatele N.M. şi G.A. au formulat la 7 octombrie 2005 întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele şi lucrările dosarului, raportat la criticile invocate de recurenta pârâtă, Înalta Curte urmează să aprecieze că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 27 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, notificarea prin care se solicită restituirea unui imobil preluat cu titlu valabil, evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, se adresează instituţiei publice implicate în privatizare, în speţă A.V.A.S.
De altfel, prin emiterea deciziilor contestate, recurenta pârâtă s-a conformat dispoziţiei legale menţionate, respingerea notificării intimatelor având un alt temei decât lipsa calităţii procesuale pasive de a răspunde la notificare.
Nici sentinţa primei instanţe şi nici Decizia instanţei de apel nu au stabilit obligaţia A.V.A.S. de a emite decizii în sensul acordării de despăgubiri băneşti în echivalent pentru imobilele obiect al notificării, conform art. 28 din Legea 10/2001 fiind obligată pârâta la stabilirea modalităţii măsurilor reparatorii cu avizul organelor teritoriale ale Ministerului Finanţelor, conform dispoziţiilor art. 29.
Ca atare, critica formulată prin primul motiv de recurs, cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive, este neîntemeiată.
Cel de-al doilea motiv de recurs este, de asemenea, neîntemeiat.
Într-adevăr, certificatul 93-061 din 27 februarie 1992 emis de Direcţia Judeţeană a Activelor Statului Teleorman nu reprezintă un titlu de proprietate, însă alături de celelalte înscrisuri depuse la dosar face dovada că imobilele în litigiu au aparţinut autorului reclamantelor, N.P., fiind naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 pe numele acestuia.
Faptul că autorul reclamantelor a fost proprietar rezultă atât din cuprinsul actelor depuse de reclamante, respectiv declaraţia de impunere nr. 913 din 4 martie 1950 completată de N.P. şi înregistrată la Circumscripţia Financiară Roşiorii de Vede, Teleorman, cât şi din împrejurarea că imobilele în litigiu au fost preluate de la acesta, în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Conform art. 22.1 din HG nr. 498 din 18 aprilie 2003 de aplicare a Legii 10/2001, prin act doveditor al dreptului de proprietate se înţelege orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea persoanei îndreptăţite sau autorilor acesteia.
Ca atare, având în vedere dovezile administrate de intimate, se va aprecia ca neîntemeiată critica recurentei în sensul nedovedirii dreptului de proprietate al autorilor acestora nici în faza administrativă şi nici în faţa instanţei de judecată.
Art. 5 din Legea 10/2001 nu este incident în cauză având în vedere că în cazul naţionalizării în temeiul Decretului nr. 92/1950 nu se acordau despăgubiri şi ca atare o declaraţie pe proprie răspundere dată în faţa notarului în sensul că nu s-au primit despăgubiri nu era necesară.
De altfel textul art. 5, invocat de recurentă, are în vedere o altă ipoteză, respectiv situaţia în care s-au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, expres şi limitativ enumerate în anexa la Legea 10/2001 şi care nu îndreptăţesc la restituire sau la alte măsuri reparatorii persoanele care au încasat astfel de despăgubiri.
Pentru toate considerentele menţionate, Curtea va aprecia că nu sunt întrunite motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi va respinge recursul formulat de A.V.A.S. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 635 din 8 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8087/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8126/2005. Civil → |
|---|
