ICCJ. Decizia nr. 8142/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8142
Dosar nr. 17056/200.
Şedinţa publică din 19 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 1236/2004 Curtea de Apel Timişoara a respins apelul declarat de Primarul municipiului Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 218/2004 pronunţată de Tribunalul Timiş, menţinând astfel soluţia de anulare a dispoziţiei nr. 1460/2003 emisă de Primar şi de restituire în natură a apartamentului nr. 5 înscris în C.F. individuală Timişoara.
În fundamentarea hotărârii, Curtea de Apel a reţinut în esenţă legalitatea sentinţei decurgând din caracterul abuziv al preluării imobilului în baza Decretului nr. 223/1974 precum şi neaplicabilitatea prevederilor art. 1.4. lit. B) din HG 498/2003.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primarul Municipiului Timişoara criticând-o pentru următoarele considerente:
În mod greşit au fost înlăturate de la aplicare prevederile HG 498/2003 ce conţin normele de interpretare ale Legii nr. 10/2001, norme care precizează faptul că, în cazul speţei, al plecării definitive din ţară după înstrăinarea locuinţei şi plata unei despăgubiri îndestulătoare din partea Statului cumpărător, cererea de retrocedare în temeiul Legii 10/2001, trebuie respinsă.
În lumina acestor prevederi legale, rezultă faptul că preluarea nu a avut caracter abuziv.
Pe de altă parte, eventuala neconstituţionalitate a prevederilor menţionate ale HG 498/2003, nu a fost invocată şi atâta timp cât ele au fost adoptate sub imperiul Constituţiei în vigoare în anul 2003, acţiunea trebuia respinsă.
Examinând recursul pârâtului prin prisma criticilor invocate se constată că acesta este nefondat iar Decizia Curţii de Apel este legală şi temeinică.
Astfel, caracterul abuziv sau nu al preluării, în mod corect a fost examinat prin prisma actelor normative în vigoare la data trecerii bunului în proprietate de Stat. Este de notorietate faptul că, înstrăinările în cazul plecării definitive din ţară se făceau în considerarea şi ca o consecinţă a acestei plecări, înstrăinarea fiind impusă prin dispoziţiile Decretului nr. 223/1974. Prin urmare, de vreme ce era impusă, ea contravenea dreptului la liberă circulaţie, drept pe care, România se angajase să-l respecte prin ratificarea Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi libera circulaţie.
De asemenea, Constituţia din anul 1965, în vigoare la data înstrăinării, garanta dreptul de proprietate şi prevedea imposibilitatea exproprierii decât pentru cauză de utilitate publică. În speţă, de vreme ce, proprietarul era obligat a înstrăina imobilul, chiar şi cu plata unei despăgubiri, rezultă că nu numai că nu s-au respectat prevederile constituţionale cu privire la ocrotirea proprietăţii, dar a fost viciat şi consimţământul proprietarului prin violenţă morală.
În acest context, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor HG 498/2003, nu trebuia invocată de vreme ce, instanţele s-au raportat în mod corect la Constituţia în vigoare la data înstrăinării şi preluării imobilului de către stat.
Cât priveşte dispoziţiile art. 1.4. lit. B) din HG 498/2003, instanţele tot în mod corect au reţinut pe baza excepţiei de nelegalitate că, faţă de prevederile art. 9 alin. (1) şi (7) din Legea 10/2001 care instituie regula clară a restituirii în natură, nu a mai fost nevoie de o precizare ori nuanţare din partea legiuitorului prin intermediul acestor Norme de aplicare a legii.
Pe de altă parte, nu se poate accepta concluzia că Normele de aplicare ale unei legi instituie situaţii distincte faţă de cele prevăzute de legea însăşi iar dacă ar fi aşa, forţa probantă a legii fiind net superioară şi, stabilind regula neîndoielnică a restituirii în natură, trebuie aplicată cu prioritate în raport cu Normele.
Pentru aceste considerente se va reţine a nu fi îndeplinit nici unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. urmând ca în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 1236 din 1 iunie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8151/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 814/2005. Civil. LEGEA 10/2001... → |
|---|
