ICCJ. Decizia nr. 817/2005. Civil
Comentarii |
|
Prin încheierea de admitere în principiu din 8 octombrie 2003 a Judecătoriei Bârlad s-au constatat deschise succesiunile defuncților P.A., P.G. și P.M., s-au stabilit masele succesorale rămase de pe urma acestora și moștenitorii fiecăruia, dispunându-se efectuarea unei expertize topografice pentru evaluarea terenului în suprafață de 25,47 ha și propuneri de lotizare în raport de posesia actuală.
împotriva acestei încheieri a declarat apel pârâta P.L.
Prin decizia civilă nr. 374 din 24 martie 2004, Curtea de Apel Iași a respins apelul ca tardiv formulat.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta P.L., criticând-o atât cu privire la problema tardivității cât și în legătură cu fondul cauzei.
Cu prilejul dezbaterii recursului, înalta Curte a pus în discuție din oficiu problema competenței materiale de soluționare, în raport de modificările legislative intervenite după declararea căii de atac.
Cu privire la această problemă, care premerge oricărei cercetări a cauzei, se constată că în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 65/2004, aprobată și modificată prin Legea nr. 493/2004, competența de soluționare a recursului aparține în speță Curții de Apel Iași, în favoarea căreia a fost declinată cauza.
← Acţiune în revendicare. Imobil preluat în mod abuziv de stat.... | ICCJ. Decizia nr. 794/2005. Civil → |
---|