ICCJ. Decizia nr. 856/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 856
Dosar nr. 25150/1/2005
8687/200.
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2602 din 7 octombrie 2004, Tribunalul Caraş-Severin a respins acţiunea formulată de reclamantul B.L.O., în contradictoriu cu Primăria Oraviţa.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, potrivit actelor depuse la dosar, proprietari tabulari ai imobilelor care fac obiectul procesului au fost următoarele persoane.
- B.E., B.S., B.I., B.L. şi B.M., pentru imobilele înscrise în C.F., cu nr.top. 61 şi 62;
- B.O. şi B.A., pentru imobilele înscrise în C.F.;
- B.E., B.S., B.I., B.L. şi B.M., pentru imobilul înscris în C.F. cu nr.top. 25/2;
- B.O. şi B.A., pentru imobilele înscrise în C.F. nr.top. 520/b.
Aceste imobile au fost preluate abuziv, în anul 1978, în baza Decretului nr. 223/1974 şi a Decretului nr. 92/1950, însă, aşa cum corect s-a reţinut prin dispoziţiile contestate, reclamantul nu a făcut dovada calităţii de succesor al foştilor proprietari tabulari.
Prin Decizia civilă nr. 788 din 31 martie 2005, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat în parte hotărârea atacată, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul L.O., a anulat Decizia nr. 875 din 15 septembrie 2003, emisă de Primarul oraşului Oraviţa şi a dispus restituirea în natură a apartamentelor nr. 2, 5, 7 şi 8 din imobilul înscris în C.F. Oraviţa Montană, nr.top. 54, situat administrativ în Oraviţa.
A fost anulată Decizia nr. 876 din 15 septembrie 2003 şi s-a dispus restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. Oraviţa Montană nr.top. 61, 62, situat administrativ în Oraviţa, şi s-a respins cererea pentru anularea deciziei nr. 874 din 15 septembrie 2003 privitoare la restituirea imobilelor înscrise în C.F. Oraviţa Montană şi C.F. Oraviţa Montană.
Instanţa de apel a reţinut că reclamantul cu certificatul de calitate nr. 15 din 19 noiembrie 2002 a făcut dovada calităţii sale de moştenitor al defunctului B.O. ca descendent al acestuia (fiu) şi al defunctului B.S. (A.) în calitate de nepot de frate.
Prin notificări distincte, reclamantul a solicitat să-i fie restituite în natură trei imobile.
Imobilul înscris în C.F. Oraviţa Montană nr.top. 54, alcătuit din casa cu nr.54, cu teren în suprafaţă de 1939 mp, situat în Oraviţa, a fost înscris iniţial în C.F. Oraviţa Montană, iar în anul 1944 a devenit prin moştenire proprietatea antecesorilor reclamantului B.O. şi B.A.. Acest imobil, care a fost naţionalizat în anul 1957, potrivit Decretului nr. 92/1950, se încadrează în categoria imobilelor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001.
În anul 1976 imobilul a fost apartamentat şi transnotat în C.F. Oraviţa Montană, C.F. fiind sistată, iar apartamentele au fost închiriate.
Unele apartamente au fost vândute, iar reclamantul, care nu a contestat valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare, a cerut să-i fie restituite în natură numai apartamentele care nu au fost vândute. De aceea, în cazul imobilului înscris în C.F. Oraviţa Montană reclamantul are dreptul de a-i fi restituite în natură apartamentele 2, 5, 7 şi 8, urmând ca chiriaşii să beneficieze de măsurile de protecţie prevăzute de OUG nr. 40/1999.
Se mai reţine, că reclamantul are dreptul la restituirea în natură şi pentru imobilul înscris în C.F. Oraviţa Montană, nr.top. 61, 62, care a fost preluat în baza Decretului nr. 223/1974, însă este neîntemeiată cererea pentru restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. Oraviţa Montană, deoarece pentru acest imobil şi în prezent sunt înscrişi ca proprietari tabulari antecesorii reclamantului.
În privinţa imobilului înscris în C.F. Oraviţa Montană, se reţine că nu au aparţinut antecesorilor reclamantului toate parcelele înscrise în această carte funciară.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Consiliul local Oraviţa, prin primar, care, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 9, 10 C. proc. civ., susţine că „a fost obligată Primăria Oraviţa să procedeze la anularea dispoziţiilor nr. 875/2003 şi 876/2003, emise de primar, fără să se aibă în vedere prevederile Legii nr. 215/2001 şi faptul că în toate înscrisurile depuse la dosar, parte este consiliul local". Potrivit Legii nr. 215/2001 au calitate procesuală numai consiliul local, ca autoritate deliberativă şi primarul, ca autoritate executivă.
Se mai susţine că, deşi reclamantul cere să-i fie restituit imobilul înscris în C.F., din extrasul acestei cărţi funciare rezultă că imobilul este înscris sub alte numere topografice, respectiv 61, 62, iar în fapt sunt două imobile cu un număr de 58 de proprietari în cote părţi. Or, notificatorul a dovedit că este moştenitorul a două persoane, respectiv B.Ş. şi B.O. , care nu au calitatea de proprietari ai imobilelor, iar din copia xerox a C.F. nu rezultă că imobilul a fost preluat abuziv. Doar la foaia de sarcini apare o înscriere din anul 1978, referitoare la dreptul de administrare operativă în favoarea Consiliul popular Oraviţa.
Arată recurentul, „că instanţa de apel nu justifică cum a apreciat probatoriul, pentru a ajunge la concluzia că reclamantul are dreptul la restituirea acestor imobile".
Imobilele înscrise în C.F., nr.top. 251 şi C.F. Oraviţa Montană, nr.top. 520/b au aparţinut numiţilor B.Ş., B.E., B.I. şi B.L., iar reclamantul nu a făcut cu certitudine dovada calităţii de unic moştenitor al proprietarilor acestor imobile.
Pentru imobilul înscris în C.F. sub nr.top. 54 s-au depus acte care atestă doar apartamentarea acestuia, după preluarea lui de Statul Român, nu şi dreptul de proprietate al antecesorilor reclamantului.
Susţine recurentul, că reclamantul nu a depus întreaga documentaţie, iar instanţa de apel greşit a reţinut că a depus şi alte acte decât cele depuse la instanţa de fond, deşi mandatara reclamantului a precizat că toate înscrisurile au fost depuse la tribunal.
Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente:
Recurentul a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ., însă criticile formulate fac posibilă încadrarea doar în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece nu se fac susţineri că hotărârea atacată nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia pronunţată şi nici nu se arată care ar fi apărările invocate şi mijloacele de probă administrate, asupra cărora instanţa de apel a omis să se pronunţe.
Decizia recurată cuprinde motivele pentru care a fost admis apelul declarat de reclamant, iar instanţa de apel, schimbând în parte sentinţa apelată, corect a anulat două din cele trei dispoziţii contestate şi a dispus restituirea în natură a imobilelor înscrise în C.F. Oraviţa Montană.
Primăria Oraviţa avea calitate procesuală, deoarece la momentul înregistrării acţiunii, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, iar raportul juridic izvorât din aplicarea acestei legi ia naştere între entitatea obligată la restituire şi persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii.
Deşi, potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001, primăria este o structură cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire efectivă hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale localităţii în care funcţionează, în cadrul de aplicare al Legii nr. 10/2001, primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire, prin art. 20 alin. (3) din lege.
Acest text, anterior modificării Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, dispunea „În cazul primăriilor restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti".
Deoarece, potrivit textului citat, primăria era entitatea obligată la restituire, iar în cazul primăriei, prin lege, abilitat să emită dispoziţia ca organ de conducere era numai primarul, notificările formulate de reclamant au fost adresate primăriei, iar aceasta, ca unitate deţinătoare notificată, avea calitate procesuală pasivă în acţiunea formulată în temeiul art. 24 alin. (7) din lege.
Prin art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, se conferă calitate de entitate obligată la restituire unităţii administrativ-teritoriale, însă aceste prevederi nu înlătură calitatea pe care primăria a avut-o, potrivit legii, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Susţinerea recurentei că s-a reţinut greşit ca fiind dovedit dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilelor restituite în natură, în raport de actele depuse la dosar, nu face posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ. Această susţinere priveşte modul de apreciere a probelor administrate, de către instanţa de apel care, în opinia recurentului, şi-a întemeiat soluţia pe o situaţie de fapt decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor.
De altfel, reclamantul şi-a dovedit calitatea de moştenitor legal al defuncţilor B.O. şi B.Ş. cu certificatul de calitate nr. 15 din 15 noiembrie 2002. Din xerocopia C.F. rezultă că imobilul înscris la nr.top. 54 a aparţinut anterior preluării lui de către stat în baza Decretului nr. 92/1950 numiţilor B.O. şi B.A., iar, conform menţiunilor din C.F., pentru imobilele de la nr.top 61 şi 62, la data de 3 octombrie 1940 erau înscrişi ca proprietari B.O. şi B.A.
La data de 30 decembrie 1959 pentru cota defunctului B.A. s-a intabulat dreptul în favoarea numiţilor B.E. şi B.Ş., la data de 3 octombrie 1967 pentru cota defunctului B.O. s-a intabulat dreptul în favoarea numiţilor B.I., B.L. şi B.M., iar la data de 24 aprilie 1978, în baza deciziei nr. 190/1978 a Consiliului popular judeţean Caraş Severin, dreptul de proprietate s-a intabulat în favoarea Statului Român, conform Decretului nr. 223/1974.
Prin urmare, pentru imobilele restituite în natură prin hotărârea atacată, preluate de stat în baza Decretului nr. 92/1950 şi a Decretului nr. 223/1974, reclamantul, în calitate de moştenitor al defuncţilor B.O. şi B.Ş., este îndreptăţit la măsuri reparatorii, conform art. 4 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Susţinerile recurentului privesc şi imobilele înscrise în C.F. Oraviţa Montană, însă prin hotărârea atacată aceste imobile nu au fost restituite reclamantului.
Pentru considerentele expuse, se va respinge recursul declarat de Consiliul local Oraviţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul local Oraviţa împotriva deciziei nr. 788 din 31 martie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8976/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 852/2005. Civil. LEGEA NR.373/2004. Recurs → |
|---|
