ICCJ. Decizia nr. 8976/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.8976
Dosar nr.7708/2005
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la 3 noiembrie 2003 reclamantul C.D. a chemat în judecată pe pârâta SC E.R. SA pentru anularea deciziei nr. 11635 din 9 octombrie 2003 prin care pârâta i-a respins notificarea privind restituirea în natură a 4,71 ha teren arabil sau restituirea în echivalent în caz de imposibilitate de restituire în natură.
Tribunalul Gorj prin sentinţa civilă nr. 102 din 20 aprilie 2004 a respins acţiunea ca neîntemeiată.
În motivarea acestei sentinţe instanţa a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului pretins, suprafaţa de teren neputând fi identificată faptic de către expert pe teritoriul oraşului Rovinari şi în cadrul suprafeţelor ocupate de pârâtă. S-a mai reţinut că reclamantul nu a putut face dovada localizării terenului în perioada presupusă a deposedării abuzive 1949-1962, în lipsa foii agricole.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 941 din 30 martie 2005 a respins ca nefondat apelul reclamantului.
După administrarea de noi probe instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu a dovedit fără echivoc dreptul de proprietate al autorului său asupra bunului pretins a fi restituit. Actul de vânzare-cumpărare din 1920 se referă la suprafaţa de teren de 5794 mp şi nu la 4,71 ha iar menţiunea „La Rogojel" nu este suficientă pentru localizare. Registrul agricol nu a clarificat situaţia terenului, din contră, a adăugat cifre care ar totaliza un teren de 7,38 ha care nu se regăseşte în acte.
S-a mai constatat că terenul deţinut de pârâtă a fost obţinut urmare exproprierilor operate în terenurile deţinute de C.A.P. şi nu de persoane fizice.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul, la 27 aprilie 2005, a declarat în termen legal recurs, criticând soluţia pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 10 C. proc. civ.
În fapt reclamantul-recurent a arătat că instanţele au interpretat greşit actul de vânzare-cumpărare al autorului său, C.I.D. din care rezultă că acesta a deţinut teren delimitat în suprafaţă şi vecinătăţi, în satul Roşia-Jiu, azi sat Vîrţ, teren expropriat în anii 1960-1970 şi dat în administrarea pârâtei. Recurentul a mai arătat că expertul nu a luat în considerare procesul verbal de impozitare existent în dosarul de fond la fila 4.
S-a criticat soluţia pentru împrejurarea că deşi există dovezi la dosar care atestă proprietatea şi întinderea, instanţele au considerat în mod nejustificat că există debit cu privire la individualizarea terenului.
Recurentul a mai arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe cererea de noi probe formulate de reclamant, pronunţând în acest fel o hotărâre nelegală conform pct. 10 al art. 304 C. proc. civ.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi probelor administrate în cauză se constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce urmează.
Instanţele, faţă de materialul probator existent în cauză administrat iniţial în dosarul de fond şi suplimentat în apel au făcut o corectă apreciere asupra neindividualizării terenului revendicat, la această concluzie conduce analiza pe care instanţele au făcut-o în aprecierea probelor, cu înscrisuri şi expertiză.
Prin încheierea din 12 ianuarie 2005 Curtea de Apel s-a pronunţat asupra probelor solicitate, încuviinţând numai proba cu expertiză şi acte.
Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a art. 295 alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit acestui text se pot administra probe noi propuse în condiţiile art. 292 C. proc. civ. dacă instanţa consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei.
În lumina acestor dispoziţii procedurale instanţa în mod corect a respins ca inadmisibilă suplimentarea probelor cu proba testimonială faţă de împrejurarea că această probă nu a fost solicitată la fond şi ceea ce urmează a se dovedi cu martori, proprietatea, excede forţei probante a unei declaraţii testimoniale.
Critica hotărârilor judecătoreşti a vizat în realitate greşita apreciere a probelor şi nu neluarea în considerare a acestora, motiv prevăzut în vechea reglementare a Codului de procedură civilă, la pct. 11 al art. 304 şi care din 2 octombrie 2000 a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000. Pe un asemenea motiv nu se mai poate întemeia un recurs.
Nu s-a dovedit că instanţele au făcut o greşită interpretare a actelor deduse judecăţii, în special a actului de vânzare-cumpărare, al autorului reclamantului, act care a fost analizat ca translativ, de proprietate dar care nu a permis identificarea faptică a bunului pentru considerentele expuse în detaliu de instanţe.
Deşi instanţele au arătat inadvertenţele înregistrate în actele prezentate în susţinerea acţiunii, reclamantul în critica ce o aduce sub acest aspect hotărârilor invocă generic că a făcut dovada proprietăţii „cu actele prezentate" fără a combate concret inadvertenţele sau carenţele semnalate în materialul probator administrat.
Pentru considerentele arătate şi constatând că nu sunt motive pentru a modifica sau casa Decizia Curţii de Apel, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.D. împotriva deciziei nr. 941 din 30 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8706/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 856/2005. Civil → |
|---|
