ICCJ. Decizia nr. 8725/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin contestația înregistrată la data de 28 ianuarie 2004 la Tribunalul Buzău, contestatoarea F.M.R.F. în contradictoriu cu intimatele Primăria Râmnicu Sărat și Prefectura Buzău a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr. 488 din 17 decembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Râmnicu Sărat și pe cale de consecință, restituirea imobilului situat în municipiul Râmnicu Sărat, de care autoarea a fost deposedată în mod abuziv.
în motivarea contestației, a arătat că imobilul a fost preluat în mod abuziv, așa cum rezultă din procesul-verbal emis la 10 septembrie 1942.
Prin întâmpinare, Primarul municipiului Râmnicu Sărat a solicitat respingerea contestației, întrucât imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, acesta fiind preluat în temeiul Decretelor nr. 842 și 1261/1941 și al Legii nr. 903/1941, deci într-o perioadă de timp care excede sferei de aplicabilitate a Legii nr. 10/2001.
Prefectura Buzău a invocat lipsa calității procesuale pasive.
Tribunalul Buzău, secția civilă, prin sentința nr. 128 din 10 martie 2004, a admis excepția privind lipsa calității procesuale pasive a intimatei Prefectura județului Buzău și a respins contestația formulată de F.M.R.F. ca neîntemeiată, cu motivarea că imobilul în litigiu nu face obiectul Legii nr. 10/2001, fiind preluat în temeiul Decretelor nr. 842 și 1261/1941 și al Legii nr. 903/1941.
împotriva acestei hotărâri, a declarat apel contestatoarea F.M.R.F. criticând-o ca netemeinică și nelegală, deoarece odată cu răsturnarea regimului fascist, imobilele preluate de la cetățenii evrei au fost restituite, situație care putea fi dovedită, dar nu s-a încuviințat proba pentru a face dovada că imobilul a fost preluat din nou de către Statul Român, în mod abuziv prin Decretul nr. 111/1951.
Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 1963 din 22 iunie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de contestatoare, întrucât din procesul verbal aflat în copie la dosar fond, întocmit la 10 septembrie 1942, de către Centrul Național de Românizare, Direcția Financiară, rezultă că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza Decretelor-legi nr. 842 și 1216/1941 și Legii nr. 903/1941, caz în care, aceștia nu intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001.
A mai reținut, că reclamanta nu a făcut nici o dovadă, că imobilul trecut în proprietatea statului în anul 1942, ar fi fost restituit foștilor proprietari după înlăturarea dictaturii antonesciene, caz în are instanța de fond avea obligația să verifice acest aspect.
împotriva acestei decizii, contestatoarea a declarat recurs, susținând că foaia matricolă a imobilului era esențială întrucât numai astfel se putea dovedi faptul că, după 23 august 1944 imobilul a fost restituit și apoi din nou preluat de regimul comunist.
Cum acest înscris aparținea pârâtei, iar instanțele au respins cererea de a solicita copia foii matricole a imobilului, au încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Recursul este întemeiat.
Apelanta contestatoare, prin cererea de apel, nu a solicitat judecarea în lipsă și nici nu s-a prezentat la termenul fixat pentru soluționarea apelului.
Cum nici una din părți nu s-a înfățișat nici la strigarea pricinii, instanța de apel avea obligația să suspende judecata, deoarece dispoziția înscrisă în art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., este imperativă și nu facultativă.
Pășind la soluționarea apelului prin încălcarea dreptului de dispoziție al părților și lăsând necercetată o probă invocată de contestatoarea apelantă, respectiv foaia matricolă a imobilului instanța de apel a vătămat interesele contestatoarei și a manifestat lipsă de rol activ.
O atare obligație decurge din dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța de apel având îndatoria să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și pentru aplicarea corectă a legii, în pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.
Or, pentru rezolvarea regimului juridic al imobilului în litigiu, dacă a fost retrocedat contestatoarei după înlăturarea dictaturii antonesciene și apoi din nou preluat în mod abuziv de Statul Român prin Decretul nr. 111/1951, instanța de apel putea ordona administrarea probelor pe care le considera necesare, chiar dacă părțile s-ar fi împotrivit.
Aspectele legate de fondul pricinii nu pot fi lămurite în recurs întrucât potrivit art. 314 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ci au fost pe deplin stabilite.
Or, în decizia recurată, împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite.
în consecință, a fost admis recursul declarat de contestatoarea F.M.R.F., a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Ploiești.
în rejudecare, instanța de apel va ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare pentru stabilirea regimului juridic al imobilului în litigiu.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8727/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8721/2005. Civil → |
|---|
