ICCJ. Decizia nr. 8840/2005. Civil

La data de 24 noiembrie 2004 A.N.C.M. București a chemat în judecată municipiul Brăila, prin primarul său, solicitând anularea dispoziției de respingere a cererii sale de restituire a imobilelor preluate de stat în baza Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 1599/1957. Totodată a solicitat obligarea pârâtului să restituie în natură aceste imobile.

Tribunalul Brăila, secția civilă, prin sentința nr. 244 din 17 martie 2004, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei.

Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 1040 din 1 iulie 2004, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, cu motivarea că Legea nr. 10/2001 cere imperativ, sub sancțiunea nulității, cu notificarea să indice elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia.

împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs stăruind în admiterea acțiunii sale.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 21 alin. (2) [devenit art. 22 alin. (2)] din Legea nr. 10/2001, republicată în M. Of., partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, notificarea va cuprinde, între altele, elementele de identificare a bunului imobilului solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia.

Cerința legii, fiind imperativă, rezultă că nesatisfacerea ei, atrage nelegalitatea notificării și, prin consecințe, respingerea acțiunii notificantului.

în speță, făcându-se trimitere la Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1599/1957 prin care unele cooperative meșteșugărești au fost transformate în unități productive de stat, s-a cerut restituirea imobilelor care au fost preluate de stat. Cum actul normativ invocat nu nominalizează aceste imobile, iar reclamanta, prin notificarea sa, nu a indicat elementele necesare pentru identificarea lor, cu temei a fost respinsă acțiunea.

Așa fiind și întrucât nu au fost constatate motive de casare ori modificare care pot fi invocate din oficiu, recursul a fost respins ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8840/2005. Civil