ICCJ. Decizia nr. 8869/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 706/PI din 11 iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Timiș s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de L.R. împotriva dispoziției nr. 2293 din 10 noiembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Timișoara în baza Legii nr. 10/2001.
Instanța a reținut că prin dispoziția contestată s-a respins notificarea reclamantei cu motivarea că nu s-a făcut dovada că societatea A. SA la care a deținut acțiuni tatăl reclamantei ar fi avut în patrimoniu vreun imobil pe raza municipiului Timișoara.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, fac obiectul acestei legi imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 iar reclamanta nu a făcut dovada că societății la care tatăl său a fost acționar i s-ar fi preluat în mod abuziv vreun imobil de pe raza municipiului Timișoara.
Prin decizia civilă nr. 1972 din 29 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara s-a respins ca nefondat apelul formulat, cu motivarea că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că reclamanta nu a dovedit existența unui imobil trecut în proprietatea și aplicabilitatea astfel a Legii nr. 10/2001.
împotriva deciziei de apel a declarat recurs apelanta-reclamantă, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.:
Prin probele administrate în cauză a dovedit că defunctul său tată, a cărei succesoare este, a fost acționar la societatea A. SA din Timișoara, fiind dovedită astfel calitatea sa de persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001.
Această societate a avut în proprietate cel puțin imobilul în care a funcționat, aspect pe care urmează să-l probeze.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite în sensul acestei legi la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice asociați ai persoanelor juridice care deținea imobilele la data preluării acestora în mod abuziv.
în art. 22 din aceeași lege se arată că sunt necesare pentru soluționarea cererii actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, aceste acte atașându-se la notificare și fiind prin urmare o obligație în sarcina notificantului.
Din adresa nr. C-289 din 6 martie 2003 emisă de Ministerul de Interne, Arhivele Naționale, D.G.F.P. Timiș rezultă că firma socială nr. 1755 A. SA Timișoara a închiriat în anul 1947 pentru localul de prăvălie o locuință în Timișoara, și că nu s-au identificat date privind proprietatea societății asupra vreunui imobil.
După cum rezultă din textele legale menționate mai sus este necesar a se face dovada de către notificant a faptului că persoana juridică deținea imobilele la data preluării acestora în mod abuziv.
Instanțele au reținut în mod corect că nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens și că nu sunt astfel îndeplinite cerințele Legii nr. 10/2001.
Mai mult, deși prin recurs apelanta-reclamantă a arătat că urmează să probeze acest bun, nu s-a depus la dosar nici o dovadă în acest sens.
în consecință, Curtea constată că în cauză nu s-au administrat probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii în sensul art. 304 pct. 10 C. proc. civ. iar instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 incidente, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reținând, prin urmare, caracterul nefondat al criticilor formulate, Curtea a respins ca nefondat recursul.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8876/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8840/2005. Civil → |
|---|
