ICCJ. Decizia nr. 8841/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 272 din 17 martie 2004 a Tribunalului Brăila, menținută prin decizia civilă nr.1039 din 1 iulie 2004 a Curții de Apel Galați a fost respinsă contestația formulată de A.N.C.M. București împotriva dispoziției 9164/2003 emisă de Primarul municipiului Brăila, prin care s-a respins cererea de restituire a imobilului M.A. ce a făcut obiectul notificării nr. 778/2001.
S-a reținut că imobilul a aparținut patrimoniului cooperației meșteșugărești și că prin H.C.M. 1594/1959, nepublicat în Monitorul Oficial, acesta a trecut în proprietatea statului, respectiv a Sfatului Popular, prin transformarea cooperativei în întreprindere de stat.
Prin aceeași hotărâre a stabilit că Asociația reclamantă, având personalitate juridică și asigurând reprezentarea și coordonarea sistemului cooperației meșteșugărești în privatizare, este îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, deoarece din 1951 și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 U.C.E.C.O.M.- ul și-a desfășurat activitatea în mod continuu.
Totuși, s-a concluzionat, petiționara nu poate beneficia de măsurile reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001 deoarece nu s-a conformat cerințelor art. 21 alin. (1) și (2) și art. 22 din lege. Asociația contestatoare nu a identificat în spațiu imobilul solicitat prin notificare, neprecizând adresa acestuia și nu și-a probat dreptul de proprietate al acesteia asupra imobilului la data preluării, pentru ca astfel să poată fi identificată entitatea deținătoare.
Invocând nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. A.N.C.M., arată în recursul declarat, că instanța de apel reținând că nu și-a probat dreptul de proprietate, i-a înrăutățit situația în propria cale de atac.
Instanța de apel nu putea trece la respingerea cererii de restituire, pe simplul considerent al nedovedirii trecerii imobilului din proprietatea cooperației în aceea a statului, deoarece asociația a solicitat măsuri reparatorii și pentru bunurile mobile, respectiv utilajele aferente secțiilor preluate în proprietatea statului.
Predarea patrimoniului cooperației pe bază de protocol, presupune indubitabil predarea și a imobilelor solicitate prin notificare, care au avut destinația de spații de producție și magazie.
în ceea ce privesc elementele de identificare a imobilului, recurenta arată că acestea sunt evidențiate în deciziile și documentele de predare a patrimoniului cooperației meșteșugărești către fostul comitet executiv al sfatului popular regional - aflate în arhiva acestuia.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 22 Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită are obligația de a notifica entității deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. în mod imperativ textul de lege prevede că notificarea trebuie să cuprindă elementele de identificare a bunului solicitat și valoarea estimată a acestuia. Actele doveditoare ale dreptului de proprietate se anexează potrivit art. 22 din lege, notificării sau sunt depuse ulterior, până la data soluționării notificării.
în speță, contestatoarea nu s-a conformat cerințelor prevăzute de art. 21 din lege, deoarece atât în notificare cât și pe parcursul procedurii judiciare nu a fost în măsură să identifice imobilul din Brăila, prin structura, suprafața terenului și adresă, ceea ce a făcut imposibilă identificarea entității deținătoare și calcularea eventualelor măsuri reparatorii prin echivalent.
Petiționara nu și-a probat nici dreptul de proprietate.
Prevederile speciale în privința probațiunii dreptului de proprietate ale art. 22 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost completată și modificată prin Legea nr. 247/2005, operează în subsidiar în absența probelor contrare.
în speță însă, actul de predare, H.G. nr. 1594/1959 vizează nu un imobil determinat, ci întreg patrimoniul cooperativei, ceea ce exclude prezumția potrivit căreia existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi recunoscută în actul normativ sau de autorități și că persoana individualizată în aceste acte este presupusă a deține imobilul sub nume de proprietar.
Patrimoniul, semnificând o universalitate de drepturi și obligații evaluabile în bani, actul de preluare a acestuia la stat, respectiv H.C.M. nr. 1594/1959 nu prezumă dreptul de proprietate al Asociației petiționare, atâta timp cât nu s-a putut stabili dacă în patrimoniul preluat, existau bunurile imobile de natura acelora care fac obiectul Legii nr. 10/2005.
Față de împrejurarea potrivit căreia asociația reclamantă nu a probat preluarea abuzivă de către stat a unui imobil identificat, prin toate elementele de individualizare și nu și-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului la data preluării, vocațiunea sa la acordarea măsurilor reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001, rămâne fără eficiență.
Reclamanta, în motivele de recurs, așa cum a făcut-o și în apel a încercat să răstoarne regula instituită de art. 1169 C. civ. respectiv să răstoarne sarcina probei către pârâtă, motivat de faptul că odată cu preluarea patrimoniului, fostele Sfaturi Populare i-au preluat arhivele.
Această împrejurare nu motivează transferarea sarcinii probațiunii în seama entității notificate, față de statuările art. 22 și din Legea nr. 10/2001, chiar dacă procurarea mijloacelor de probațiune ar fi presupus recurgerea la instituțiile publice ce dețin în fondul lor arhivistic actele necesare.
Aprecierea făcută în apel, potrivit căreia asociația petiționară nu și-a probat dreptul de proprietate nu a fost de natură a-i înrăutăți situația în propria cale de atac, înfrângându-se astfel dispozițiunile art. 296 C. proc. civ.
Instanța de fond nu a reținut existența dreptului de proprietate al A.N.C.M. asupra imobilului și nici nu era posibil să rețină acest lucru, câtă vreme imobilul nu era individualizat, identificat. Dreptul cooperativei asupra patrimoniului preluat prin H.C.M. 1594/1959, într-adevăr reținut de instanța de fond, nu presupune și dreptul de proprietate asupra imobilului neidentificat, de vreme ce nu s-a probat nici măcar existența în patrimoniul în discuție a unor bunuri imobile de natura celor cărora le sunt incidente dispozițiunile Legii nr. 10/2001.
Instanța nu putea dispune în privința bunurilor mobile, respectiv utilajelor, atâta timp cât restituirea acestora, condiționată de caracterul lor de imobile prin destinație, presupunea nu numai existența lor și a dreptului de proprietate asupra acestora dar și afectațiunea lor, uzului și utilității imobilului solicitat, a cărui existență în patrimoniul petiționarei nu a fost probată.
Din perspectiva celor mai sus arătate, criticile formulate de A.N.C.M. în recursul declarat sunt nefondate urmând a fi înlăturate.
Pe cale de consecință recursul acesteia a fost respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8874/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8835/2005. Civil → |
|---|
