ICCJ. Decizia nr. 9108/2005. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9108
Dosar nr. 7743/2005
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2005
Asupra contestaţiilor în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 7 august 2002, reclamanţii S.M. şi W.L.E. au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Braşov, prin Primar, SC R. SRL Braşov, Consiliul Judeţean Braşov, G.P.P. şi G.S., solicitând:
- constatarea preluării abuzive, fără titlu, a imobilului situat în Braşov, înscris în C.F. 25230 Braşov, nr. top 13898/6573/1/d/1;
- constatarea nulităţii absolute a deciziei nr.395 din 13 mai 1989, emisă de fostul Consiliu popular al judeţului Braşov, precum şi a contractului de înstrăinare nr. 20597 din 29 octombrie 1996, încheiat între SC R. SRL Braşov şi pârâţii persoane fizice, ambele acte având ca obiect imobilul sus menţionat;
- restabilirea situaţiei anterioare, în sensul radierii Statului Român şi pârâţilor G.P.P. şi G.S. de sub B 13, 14, 15 şi reînscrierii reclamanţilor în Cartea Funciară;
- obligarea pârâţilor la predarea imobilului.
În motivarea acţiunii, precizată la 24 februarie 2003 şi întemeiată pe art. 480, art. 948 şi urm. C. civ., art. 1 din Legea nr. 112/1995, art. 12 din HG nr. 20/1996 şi art. 2 şi art. 46 din Legea nr. 10/2001, reclamanţii au susţinut că:
- imobilul în discuţie, proprietatea lor, a fost preluat abuziv şi fără titlu de Statul Român, prin Decizia nr. 395/1989;
- Decizia menţionată este lovită de nulitate absolută deoarece nu le-a fost comunicată şi prezintă vicii, fiind lipsită de consimţământ (în referire la preluarea cu plată) şi de cauză;
- actul ulterior de înstrăinare este, de asemenea, lovit de nulitate absolută pentru că imobilul nu intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995, iar pârâţii cumpărători erau de rea credinţă, participând, în calitate de intervenienţi, la procesul de revendicare început în anul 1993.
Judecătoria Braşov, prin sentinţa civilă nr. 8560 din 13 octombrie 2003, a admis în parte acţiunea precizată şi, drept consecinţă:
- a constatat că imobilul în discuţie a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 223/1974, fără titlu;
- a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 395/1989 emisă de fostul Consiliu popular al judeţului Braşov şi contractului de vânzare-cumpărare nr. 20597/1996, încheiat de SC R. SRL Braşov cu pârâţii persoane fizice;
- a dispus restabilirea situaţiei anterioare în Cartea Funciară, în sensul radierii pârâţilor G.P.P. şi G.S. şi a Statului Român de sub B 13, 14, 15 şi întabulării reclamanţilor;
- i-a obligat pe pârâţii G.P.P. şi G.S. să lase reclamanţilor, în deplină proprietate şi posesie, imobilul revendicat.
Totodată, instanţa a respins cererea reclamanţilor, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Braşov, prin Primar, de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 10597/1996, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a reţinut că:
- Decretul nr. 223/1974, invocat la preluarea imobilului de către Statul Român, era contrar art. 36 din Constituţia în vigoare în anul 1989, art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 481 C. civ., astfel că nu poate constitui titlu valabil, în înţelesul art. 6 din Legea nr. 213/1998;
- Decizia nr. 395/1989, de preluare a imobilului, este lovită de nulitate absolută deoarece nu a fost comunicată reclamantului S.M., iar obligaţia comunicării acestui act subzista şi în ipoteza neindicării domiciliului din străinătate al destinatarului;
- pârâţii G.P.P. şi G.S. cunoşteau condiţiile în care a fost preluat imobilul şi împrejurarea că restituirea acestui bun a fost solicitată de proprietari, având calitatea de intervenienţi în procesul de revendicare;
- reaua credinţă a pârâţilor dobânditori atrage nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului, conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001;
- pe parcursul procesului, respectiv la 20 ianuarie 2003, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Braşov, prin Primar, în referire la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de înstrăinare;
- potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001, reclamanţii şi-au păstrat calitatea de proprietari, astfel că, în temeiul art.1 din Primul protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 480 C. civ., se impune ca pârâţii G.P.P. şi G.S. să fie obligaţi să lase acestora imobilul, în deplină proprietate şi posesie.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 545 din 26 mai 2004, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâţii Municipiul Braşov, prin Primar, SC R. SRL Braşov, G.P.P., G.S. şi Consiliul judeţean Braşov, reţinând că:
- prima instanţă a respins corect excepţia autorităţii de lucru judecat deoarece speţa are ca obiect constatarea nulităţii absolute a Deciziei nr. 395/1989, emisă de fostul Consiliul popular al judeţului Braşov, iar în celălalt dosar reclamanţii au solicitat anularea aceluiaşi act, pentru alte motive;
- preluarea imobilului de către stat a fost abuzivă întrucât Decretul nr. 223/1974 era contrar Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974;
- analiza făcută Decretului nr. 223/1974 de către instanţa de fond nu constituie o depăşire a atribuţiilor şi limitelor puterii judecătoreşti, pentru că posibilitatea unei asemenea examinări a fost creată de legiuitor prin Legea nr. 213/1998;
- pârâţii G.P.P. şi G.S. au participat la procesul de revendicare intentat de reclamanţi în anul 1993 şi, ca atare, nu au fost de bună credinţă la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 543 din 27 ianuarie 2005, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii Municipiul Braşov, prin Primar, SC R. SRL Braşov, G.P.P. şi G.S., cu motivarea că:
- examinarea, de către instanţe, a validităţii titlurilor statului, de preluare a unor imobile, a fost recunoscută expres de Legea nr. 213/1998 şi nu constituie, aşadar, un exces de putere;
- prezumţia de bună credinţă a pârâţilor G.P.P. şi G.S. a fost răsturnată de probele administrate în cauză, din care rezultă că, la data achiziţionării apartamentului în discuţie, aceştia cunoşteau situaţia lui juridică reală (ca urmare a participării lor, în calitate de intervenienţi, la un proces de revendicare, pornit de reclamanţi) şi, mai mult, şi-au asumat riscul evicţiunii, stipulat expres printr-o clauză contractuală;
- buna credinţă a pârâţilor G.P.P. şi G.S. nu ar putea fi reţinută nici în raport de dispoziţiile art. 33 din Decretul-lege nr. 115/1938 (reluate în art. 34 din Legea nr. 7/1996), deoarece persoana care dobândeşte un drept real nu se poate prevala de cuprinsul Cărţii Funciare dacă a cunoscut, pe altă cale, despre inexactitatea înscrierii.
La 31 mai şi 2 iunie 2005, pârâţii Municipiul Braşov, prin Primar şi, respectiv, G.P.P. şi G.S. şi SC R. SRL Braşov au formulat, separat, contestaţii în anulare împotriva ultimei hotărâri, solicitând desfiinţarea acesteia, rejudecarea recursurilor şi respingerea acţiunii.
În motivarea contestaţiilor, întemeiate pe art. 318 C. proc. civ., contestatorii au susţinut un motiv comun şi anume omisiunea instanţei de recurs de a se pronunţa asupra excepţiei privind admisibilitatea acţiunii în revendicare promovate ulterior adoptării Legii nr. 10/2001, invocată din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
De asemenea, contestatorii au susţinut că instanţa de recurs nu a cercetat motivele lor de casare cu privire la:
- valabilitatea titlului statului în raport de situaţia distinctă a celor doi reclamanţi; neatacarea Hotărârii nr. 841/1999 prin care Comisia constituită conform Legii nr. 112/1995 a respins cererea reclamanţilor, de restituire a imobilului; buna credinţă a pârâţilor G.P.P. şi G.S., bazată pe înscrierile din Cartea Funciară, în care statul figura ca proprietar la data înstrăinării; existenţa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile de recunoaştere a valabilităţii titlului statului; împrejurarea că Legea nr. 213/1998 este posterioară Legii nr. 112/1995, care caracterizează drept valabil titlul de preluare în temeiul Decretului nr. 223/1974; necontestarea de către reclamanţi a deciziei de preluare, conform Legii nr. 1/1967 sau Legii nr. 29/1990 (Municipiul Braşov, prin Primar);
- valabilitatea deciziei de preluare în raport de cadrul legislativ existent în acel moment (anul 1989); inadmisibilitatea analizării constituţionalităţii Decretului nr. 223/1974 de către instanţele judecătoreşti, o asemenea examinare constituind atributul exclusiv al Curţii Constituţionale; neanalizarea titlului statului prin prisma Legii nr. 213/1998; efectele hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a constatat valabilitatea titlului statului pentru partea din imobil preluată cu plată; situaţia juridică diferită a imobilului în raport de fiecare reclamant; buna credinţă a pârâţilor G.P.P. şi G.S. (SC R. SRL Braşov);
- împrejurarea că preluarea cotei reclamantei W.L.E. s-a făcut la cererea acesteia, cu plata cuvenitelor despăgubiri, iar preluarea cotei reclamantului S.M. (plecat ilegal din ţară în anul 1986), s-a realizat la solicitarea soţiei sale; încălcarea dispoziţiilor pct. 1.4 lit. B) pct. 1 teza a doua din HG nr. 498/2003 (G.P.P. şi G.S.).
Cele trei contestaţii au fost conexate în şedinţa publică din 20 octombrie 2005, potrivit art. 164 C. proc. civ., iar intimaţii-reclamanţi au susţinut, în apărare, că:
- două contestaţii, respectiv cele formulate de Municipiul Braşov şi pârâţii G.P.P. şi G.S. ar fi tardive;
- toate contestaţiile sunt nefondate deoarece instanţa de recurs a cercetat toate motivele invocate de recurenţi şi nu era obligată să se pronunţe asupra motivului pus în dezbaterea părţilor din oficiu.
Prima apărare este nefondată deoarece:
- Decizia atacată nu este susceptibilă de executare silită;
- intimaţii-reclamanţi nu au făcut dovadă că, în raport de data sesizării instanţei cu prezenta contestaţie (31 mai şi 2 iunie 2005), pârâţii-contestatori Municipiul Braşov şi, respectiv, G.P.P. şi G.S. ar fi luat cunoştinţă de hotărârea atacată într-un termen mai scurt de 15 zile.
Motivul comun formulat de contestatori este fondat pentru că:
- deşi a respins recursurile, ultima instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiei referitoare la inadmisibilitatea acţiunii în revendicare, pusă în discuţie din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.;
- această excepţie constituia un posibil motiv de modificare sau casare a deciziei Curţii de Apel Braşov, astfel că, potrivit art. 318 alin. (1) teza a 2-a C. proc. civ., omisiunea pronunţării atrage anularea hotărârii instanţei de recurs;
- susţinerile în sens contrar ale intimaţilor-reclamanţi, în sprijinul cărora se invocă Decizia nr. 1397/1978 a fostului Tribunal Suprem, sunt neîntemeiate, Decizia menţionată (publicată în C.D./1978, p. 279) statuând că instanţa de recurs nu este obligată să ridice, din oficiu, motive de casare şi, implicit, să se pronunţe asupra acestora.
Celelalte critici din contestaţiile în anulare sunt însă nefondate deoarece pretinsele motive necercetate de instanţa de recurs reprezintă, în realitate, argumente aduse în sprijinul motivelor propriu-zise invocate de recurenţi, care au fost analizate sintetic în Decizia contestată.
Aşa fiind, conform art. 318 alin. (1) şi art. 320 C. proc. civ., cele trei contestaţii vor fi admise şi se va anula ultima hotărâre, fixându-se (cu citarea părţilor) termen la 15 decembrie 2005, când se vor soluţiona recursurile declarate de pârâţi, exclusiv prin examinarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în revendicare, pusă în discuţie din oficiu la 27 ianuarie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestaţiile în anulare formulate de contestatorii Municipiul Braşov prin Primar, SC R. SRL Braşov şi G.P.P. şi G.S. împotriva deciziei civile nr. 543 din 27 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală. Casează Decizia şi fixează termen pentru soluţionarea recursurilor la data de 15 decembrie 2005, cu citarea părţilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8981/2005. Civil. Contestaţie în anulare.... | ICCJ. Decizia nr. 8638/2005. Civil → |
|---|
