ICCJ. Decizia nr. 8605/2005. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8605
Dosar nr. 8911/200.
Şedinţa din camera de la consiliu de la 31 octombrie 2005
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Focşani, prin sentinţa civilă nr. 3850 de la 26 octombrie 2004 pronunţată în dosarul nr. 6350/2004, a admis acţiunea formulată de reclamanta C.M. în contradictoriu cu Primăria municipiului Focşani, şi a constatat, în baza dispoziţiilor art. 1847 C. civ., că reclamanta are un drept de proprietate asupra terenului în suprafaţa de 650 mp teren intravilan, curţi-construcţii, T 193, P 10 612 situat în Municipiul Focşani.
Prin Decizia civilă nr. 419 de la 22 martie 2005, pronunţat în dosarul nr. 3899/2004, Curtea de Apel Galaţi a declinat competenţa de soluţionare a căii de atac declarată de pârâtă în favoarea Tribunalului Vrancea, constatând că, faţă de valoarea imobilului de sub 1 miliard lei, sunt aplicabile dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ.
Tribunalul Vrancea, prin Decizia civilă nr. 239 de la 26 mai 2005, pronunţată în dosarul nr. 629/2005 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel cu motivarea că fiind în prezenţa unei acţiuni în constatare sunt aplicabile dispoziţiile art. 282 C. proc. civ.
Investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Tribunalului Vrancea, pentru considerentele ce succed.
Uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietăţii, faţă de dispoziţiile exprese ale Codului civil, respectiv art. 1837 care defineşte prescripţia ca un mijloc de a dobândi proprietatea şi art. 645, potrivit căruia proprietatea se dobândeşte, între altele şi prin prescripţie.
Prescripţia achizitivă priveşte numai drepturile reale, respectiv dreptul de proprietate şi pe cele construite după modelul său, cărora li se atribuie acelaşi caracter absolut la care se referă expres art. 480 C. civ.
Aşa fiind acţiunea formulată, deşi poartă denumirea de „acţiune în constatare" este o acţiune în realizarea dreptului şi, deci, evaluabilă în bani asemenea acţiunii în revendicare.
Potrivit dispoziţiilor art. 2821 C. proc. civ. nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv.
Dispoziţiile mai sus arătate nu fac distincţie asupra naturii litigiului atunci când stabilesc că nu sunt supuse apelului hotărârile a căror valoarea este sub 1 miliard de lei, astfel încât cu respectarea dispoziţiilor menţionate Curtea de Apel a calificat, în baza dispoziţiilor art. 84 C. proc. civ., drept recurs calea de atac declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte în favoarea Tribunalului Vrancea competenţa soluţionării recursului declarat de Primăria municipiului Focşani împotriva sentinţei civile nr. 3850 din 26 octombrie 2004 a Judecătoriei Focşani.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 8606/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8369/2005. Civil. încheiere de declinare... → |
---|