ICCJ. Decizia nr. 917/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 917
Dosar nr. 3879/200.
Şedinţa publică din 8 februarie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4 iunie 1997 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta P.J.L. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC R. SA solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să-i oblige pe pârâţi să-i lase în deplină proprietate şi pensie imobilul situat în Bucureşti, compus din construcţie (subsol, parter, etaj I şi mansardă) precum şi terenul aferent.
Prin cererea din 8 iunie 1999 reclamanta îşi completează acţiunea chemând în calitate de pârâţi şi pe S.F., S.S. şi C.D.Z. pentru ca în contradictoriu cu aceştia şi pârâţii chemaţi iniţial în judecată să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1398/112 din 13 august 1997 şi respectiv 863 din 12 mai 1997.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 17388 din 26 octombrie 1999 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV –a, prin sentinţa civilă nr. 1594 din 24 octombrie 2001 a respins acţiunea ca neîntemeiată obligând reclamanta la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtul S.F..
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că imobilul revendicat a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950 şi chiar dacă această preluare a fost abuzivă, titlul fostului proprietar a fost desfiinţat la momentul preluării, corelativ cu naşterea, prin efectul legii, a dreptului de proprietate în favoarea statului, astfel că fostul proprietar nemaifiind titularul dreptului de proprietate nu poate exercita acţiune în revendicare.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta a formulat apel invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie solicitând schimbarea hotărârii pronunţate de către instanţa de fond, în sensul admiterii acţiunii reţinându-se că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, iar contractele de vânzare-cumpărare încheiate de foştii chiriaşi sunt nule absolut prin fraudarea art. 9 din Legea nr. 112/1995 şi a dispoziţiilor HG nr. 11/1997, ele fiind încheiate cu rea-credinţă.
În timpul judecării apelului, reclamanta şi-a restrâns acţiunea în ceea ce-l priveşte pe pârâtul C.D.Z. faţă de care a înţeles să renunţe la judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a, prin Decizia civilă nr. 298 din 2 iulie 2002 a admis apelul formulat de către reclamantă, a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantă astfel cum a fost precizată.
A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC R. SA cu S.F. şi S.S.
A luat act de renunţarea reclamantei la judecată faţă de pârâtul C.D.Z.
A respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti în cererea de revendicare.
A obligat pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC R. SA să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie apartamentul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare anulat, respectiv parterul şi subsolul imobilului din Bucureşti şi terenul aferent.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că imobilul în litigiu a aparţinut autoarei reclamantei, că acest imobil a fost preluat abuziv de către stat în baza Decretului nr. 92/1950.
În acest sens s-a constatat că autoarea reclamantei făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naţionalizare.
În ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC R. SA şi S.F. şi S.S. instanţa a reţinut că reclamanta notificase pârâtei SC R. SA dorinţa sa de a revendica imobilul şi, oricum, cu un minim de diligenţă cumpărătorii puteau şi ei să afle că imobilul a fost revendicat, cu atât mai mult că reclamanta a locuit cu aceşti pârâţi în acelaşi imobil.
În consecinţă s-a reţinut că pârâţii S.F. şi S.S. au fost de rea-credinţă, iar imobilul a fost preluat de către stat fără titlu valabil, deci contractele de vânzare-cumpărare sunt lovite de nulitate absolută.
Împotriva acestei decizii a instanţei de apel au declarat în termen legal recurs pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Primarul General şi pârâţii S.F. şi S.S.
În recursul său Consiliul General al Municipiului Bucureşti susţine că în mod greşit instanţa de apel a apreciat prin interpretarea greşită a legii că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat considerând că autoarea reclamantei făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate prin art. II din Decretul nr. 92/1950 de la naţionalizare, când în realitate faţă de numărul mare de apartamente pe care le avea în proprietate, făcea parte din categoriile de persoane prevăzute de art. I din Decretul nr. 92/1950 şi ca atare preluarea imobilului de către stat s-a făcut cu titlu valabil.
În acest sens se mai susţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 645 C. civ. proprietatea se poate dobândi şi prin lege.
O altă susţinere este aceea că dreptul de proprietate al autoarei reclamantei s-a stins prin efectele Decretului nr. 92/1950 şi s-a născut prin efectul legii dreptul de proprietate în favoarea statului care a înstrăinat valabil imobilul către foştii chiriaşi care au fost de bună-credinţă.
În recursul pârâţilor S.F. şi S.S. se invocă motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinându-se că hotărârea este pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
În acest sens se arată că autoarea reclamantei nu putea fi considerată că ar fi fost exceptată de la naţionalizare iar în ceea ce priveşte reaua lor credinţă aceasta nu a fost dovedită.
Reclamanta a depus o întâmpinare în recurs prin care arată că recursul Consiliului General al Municipiului Bucureşti a rămas fără obiect întrucât ceilalţi pârâţi recurenţi S.F. şi S.S. i-au vândut în baza art. 44 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 apartamentul în litigiu şi au renunţat la recursul formulat de către ei.
Au fost depuse şi declaraţiile autentice de renunţare la recurs ale pârâţilor S.F. şi S.S. precum şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 27 august 2002.
Având în vedere aceste acte depuse în recurs urmează, având în vedere principiul disponibilităţii, a se lua act de renunţarea la recursul declarat de către pârâţii S.F. şi S.S.
În ceea ce priveşte recursul declarat de către pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti urmează a constata că este nefondat.
Astfel instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii în sensul că a apreciat că preluarea imobilului în litigiu a fost făcută abuziv, întrucât autoarea reclamantei, proprietara imobilului, făcea parte din categoriile socio-profesionale (medic) care erau exceptate de la naţionalizare prin dispoziţiile art. II din Decretul nr. 92/1950.
Susţinerea recurentei că întrucât proprietara deţinea mai multe apartamente şi ca atare ar fi făcut parte din persoanele prevăzute de art. I din Decretul nr. 92/1950, nu este fondată, întrucât dispoziţiile art. II constituie excepţia şi aceasta derogă de la regula generală.
Nici celelalte susţineri ale recurentului cu privire la existenţa bunei-credinţe a chiriaşilor cumpărători nu pot fi avute în vedere întrucât în primul rând ele ar constitui o critică cu privire la interpretarea probelor, ori art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permitea invocarea acestui motiv a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000.
În al doilea rând, cu privire la acest aspect este de reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 927 din 27 august 2002, imobilul în litigiu (parter + subsol) a fost vândut de către pârâţii S.F. şi S.S, foştii chiriaşi, către reclamantă şi în consecinţă această susţinere a rămas fără obiect.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate recursul formulat de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 298 din 2 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă.
Ia act de retragerea recursului declarat de pârâţii S.F. şi S.S, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7330/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 923/2005. Civil → |
|---|
