ICCJ. Decizia nr. 930/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 930
Dosar nr. 11343/200.
Şedinţa publică din 8 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 3681 la data de 14 aprilie 2003 pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, reclamantul R.F.P. a chemat în judecată pe pârâta SC U.M.U.C. SA solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâta să încheie un contract de vânzare-cumpărare, având ca obiect apartamentul situat în sector 5, în baza art. 7 din Legea nr. 85/1992.
Judecătoriei sectorului 5, prin sentinţa civilă nr. 4720 din 14 octombrie 2003, a admis acţiunea şi a obligat pârâta să încheie cu reclamantul contractul de vânzare-cumpărare pentru apartamentul situat în Bucureşti, deţinut de către acesta în baza contractului de închiriere nr. 49866/1977, în condiţiile Legii nr. 85/1992 republicată.
A obligat pârâta la 88.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a apreciat că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, fiind întrunite toate condiţiile prevăzute de textul de lege mai înainte menţionat, astfel că reclamantul are dreptul de a cumpăra, iar pârâta obligaţia corelativă de a vinde apartamentul în cauză.
La data de 20 ianuarie 2004 pârâta a depus la instanţa de fond apelul motivat împotriva sentinţei mai înainte menţionată. A mai formulat şi o cerere de repunere în termenul de depunere a apelului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia III, prin Decizia civilă nr. 623 A din 30 martie 2004 a respins cererea de repunere în termenul de declarare a apelului ca nefondată şi a respins ca tardiv apelul declarat de către pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de apel a reţinut, în legătură cu cererea de repunere în termen, că ea este nefondată în raport cu prevederile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., întrucât motivele invocate de către pârâtă în susţinerea cererii, nu reprezintă decât nişte disfuncţionalităţi organizatorice în activitatea sa, nu pot fi asimilate noţiunii de „împrejurări mai presus de voinţa părţii", condiţie impusă de art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
Întrucât cererea de repunere a fost apreciată ca nefondată, apelul a fost respins ca tardiv, fiind formulat după împlinirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinându-se că, primind cererea de declarare a apelului, preşedintele curţii de apel trebuia să procedeze conform prevederilor art. 289 alin. (1) C. proc. civ. şi nu să restituie cererea de apel pentru a fi depusă la judecătorie.
Se susţine că procedând în acest mod instanţa a făcut o aplicare greşită a legii.
În motivarea recursului se mai susţine de către recurentă că a făcut dovada condiţiilor prevăzute de art. 103 C. proc. civ. pentru a fi admisă cererea de repunere în termen, însă instanţa de apel a apreciat greşit împrejurările invocate.
Recursul este nefondat.
Este de reţinut în legătură cu prima critică că este nefondată, întrucât instanţa de apel a făcut o aplicare corectă a legii.
Astfel este de reţinut că hotărârea instanţei de fond a fost comunicată la data de 10 decembrie 2003 pârâtei SC U.M.U.C. SA (fila 90 dosar fond) deci cererea de declarare a apelului, în conformitate cu termenul de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. 1 C. proc. civ., trebuia formulată cel mai târziu până la data de 26 decembrie 2003.
Această zi fiind însă nelucrătoare, termenul s-a prelungit conform art. 101 alin. (5) C. proc. civ. până la data de 27 decembrie 2003.
La această dată cererea a fost depusă indicându-se ca destinatar Curtea de Apel Bucureşti, deşi conform art. 288 alin. (2) C. proc. civ. ea trebuia înregistrată la instanţa a cărei hotărâre se atacă (Judecătoria sectorului 5 Bucureşti).
Sancţiunea încălcării acestei prevederi este nulitatea, deci ea nu are nici un efect în ceea ce priveşte conservarea termenului de apel.
Cererea de declarare a apelului a fost restituită de către Curtea de Apel Bucureşti – pârâtei, care a înregistrat-o la Judecătoria sectorului 5 la 20 ianuarie 2004 cu mult peste termenul de 15 zile.
Motivele invocate în cererea de repunere în termen astfel cum a reţinut instanţa de apel, nu reprezintă decât disfuncţii organizatorice, împrejurare care-i este pe deplin imputabilă pârâtei iar motivului în care se invocă, recunoaşterea legii, nu poate fi reţinut faţă de principiul de drept „nimeni nu poate invoca în apărarea sa necunoaşterea legii".
Toate motivele invocate pentru a se admite cererea de repunere în termen nu pot fi considerate ca fiind „împrejurare mai presus de voinţa părţii" condiţie prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. pentru a se admite o cerere de repunere în termen.
Astfel fiind, în mod legal a fost respinsă cererea de repunere în termen şi ca o consecinţă apelul a fost respins ca tardiv.
Pentru considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC U.M.U.C. SA împotriva deciziei nr. 623/A din 30 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 923/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7246/2005. Civil → |
|---|
