ICCJ. Decizia nr. 9579/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 23 august 2005 pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 10933 A.N., A.G. și A.P.R.I.E., în contradictoriu cu Ș.E., SC A. SA, A.V.A.S., Consiliul general al municipiului București și Municipiul București prin primarul general au formulat contestație în anulare specială împotriva deciziei civile nr. 420 din 25 ianuarie 2005 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dos. nr. 1288/2003; întemeiat în baza dispozițiilor art. 317 alin. (1) și art. 318 C. proc. civ. întrucât hotărârea irevocabilă a instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale deoarece respingând recursul a omis din greșeală să cerceteze motivele de modificare sau de casare.
Prin motivarea contestației se arată că motivarea respingerii recursului este rezultatul unei greșeli materiale deoarece instanța s-a aflat în eroare materială gravă față de situația existentă în dosar la data pronunțării, câtă vreme reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate și deci a calității procesuale active, prin depunerea actului inițial ce a stat la baza actului de partaj din 1945, respectiv ordonanța de adjudecare nr. 10243 din 13 iulie 1932, jurnal nr. 16986 emisă de Tribunalul Ilfov, secția notariat, transcrisă sub nr. 10243 din 13 iulie 1932 prin care domnul ing. N.P., tatăl numitelor A.E. și K.I. a dobândit proprietatea imobilului din București. De asemenea s-a depus procesul-verbal de carte funciare emis de Comisia pentru înființarea cărților funciare București care atestă dreptul de coproprietate indiviză a numitelor A.E., D.M. și F.I., în cote părți ideale de ? fiecare asupra aceluiași imobil.
Motivul contestației nu vizează o eroare sau greșeală de judecată, o greșită stabilire a situației de fapt în urma aprecierii probelor sau o greșită aplicare a legii, ci o eroare materială de fapt, gravă, fiind evident că instanța nu a observat că mijloacele de probă despre care afirmă că lipsesc în dovedirea dreptului de proprietate al autorilor reclamanților.
Greșeala materială este esențială deoarece a determinat soluția eronată a instanței, respectiv reținerea lipsei calității procesual active și, pe cale de consecință, respingerea recursului fără a mai intra în cercetarea celor trei motive de recurs astfel cum au fost argumentate, apreciată ca inutilă, față de această situație nouă, reținută pentru prima dată în recurs, fără a fi invocată de părți sau de instanță din oficiu și pusă în discuție contradictorie a părților în exercitarea efectivă a dreptului la apărare.
Arată contestatoarele că sunt dovedite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare specială întemeiată pe art. 318 teza 1 C. proc. civ. întrucât suntem în prezența unei hotărâri irevocabile a instanței de recurs, a unei greșeli materiale confundarea unor elemente importante aflate la dosarul cauzei la data pronunțării și a caracterului esențial al greșelii, deoarece de aceasta a depins dezlegarea, soluționarea recursului.
Reținerea greșită a lipsei calității procesual active a recurenților a constituit cauza omisiunii de cercetare a celor trei motive de recurs formulate, dezvoltate și argumentate, instanța recunoscând expres că față de considerentele expuse (lipsa calității procesual active) "a devenit inutilă analiza celorlalte critici formulate de recurenți" (art. 318 teze II C. proc. civ. ).
Se arată în continuarea motivării contestației că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 a Convenției Europene a Dreptului Omului ce a avut ca efect încălcarea dreptului subiectiv procesual la un recurs efectiv prevăzut de art. 13 din Convenție.
Acest principiu presupune ca în situații identice, soluția aplicată să fie aceiași. Astfel, într-o speță identică, privind aceiași recurenți și intimați, având ca obiect revendicarea unui alt imobil, instanța supremă a confirmat soluția instanțelor inferioare privind preluarea fără titlu valabil, întrucât A.G., avocat profesionist și A.E., casnică, erau exceptați de la naționalizare (decizie civilă nr. 539 din 16 decembrie 2003 a înaltei Curți de Casație și Justiție ).
în susținerea contestației s-a depus Buletinul casației nr. 2/2005 ce conține decizii de speță ale instanței supreme și doctrină în materie.
Intimatele Ș.E. și SC A. SA au depus întâmpinare prin care solicită, în esență respingerea contestației deoarece pe această cale pot fi examinate doar motivele cuprinse în dispozițiile art. 318 C. proc. civ.
Curtea, deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., având în vedere actele și lucrările cauzei, reține cele ce succed.
Prin decizia civilă nr. 420 de la 25 ianuarie 2005 recursul declarat de reclamanții A.G., A.N. și A.P.R.I.E. împotriva deciziei civile nr. 461 de la 20 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, a fost respins ca nefondat.
Reține instanța de recurs că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor lor, nedovedindu-și calitatea procesuală activă, întrucât înscrisurile depuse nu sunt suficiente, în lipsa actului juridic inițial prin care a fost dobândit un atare drept. Se arată că intervenienta SC A. SA, cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria B, nr. 0035 din 5 iunie 1996, necontestat s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului. Totodată pârâta Ș.E. a dobândit dreptul de proprietate asupra corpului B al imobilului prin contractul de vânzare-cumpărare din 1 noiembrie 1996, în buna sa credință nu poate fi pusă la îndoială în raport de faptul că acțiunea a fost introdusă abia la 1 august 2000.
Conchide instanța că în raport de cele arătate, devine inutilă analizarea celorlalte critici.
Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. hotărârile instanțelor de recurs "pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale "(teza I-a)"sau când instanța respingând recursul a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
în sensul textului mai sus citat "greșeală materială" înseamnă greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante care determină soluția pronunțată. Prin urmare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare specială sunt greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de omisiune de a le analiza sau de interpretarea dispozițiilor legale.
De altfel o greșeală în aprecierea probelor, datorită căreia situația de fapt reținută de instanță ar fi eronată (în speță nerealizarea unor înscrisuri ce atestau dreptul de proprietate), este o greșeală de fond, de apreciere a probelor, ce nu poate fi valorificată pe calea extraordinară de atac de retractare a contestației în anulare.
Fiind vorba de un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv și deci, pe această cale nu pot fi valorificate greșelile de judecată ori de a se constata astfel cum se solicită, încălcarea dispozițiilor art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Teza a II a dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. are în vedere greșeala instanței, prin omisiune, de a cerceta vreunul dintre motivele de recurs invocate.
Instanța de recurs ce a pronunțat decizia contestată nu a omis, din greșeală, să cerceteze motivele de recurs invocate, ci, constatând că recurentele nu au făcut dovada întrunirii în persoana lor a calității lor de proprietari pentru a revendica imobilul dedus judecății, a apreciat ca inutilă cercetarea criticilor adresate deciziei pronunțate în apel.
Modalitatea aleasă de instanța de recurs pentru soluționarea motivelor de recurs exclude ideea de "greșeală", fiind, așa cum s-a arătat, doar consecința reținerii lipsei calității procesuale active, excepție ce face inutilă cercetarea altor aspecte invocate prin dezvoltarea motivelor de recurs.
Pentru considerentele mai sus expuse, înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că nu sunt întrunite condițiile cerute prin dispozițiile art. 318 C. proc. civ., a respind cererea formulată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9625/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9577/2005. Civil → |
|---|
