ICCJ. Decizia nr. 9573/2005. Civil

Prin acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 înregistrată la data de 25 aprilie 2003 la Tribunalul Gorj reclamanta D.M. a chemat în judecată pe pârâții Primăria municipiului Tg. Jiu și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea dispoziției nr. 1243 din 11 aprilie 2003 emisă de Primarul municipiului Tg. Jiu și să se dispună restituirea în natură a terenului de 169 mp situat în Tg. Jiu, Gorj; în subsidiar să fie despăgubiți cu contravaloarea acestui teren. Au solicitat obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată.

în motivare au arătat că terenul provine prin moșteniri succesive de la autoarea L.E., iar primăria refuză restituirea.

Prin sentința nr. 218 din 3 iulie 2003 Tribunalul Gorj a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, dar terenul a fost expropriat și scopul exproprierii a fost atins, fiind în prezent în domeniul public, încât corect primăria a acordat măsuri reparatorii.

împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel.

Reclamanta arată că prin acțiune a solicitat restituirea în natură a terenului.

Instanța nu a stabilit cu certitudine dacă terenul este în domeniul public sau privat și nici care este situația lui actuală. Mai arată reclamanta că greșit instanța a reținut că scopul exproprierii nu a fost atins.

Prin decizia civilă nr. 447 din 12 decembrie 2003 Curtea de Apel Craiova a admis apelul, a anulat sentința și a reținut cauza pentru rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 2375 din 9 iulie 2004 Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea, a anulat dispoziția nr. 1243/2003 a Primarului municipiului Tg. Jiu și a dispus restituirea terenului în suprafață de 117 mp situat în Tg.Jiu.

Pentru a hotărî astfel instanța în baza cercetării locale și a Hotărârii nr. 134 din 21 aprilie 2003 a Consiliului local al municipiului Tg. Jiu a reținut că pe terenul în suprafață de 117 mp s-a asfaltat, o alee, unde sunt amplasate tonete metalice în care se desfășoară activități comerciale, că în vecinătate sunt și alte terenuri restituite foștilor proprietari și că terenul este în prezent un domeniu privat al statului.

împotriva acestei hotărâri pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul local al municipiului Tg. Jiu au declarat recurs.

I. Recursul Ministerului Finanțelor Publice nu indică motivele de casare, dar din analiza criticilor rezultă că este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă decât în cazurile limitativ și expres prevăzute de lege [art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001], ceea ce nu este cazul în situația acțiunii reclamantului.

II. Consiliul local al municipiului Tg. Jiu și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Hotărârea este criticată pentru că:

- Hotărârea Consiliului local al municipiului Tg. Jiu nr. 36 din 27 ianuarie 2003 modificată de H.C.L. nr. 134 din 21 aprilie 2003 nu se referă la terenul revendicat;

- situația juridică a celorlalte terenuri retrocedate este alta decât cea a terenului revendicat;

- terenul este folosit pentru scopul pentru care a fost expropriat și este afectat de utilități;

- terenul face parte din domeniul public.

Recursurile nu sunt fondate.

I. Cu referire la recursul Ministerului Finanțelor Publice.

în conformitate cu dispozițiile art. 305 C. proc. civ. în recurs s-au depus H.C.L. Tg. Jiu nr. 310 din 26 septembrie 2005 și procesul-verbal din 22 august 2005 al B.E.J. T.N. din care rezultă că pe terenul proprietatea reclamantei s-a înființat și funcționează o piață urmând să aibă loc predarea-primire între reclamantă și primărie.

Analiza criticilor formulate de Ministerul Finanțelor Publice se va face prin prisma acestei noi stări de fapt, constatându-se că acestea rămân lipsite de eficiență.

II. în ce privește recursul Consiliului local al municipiului Tg. Jiu.

Critica referitoare la faptul că H.C.L. Tg. Jiu nr. 36 din 27 ianuarie 2003 modificată de H.C.L. nr. 134 din 21 aprilie 2003 nu se referă la terenul revendicat va fi respinsă ca neîntemeiată.

Din conținutul filei 21 a dosarului de apel rezultă că art. 3 al H.C.L. nr. 36 din 27 ianuarie 2003 a fost modificat de H.C.L. nr. 134 din 21 aprilie 2003 în sensul că a fost aprobată trecerea spațiilor comerciale din domeniul public în domeniul privat al municipiului Tg. Jiu. Cu același considerent va fi respinsă și critica conform căreia terenul face parte din domeniul public.

Critica referitoare la împrejurarea că situația juridică a celorlalte terenuri retrocedate este alta decât cea a terenului revendicat nu poate fi primită.

Acest aspect nu constituie în sine un argument pentru respingerea solicitării reclamantei.

Critica referitoare la faptul că terenul este folosit pentru scopul pentru care a fost expropriat și este afectat de utilități nu poate fi primită în raport de cele reținute de Curtea de Apel Craiova în baza probelor și a expertizei efectuate.

în concluzie, soluția Curții de apel este corectă.

La termenul de judecată din data de 21 noiembrie 2005 reclamanta a înaintat fiind înregistrate la dosar H.C.L. Tg. Jiu nr. 310 din 26 septembrie 2005 și procesul-verbal din 22 august 2005 al B.E.J. T.N.

Din procesul-verbal amintit rezultă că decizia nr. 2375 din 9 iulie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova a fost executată.

Din H.C.L. Tg.Jiu nr. 310 din 26 septembrie 2005 rezultă că pe terenul proprietatea reclamantei D.M. în suprafață de 117 mp situat în Tg.Jiu, s-a înființat și funcționează o piață urmând ca predarea-primirea să se facă pe bază de protocol încheiat între proprietarul terenului și reprezentanții primăriei.

Așa fiind, pentru considerentele expuse recursurile declarate au fost respinse.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 9573/2005. Civil