ICCJ. Decizia nr. 9575/2005. Civil
| Comentarii |
|
Tribunalul Timișoara, după un prim ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 719 din 16 iunie 2004 pronunțată în dosarul nr. 3506/2004, a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta Direcția Regională de drumuri și poduri Timișoara împotriva pârâților C.L., S.M. și Consiliul local al municipiului Timișoara, Consiliul local al comunei Ghiroda, a respins și acțiunea formulată de reclamant în dosarele conexate cu nr. 2813/2001 și 6717/2001 precum și cererea de intervenție principală formulată de Consiliul local Ghiroda.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că terenurile din C.F. Ghiroda nu au fost niciodată în proprietatea statului și nici în proprietatea cooperativei agricole de producție, că nu a existat nici o hotărâre a Consiliului local Timișoara din care să rezulte că acest teren a fost declarat ca fiind de utilitate publică și nici nu există documente care să ateste faptul că antecesorii pârâtului C.L. au fost expropriați. Faptul că reclamanta a avut în folosință aceste terenuri prin preluarea abuzivă din posesia proprietarilor tabulari, nu poate duce la concluzia că aceasta a fost și proprietară asupra terenului sau statul să fi fost proprietar.
Cu privire la titlul de proprietate deținut de C.L. se reține că acesta, în anul 1991 a solicitat să-i fie reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor în baza Legii nr. 18/1991 demers finalizat prin eliberarea titlului de proprietate asupra altor parcele decât cele din litigiu, motiv pentru care pârâtul a refuzat ridicarea titlului.
în ceea ce privește anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții C. și S., instanța a reținut că nu-i sunt aplicabile prevederile Legii nr. 54/1998 și nu poate fi vorba despre constatarea nulității absolute.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 2775 din 10 decembrie 2004 pronunțată în dosarul nr. 8402/2004, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința în sensul că a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantă împotriva pârâților, precum și acțiunile conexe din dosarele nr. 2183/2001 și 6717/2001; a constatat că terenurile înscrise în C.F. Ghiroda nr.top. 536 și 537 și C.F. Ghiroda nr.top. 535 sunt proprietatea statului român; a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor și edificatele de pe teren și de superficie asupra terenului; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 7 decembrie 2002 între pârâții C.L. și S.M.; a dispus anularea certificatului de moștenitor nr. 103/2000 eliberat la 8 iunie 2000 și radierea dreptului de proprietate din C.F. a pârâților C. și S.; a menținut dispozițiile sentinței apelate cu privire la respingerea cererii de intervenție în interes propriu a Consiliului local Ghiroda și a obligat pârâții C. și S. la plata sumei de 73.692.500 lei cheltuieli de judecată în apel și prima instanță.
Pentru a pronunța decizia sus arătată, instanța de apel a reținut cele ce succed.
Faptul neînscrierii dreptului de proprietate al Cooperativei agricole de producție nu poate duce la concluzia că terenul nu a fost cooperativizat câtă vreme în anul 1964 a avut loc un schimb de terenuri între Ministerul Agriculturii și Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor, ocazie cu care terenul a intrat în proprietatea statului și a fost folosit de Direcția regională de drumuri și poduri Timișoara.
De altfel, pârâtul C.L., știind că terenul ce a aparținut antecesorilor săi a intrat în patrimoniul CAP a solicitat, în baza Legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei parcele de 1 ha și 7000 mp.
De la data depunerii cererii de reconstituire (1991) și până la eliberarea titlului de proprietate (1998) pârâtul a ales calea dreptului comun, dezbaterea succesorală. Deoarece terenurile nu aparținuseră defunctei C.A., acestea nu puteau figura în certificatul de moștenitor, astfel încât se impune anularea certificatului de moștenitor și, drept consecință, anularea contractului de vânzare-cumpărare, deoarece au fost înfrânte dispozițiile art. 1294 C. civ., referitoare la vânzarea lucrului altuia.
împotriva deciziei au declarat recurs pârâții C.L. și S.M.
Prin motivele de recurs, întemeiate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 4, 7 și 9 C. proc. civ., C.L., este criticată decizia susmenționată pentru motivele ce succed; terenul a rămas tot timpul în proprietatea antecesorilor recurentului însă instanța, prin hotărârea pronunțată, a anulat dreptul la proprietate, depășind astfel atributele puterii judecătorești (pct. 4); instanța a făcut eforturi ce depășeau rolul activ al instanței, motiv pentru care dosarul s-a judecat la curtea de apel peste un an de zile (pct. 7); instanța dispune nelegal înscrierea dreptului de superficie asupra terenului proprietatea recurentului (pct. 9).
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, modificată, părțile datorează 50% din taxa achitată la prima instanță în cazul declarării căii de atac a recursului.
Recurentul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbrare de 4.309,25 RON și de a aplica un timbru judiciar de 5 RON (astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare).
Cum recurentul nu a achitat în totalitate taxele datorate, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) din același act normativ, recursul va fi anulat ca insuficient timbrat.
Motivele de recurs formulate de S.M.,, întemeiate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 10, 8 și 9 C. proc. civ., privesc următoarele aspecte de nelegalitate ale hotărârii pronunțate în apel:
1. Instanța nu s-a pronunțat asupra dovezilor din care rezultă pe de o parte că terenurile în litigiu nu au figurat în patrimoniul fostului CAP (adresele nr. 8695/2005 și 1235/2003 emise de Primăria comunei Ghiroda), iar pe de altă parte, că nu putea opera o reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 (adresa nr. 742/2000 a Oficiului de cadastru agricol Timiș și adresa Sj 2003 . 4870 din 1 aprilie 2003 a Primăriei municipiului Timișoara) - pct. 10.
2. Instanța a interpretat greșit actul în baza căruia a reținut că terenul a intrat în proprietatea statului, deoarece este un contract de schimb de terenuri între Consiliul Superior al Agriculturii și Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor, fără a exista actul în baza căruia terenul a intrat în proprietatea Consiliului Superior al Agriculturii, pct. 8.
3.1. Hotărârea instanței a fost dată cu încălcarea legii deoarece atunci când a constatat că terenurile sunt proprietatea statului, nu a indicat entitatea în patrimoniul căreia se află acest drept de proprietate, astfel cum prevede Legea nr. 213/1998. Față de motivarea din decizie, conform căreia prin planul de măsuri din anul 1964 terenul ar fi intrat în proprietatea Statului Român, prin Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor, ar însemna că aceasta este entitatea administrativă care a exercitat dreptul de proprietate, însă, față de neparticiparea ministerului în proces, hotărârea este nelegală, pct. 9.
3.2. Instanța de apel nu motivează în nici un fel modul în care a luat naștere dreptul de superficie în favoarea reclamantei, în condițiile în care, potrivit raportului de expertiză, din construcțiile aflate pe teren, doar două construcții sunt definitive.
Intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Direcția regională de drumuri și poduri Timișoara, prin întâmpinarea formulată, arată că antecesorul recurentului-pârât C.L. a fost proprietarul terenurilor în litigiu, până la data cooperativizării forțate; că dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 se referă și la persoanele cărora li s-a preluat în orice mod teren de cooperativa agricolă de producție, iar neînscrierea în cartea funciară nu este de natură să ducă la concluzia că terenul nu a fost cooperativizat; această situație de fapt a fost practic recunoscută și de pârât atunci când a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza legii fondului funciar; că certificatul de moștenitor a fost eliberat cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică, chiar în condițiile în care autorii recurentului nu au fost membri cooperatori; că actul de vânzare-cumpărare este nul deoarece s-au încălcat dispozițiile art. 948 și art. 966 C. civ., eludarea drepturilor intimatei și valoarea de circulație a construcțiilor se ridică la 886.943.636 lei, iar valoarea rețelelor și plantațiilor la suma de 930.915.016 lei.
înalta Curte, deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. reține cele ce succed.
Potrivit datelor de carte funciară, asupra terenurilor înscrise în C.F. nr.top. 536 în suprafață de 1 ha și 1509 mp și nr.top. 537 în suprafață de 5755 mp și C.F. în suprafață de 1 ha și 1509 mp nr.top. 535, au fost proprietatea autorilor pârâtului C.L., C.I.M., bunica sa, și C.D., tatăl său.
Din mențiunile din cărțile funciare referitoare la titularii dreptului de proprietate, rezultă că terenurile mai sus descrise nu au intrat niciodată în proprietatea statului ori a cooperativei agricole de producție.
Această împrejurare rezultă și din adresa emisă de Primăria comunei Ghiroda cu nr. 8695 din 2 decembrie 2003 (fila 97 dos. nr. 1663/2003) în conformitate cu care terenurile în litigiu nu figurează în patrimoniul fostei cooperative, că familia C. nu a fost membră a cooperativei și că nu există nici un act de preluare a terenurilor către stat.
Cum autorii pârâtului au dobândit acest imobil cu titlu de cumpărare și moștenire, în baza încheierilor cu nr.10623/1938 și 4372/1940, și cum dreptul de proprietate în regimul de carte funciară instituit prin Decretul-lege nr. 115/1938 este dovedit prin intabulare, rezultă că prima instanță a aplicat corect legea, atunci când a stabilit dreptul de proprietate al pârâtului C. asupra terenurilor în litigiu.
Aserțiunea instanței de apel referitoare la existența dreptului de proprietate al statului asupra terenurilor nu este susținută de probatoriile administrate întrucât schimbul de terenuri intervenit între Consiliul Superior al Agriculturii și Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor urmare a planului de măsuri din anul 1964, nu constituie titlu de proprietate și aceasta pentru că preluarea terenurilor s-a făcut de fapt și nu de drept, coschimbașii neavând vreun drept de dispoziție asupra imobilelor deduse judecății.
Dat fiind că autorii lui C. erau proprietarii tabulari, eliberarea certificatului de moștenitor nr. 212/2000 s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 644 C. civ.
Devenind proprietar tabular, pârâtul era îndreptățit să facă uz de prerogativele prevăzute de art. 480 C. civ. și să vândă imobilul recurentei-pârâte S.M.
Actul de vânzare-cumpărare este încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 948 și art. 966 C. civ., câtă vreme intimata-reclamantă nu a pretins nici un moment că este titularul dreptului de proprietate asupra terenurilor, ci doar asupra construcțiilor, solicitând a se constata că are un drept de superficie asupra terenului pe care se află construcțiile identificate în raportul de expertiză tehnică judiciară.
Terenurile ce fac obiectul prezentului litigiu s-au aflat până în anul 1974 pe teritoriul administrativ al comunei Ghiroda, fiind apoi incluse în extravilanul extins al municipiului Timișoara, împrejurare ce rezultă din C.F. și din adresa nr. 742/2000 a Oficiului de cadastru agricol Timiș.
Pârâtul C. este unicul succesor al antecesorilor săi și în această situație, ca efect al transmiterii succesiunii a devenit proprietar asupra terenurilor în regim de drept comun și nu în condițiile Legii nr. 18/1991.
în ceea ce privește nulitatea absolută a contractului încheiat între părți, întemeiat în baza dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 54/1998, existența procesului pe rol, se reține că recurenta a devenit succesoarea în drepturi cu titlu particular a lui C., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5937/2000, în care s-a precizat că vânzarea s-a făcut pendinte de prezenta cauză.
Dispozițiile legii privind circulația juridică a terenurilor de la art. 15 sunt inaplicabile în cauză întrucât Statul Român nu a fost niciodată proprietarul terenurilor, iar reclamanta a solicitat doar constituirea unui drept de superficie.
Din cele ce au precedat a rezultat că instanța de apel, nepronunțându-se asupra unor probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii a făcut o greșită aplicare a legii.
Pentru considerentele arătate, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a admis recursul și, drept consecință a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinței, ca nefondat.
Dat fiind poziția de parte câștigătoare în proces, în baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., a fost obligată intimata-reclamantă la 43.092.500 lei cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9577/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9571/2005. Civil → |
|---|
