ICCJ. Decizia nr. 9799/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 9799

Dosar nr. 8341/200.

Şedinţa din camera de consiliu de la 25 noiembrie 2005

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantele F.M. şi P.M. au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Consiliul local Sighişoara, SC A.T.T. Sighişoara, S.E., H.A., F.A., W.G., B.S. şi I.G.D. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună radierea notării înscrise în C.F. 4324 Sighişoara cu privire la instituirea unui drept special de folosinţă asupra terenului în favoarea pârâţilor de rând III, restabilirea situaţiei anterioare, obligarea pârâţilor de rând I şi II la înstrăinarea către reclamantă a suprafeţelor aferente construcţiilor şi anexelor gospodăreşti aflate în proprietatea lor conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. 290/1996 şi nr. 470/1997 încheiate cu SC. A.T.T. SA, identificarea suprafeţelor ce se află în indiviziune cu pârâţii de rând III şi înscrierea în C.F. 4324 Sighişoara a dreptului de proprietate exclusiv şi respectiv comun asupra terenului aferent construcţiilor identificate anterior.

Judecătoria Sighişoara investită cu soluţionarea cauzei, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A.T.T. Sighişoara, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor F.M. şi P.M. şi a respins ca nefondată acţiunea acestora obligându-le la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000.000 lei, prin sentinţa civilă nr. 1683 pronunţată la 2 decembrie 2003.

Împotriva sentinţei reclamantele au declarat apel.

Prin încheierea nr. 28/A din 19 ianuarie 2005, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a apelului declarat de reclamante, în favoarea Tribunalului Mureş, reţinând că acestuia îi revine competenţa materială de soluţionare a apelului, iar în conformitate cu prevederile art. II pct. 3 din Legea nr. 493/2004, apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a OUG nr. 65/2004, se trimit la tribunale.

La rândul său, Tribunalul Mureş a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa materială de soluţionare a apelului declarat de reclamante, în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş, a constatat ca fiind declanşat conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a hotărî asupra acestuia.

A reţinut că, în raport de obiectul cauzei (radierea înscrierii în C.F. cu obligaţia de a face), nu sunt incidente prevederile art. II pct. 3 din Legea nr. 493/2004 privind aprobarea OUG nr. 65/2004.

Investită cu rezolvarea prezentului conflict negativ de competenţă, ivit în condiţiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili în favoarea Tribunalului Mureş, competenţa de soluţionare a apelului declarat de reclamantele F.M. şi P.M. împotriva sentinţei civile nr. 1683 din 2 decembrie 2003 pronunţată de Judecătoria Sighişoara, pentru cele ce succed.

Determinantă în soluţionarea conflictului negativ de competenţă dedus judecăţii este intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2005 privind aprobarea OUG nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, prin care au fost modificate dispoziţiile art. 2 pct. 1-4 C. proc. civ., tribunalele fiind competente să soluţioneze căile de atac exercitate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de judecătorii.

Potrivit art. 2 pct. 2 C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, lege de imediată aplicare, tribunalele judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Cum, în speţă, litigiul a fost judecat în primă instanţă de judecătorie, evident că judecarea apelului declarat împotriva sentinţei pronunţate, este de competenţa tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte în favoarea Tribunalului Mureş competenţa de soluţionare a apelului declarat de reclamantele F.M. şi P.M. împotriva sentinţei civile nr. 1683 din 2 decembrie 2003 a Judecătoriei Sighişoara.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 9799/2005. Civil