ICCJ. Decizia nr. 9869/2005. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9869
Dosar nr. 7459/200.
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Teleorman la 2 noiembrie 2001, reclamanţii C.F., ş.a., au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primăria comunei Segarcea Vale şi Prefectura judeţului Teleorman, pronunţarea unei sentinţe prin care să se dispună anularea, ca netemeinică şi nelegală, a dispoziţiei nr. 43 din 30 septembrie 2001 emisă de primarul comunei şi obligarea la emiterea unei dispoziţii motivate prin care să li se restituie suprafaţa de 500 mp teren sau, în subsidiar, despăgubirile băneşti de 60 de milioane de lei la rata inflaţiei, contravaloarea unei mori ţărăneşti demolate în mod abuziv, în sumă de 1.400.000 dolari, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 16 din 13 ianuarie 2003, Tribunalul Teleorman a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Prefecturii judeţului Teleorman şi a respins acţiunea faţă de aceasta.
S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi împotriva pârâtei Primăria comunei Segarcea Vale; s-a anulat dispoziţia nr. 43 din 30 septembrie 2001 şi a fost obligată pârâta la restituirea în natură către reclamanţi a terenului în suprafaţă de 5.000 mp intravilan, situat în satul Olteanca, comuna Segarcea Vale sau echivalentul bănesc la valoarea de 500.455.000 lei conform raportului de expertiză întocmit de D.G. S-au stabilit în favoarea reclamanţilor măsuri reparatorii prin echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în funcţie de opţiunea persoanelor îndreptăţite, privind valoarea morii de 11.439.360.000 lei şi a utilajelor în sumă de 3.431.808.000 lei, conform aceluiaşi raport de expertiză.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, urmare a Legii nr. 119/1948, imobilul revendicat a fost naţionalizat, intrând în administraţia localităţii.
S-a apreciat că Prefectura judeţului Teleorman nu are calitate procesuală pasivă în acordarea de despăgubiri întrucât, conform art. 33 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent se stabilesc prin dispoziţia motivată a primarului, cu avizul organelor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice.
Conform art. 7, a fost obligată pârâta la restituirea în natură a terenului intravilan în suprafaţă de 5000 mp sau echivalentul bănesc al acestuia, iar cu privire la valoarea morii şi a utilajelor au fost aplicate dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei menţionate a formulat apel Primăria comunei Segarcea Vale, criticând-o ca nelegală şi netemeinică întrucât în raportul juridic dedus judecăţii, calitate procesuală pasivă avea statul.
Totodată, s-a susţinut că tribunalul a acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv 5000 mp teren, care în prezent se află în extravilanul localităţii Olteanca, având destinaţie de izlaz comunal.
În ceea ce priveşte situaţia clădirilor aferente morii ţărăneşti şi utilajelor acesteia, s-a reţinut că ele nu se mai aflau pe teren la data solicitării reclamanţilor şi nu au fost niciodată în patrimoniul Primăriei Segarcea Vale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 582 din 16 decembrie 2003, a admis apelul pârâtei şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat pârâta Primăria comunei Segarcea Vale la restituirea în natură sau în echivalent numai a suprafeţei de 2000 mp teren intravilan situat în satul Olteanca, comuna Segarcea Vale.
S-a înlăturat dispoziţia primei instanţe privind evaluarea măsurilor reparatorii prin echivalent acordate pentru teren, cât şi pentru moară şi utilaje.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că dovada dreptului de proprietate al autorului reclamanţilor s-a făcut prin contractul de schimb autentificat la 17 august 1942 de Tribunalul judeţean Ilfov, în care se menţionează că Primăria comunei Olteanca dă în schimb lui S.C. un teren loc de casă proprietatea comunei, în suprafaţă de 2000 mp situat pe teritoriul comunei, învecinat cu izlazul comunal, teren pe care coschimbaşul are construit locaş de moară, proprietatea sa, care nu face obiectul acestui contract.
S-a apreciat că, din toate actele dosarului, a rezultat intenţia reclamanţilor de a solicita 5000 mp, iar nu 500 mp, aşa cum din eroare s-a consemnat în cererea introductivă, astfel că nu s-a încălcat principiul disponibilităţii, acordându-se mai mult decât s-a cerut.
S-a apreciat însă ca întemeiată critica privind acordarea unei suprafeţe de teren mai mari decât cea avută în proprietate de autorii reclamanţilor.
Critica vizând lipsa calităţii procesuale a Primăriei a fost apreciată ca neîntemeiată în raport de dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 10/2001.
Susţinerea apelantei în sensul că terenul a fost restituit în baza Legii fondului funciar a fost, de asemenea, apreciată ca nefondată cu motivarea că terenul în litigiu nu este cuprins în titlul de proprietate nr. 6900820 din 30 ianuarie 1995 eliberat moştenitorilor lui C.S.
Sub aspectul dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra morii şi instalaţiilor aferente s-a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 90 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel că, acordând despăgubiri în bani, conform raportului de expertiză, instanţa de fond a încălcat prevederile legale menţionate, cât şi pe cele ale art. 33, care stipulează că despăgubirile pentru teren se stabilesc prin dispoziţie motivată a primarului, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în urma verificării condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege.
Împotriva deciziei menţionate, au declarat recurs reclamanţii C.F., la 11 februarie 2004, criticând-o ca nelegală şi netemeinică şi solicitând modificarea acesteia în sensul menţinerii sentinţei primei instanţe.
Prin motivele de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că instanţa de apel a omis împrejurarea că autorul lor, S.C. a oferit Primăriei terenul în suprafaţă de 5000 mp, cumpărat în 1925 de la R.S., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5148 din 17 septembrie 1925 la grefa Tribunalului Teleorman, în schimbul a 5000 mp, teren pe care se afla moara.
S-a susţinut, totodată, că suprafaţa de 2000 mp, trecută în contractul de schimb din 1942 nu este identică cu cea pe care s-a aflat moara, ci este o suprafaţă distinctă, aflată în extravilan, în vecinătatea morii, pe izlazul comunal.
Prin cel de al doilea motiv de recurs s-a criticat Decizia instanţei de apel pentru neaplicarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2), care stabilesc modalitatea de despăgubire pentru imobilele demolate, altele decât cele cu destinaţia de locuinţe. S-a arătat că evaluarea despăgubirilor în echivalent este o atribuţie a instanţei de judecată, astfel încât, în mod nejustificat, s-a înlăturat evaluarea făcută de expert în faţa primei instanţe.
În faza recursului nu s-au administrat noi probe.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză raportat la criticile formulate prin motivele invocate de recurenţi, Curtea urmează să aprecieze că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, singurul document ce face referire la terenul aferent imobilului moară, ce a aparţinut defunctului S.C., autorul reclamanţilor, este contractul de schimb, autentificat la 17 august 1942 de Tribunalul judeţean Ilfov, în care se menţionează că obiectul schimbului îl reprezintă terenul loc de casă în suprafaţă de 2000 mp, situat pe teritoriul comunei Olteanca, învecinat cu izlazul comunal.
Aceeaşi situaţie rezultă şi din schiţele de amplasament depuse în faza apelului, precum şi din cererea adresată intimatei de către B.F. (fostă C.) în luna aprilie 1998 (fila 44 dosar apel), astfel că susţinerile recurenţilor formulate prin primul motiv de recurs sunt nefondate, fiind lipsit de relevanţă faptul că expertul tehnic a evaluat o suprafaţă mai mare decât cea pentru care recurenţii şi-au dovedit dreptul de proprietate.
Critica formulată prin cel de al doilea motiv de recurs va fi apreciată de asemenea ca nefondată, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, în speţă, în ceea ce priveşte despăgubirile pentru moara demolată şi utilajele aferente acesteia, s-a apreciat corect că sunt incidente dispoziţiile art. 9 alin. (2) ale Legii nr. 10/2001, la care fac referire şi recurenţii.
Instanţa de apel a reţinut însă, în mod legal, că aceste dispoziţii trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 33, care stipulează că aceste despăgubiri se stabilesc cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în urma verificării condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege.
Din textele de lege menţionate rezultă, fără echivoc, că stabilirea măsurilor reparatorii pentru imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, imposibil de restituit în natură (demolate) este de competenţa primarilor.
Potrivit art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, tribunalelor le revine competenţa de soluţionare a cererilor formulate în baza alin. (7) al aceluiaşi articol, respectiv competenţa de a soluţiona acţiunile prin care persoanele îndreptăţite contestă Decizia, sau, după caz, dispoziţia privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent făcută în condiţiile art. 24 alin. (1).
Astfel, notificările având ca obiect imobile ce cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001, de tipul celui solicitat de reclamanţi, se soluţionează pe cale administrativă potrivit procedurii stabilite de art. 33 şi numai în cazul în care persoanele îndreptăţite sunt nemulţumite de soluţiile date, se pot adresa instanţei de judecată.
Prin dispoziţia contestată, nr. 43 din 30 septembrie 2001 a Primarului comunei Segarcea Vale s-a soluţionat numai capătul de cerere privind restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul aferent morii naţionalizate în baza Legii nr. 119/1948 de la autorul reclamanţilor.
În consecinţă, pentru considerentele menţionate, se va aprecia că Decizia recurată este legală şi temeinică şi se va respinge recursul reclamanţilor ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei civile nr. 582 din 16 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 9988/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9861/2005. Civil → |
---|