ICCJ. Decizia nr. 9837/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9837
Dosar nr. 9547/2005
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 172 din 15 mai 2002 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, s-a dispus respingerea acţiunii formulată de reclamanţii D.N. şi D.A. împotriva pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, B.V., B.E., SC C.A. SA şi SC A.P. SA.
La soluţionarea cauzei instanţa a avut în vedere probele administrate în cauză în raport de care a reţinut următoarele:
Naţionalizarea imobilului s-a făcut cu respectarea Decretului nr. 92/1950, fiind închiriat şi nefiind astfel destinat pentru folosinţă proprie.
Prin dispoziţia Primarului Municipiului Cluj-Napoca nr. 3242 din 6 decembrie 2001 s-a dispus restituirea în favoarea reclamanţilor a apartamentelor nr. 2 şi 3 din imobilul situat în Cluj Napoca, cu terenul aferent; prin aceeaşi dispoziţie s-a dispus acordarea de despăgubiri băneşti pentru apartamentul nr. 1 din acelaşi imobil.
Apartamentul nr. 1 din imobil a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 20 noiembrie 1996 între pârâţii B.V. şi B.E. şi SC C.A. SA Cluj-Napoca.
Legalitatea acestui contract a fost supusă controlului judiciar prin sentinţa civilă nr. 8473/1998 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca şi deciziile pronunţate în căile de atac.
Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a stabilit despăgubiri pentru imobilul, apartament nr. 1, ţinând seama că acesta a fost vândut chiriaşilor în conformitate cu Legea nr. 112/1995.
În condiţiile în care apartamentul a fost înstrăinat cu respectarea Legii nr. 112/1995, reclamanţii au dreptul la despăgubiri.
Prin Decizia nr. 466/A 22 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, s-a respins apelul formulat de către reclamanţi împotriva sentinţei de fond pentru următoarele considerente:
Controlul pe cale judecătorească, faţă de obiectul cauzei, se limitează exclusiv la plângerea îndreptată împotriva dispoziţiei emisă în baza Legii nr. 10/2001.
Potrivit dispoziţiilor art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001 republicată, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent şi atunci când imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaş cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe trecute în proprietatea statului.
Prin Decizia de recurs, irevocabilă astfel, nr. 1575/R din 29 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Cluj s-a respins capătul de cerere formulat de către reclamanţi pentru constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 31121 din 20 noiembrie 1996 privitor la apartamentul nr. 1 al imobilului situat în Cluj – Napoca.
Acest aspect atrage incidenţa art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, iar reclamanţii au dreptul numai la despăgubiri, cum în mod corect s-a reţinut şi de către instanţa de fond.
Împotriva deciziei de apel a formulat recurs reclamanta-apelantă, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
1. Prin încheierea de şedinţă din 14 februarie 2003, instanţa a invocat din oficiu inadmisibilitatea capetelor de cerere referitoare la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare asupra apartamentului 1, preluarea fără titlu a imobilului şi rectificarea cărţii funciare, cu argument că în cadrul plângerii întemeiată pe Legea nr. 10/2001, nu se pot formula cereri noi, fiind aplicabile astfel prin analogie dispoziţiile art. 294 C. proc. civ.
În mod greşit s-a extins aplicarea art. 294 C. proc. civ. în litigiul de faţă, pentru că acesta nu este guvernat de dispoziţiile Codului de procedură civilă ci de dispoziţiile legii speciale, făcându-se referire la normele legale incidente ale Legii nr. 10/2001.
2. În temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ. instanţa a dispus suspendarea judecării prezentului litigiu până la soluţionarea acţiunii având ca obiect nulitatea contractului de vânzare-cumpărare asupra apartamentului în cauză.
Prin încheierea pronunţată în acest sens s-au încălcat principiul disponibilităţii şi dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 10/2001.
În acest fel li s-a impus repunerea pe rol a cauzei formulată pe dreptul comun care fusese suspendată la rândul ei în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001.
3. Imobilul a fost preluat fără titlu valabil pentru următoarele considerente care nu au fost reţinute de către instanţe, care nu au administrat probe şi nici nu au intrat în cercetarea fondului.
În anexa la decretul de naţionalizare a fost menţionat numai numele reclamantului-recurent şi drept consecinţă cota de ½ a reclamantei-recurente nu a fost naţionalizată; instanţa nu a analizat împrejurarea că nu a existat identitate între persoana menţionată ca proprietar în lista anexă la decret şi adevăraţii proprietari la data naţionalizării.
Nu s-a probat că ar fi încheiat contracte de închiriere, dar oricum nici o lege din acea vreme, printre care şi Constituţia, nu interzicea închirierea.
Preluarea s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor Decretului nr. 92/1950, întrucât reclamantul, menţionat în anexa la decretul de naţionalizare era exceptat potrivit art. II, fiind mic meseriaş (brânzaş).
Prin perspectiva art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, imobilul în cauză a fost preluat de stat cu încălcarea legilor interne în vigoare, printre care şi Constituţia.
4. Contractul de vânzare-cumpărare nr. 31121 din 20 noiembrie 1996 încheiat de pârâtul Statul Român prin mandatar SC C.A. SA cu pârâţii B.V. şi B.E. este lovit de nulitate absolută.
Apartamentul a fost înstrăinat cu încălcarea Legii nr. 112/1995 în baza căreia a fost vândut, în condiţiile în care imobilul a fost preluat fără titlu valabil şi nu intră în câmpul de aplicare al acestei legi.
În susţinerea motivelor de recurs au fost indicate textele legale din Legea nr. 112/1995 care au fost încălcate.
În cadrul aceleiaşi critici se arată motivele pentru care părţile din contractul de vânzare-cumpărare nu pot fi considerate de bună credinţă.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate Curtea constată:
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 14 februarie 2005, instanţa de apel a făcut aplicarea art. 294 C. proc. civ. prin care se instituie principiul că nu se pot formula cereri noi direct în calea de atac. S-a apreciat astfel că în cadrul unor plângeri formulate împotriva dispoziţiei emisă în baza Legii nr. 10/2001 nu se pot formula alte capete de cerere decât cea care reprezintă plângerea propriu-zisă, respectiv constatarea nulităţii unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, constatarea că apartamentul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil şi rectificarea cărţii funciare.
În cauză s-a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 294 C. proc. civ. care prevede că în apelul formulat împotriva unor hotărâri pronunţate în primă instanţă nu se pot formula cereri noi, însă acest aspect nu este de natură să ducă la schimbarea soluţiei faţă de prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În faţa instanţei de fond se poate formula o acţiune cu mai multe capete de cerere, cereri de a căror soluţionare poate depinde modul de soluţionare al celorlalte capete de cerere sau pot avea o existenţă de sine stătătoare.
Instanţa de fond a fost sesizată cu o acţiune având mai multe capete de cerere, printre care şi plângerea împotriva dispoziţiei emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001, a cărui judecată depindea de modul de soluţionare a capătului de cerere vizând valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare.
În considerarea prevederilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi a celor ce vor fi reţinute în continuare, vătămarea care putea fi produsă părţii nu se află în situaţia de a putea fi înlăturată numai prin anularea actului procedura.
În ceea ce priveşte titlul de preluare a imobilului, recurenţii nici nu ar avea interes să formuleze un asemenea capăt de cerere, în condiţiile în care caracterul abuziv al măsurii de preluare a imobilului de către stat a fost reţinut şi în cadrul procedurii administrative prealabile, finalizate cu emiterea dispoziţiei contestată.
Reţinându-se incidenţa Legii nr. 10/2001 care are în vedere imobile preluate abuziv, s-au restituit două apartamente, care nu au fost înstrăinate, iar motivul pentru care nu s-a restituit apartamentul nr. 1, este că a fost vândut chiriaşului conform Legii nr. 112/1995.
Motivul pentru care apartamentul nr. 1 în litigiu nu a fost restituit în natură ci prin echivalent, în temeiul Legii nr. 10/2001, nu a fost că ar fi fost preluat cu titlu ci pentru că a fost vândut chiriaşului în baza Legii nr. 112/1995.
Pe de altă parte, nulitatea contractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului în litigiu a făcut obiectul unei alte judecăţi, soluţionată irevocabil, până la a cărui finalizare s-a şi suspendat cauza de faţă de către instanţa de apel, valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare bucurându-se astfel de putere de lucru judecat.
De altfel, pentru soluţionarea acestui litigiu s-a şi dispus suspendarea judecăţii cauzei în conformitate cu art. 244 pct. 1 C. proc. civ.
Soluţionarea celuilalt capăt de cerere, referitor la rectificarea cărţii funciare, este impusă de modul de soluţionare a celorlalte capete de cerere, asupra cărora s-au făcut referirile reţinute mai sus.
În ceea ce priveşte greşita suspendare a judecăţii cauzei dispusă în baza art. 244 alin. (1) C. proc. civ., prin aceeaşi încheiere din data de 14 februarie 2003, de către instanţa de apel;
Prin încheiere s-a suspendat judecata cauzei de faţă până la soluţionarea acţiunii în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat în favoarea pârâţilor B. în temeiul Legii nr. 112/1995.
Această suspendare a judecăţii cauzei era impusă de prevederile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în vigoare la data respectivă.
Astfel, în cazul acţiunilor în nulitate a contractelor de înstrăinare având ca obiect imobile ce cad sub incidenţa acestor legi, procedura de restituire începută în temeiul prezentei legi este suspendată până la soluţionarea acestor acţiuni prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Pe lângă faptul că această dispoziţie este imperativă, este şi justificată în contextul Legii nr. 10/2001, pentru că potrivit art. 18 din lege măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale.
Faţă de cele reţinute mai sus, referitoare la capătul de cerere relativ la preluarea fără titlu a imobilului, nu se mai impune analizarea separată a celui de-al treilea motiv de recurs.
În cadrul ultimului motiv de recurs, sunt invocate motive ce vizează valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare asupra apartamentului nr. 1, cu privire la care s-a şi contestat dispoziţia emisă din baza Legii nr. 10/2001.
După cum s-a reţinut şi de către instanţa de apel, prin Decizia civilă nr. 1575/R din 29 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în recurs, s-a statuat asupra valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare în discuţie, înlăturându-se din Decizia de apel dispoziţiile privind constatarea nulităţii absolute a acestui contract.
Prin urmare, s-a stabilit definitiv şi irevocabil că acest contract de vânzare-cumpărare este valabil, valabilitatea fiind apreciată din perspectiva respectării Legii nr. 112/1995 în baza căreia a fost încheiat şi a Legii nr. 10/2000 relativ la buna credinţă.
Repunerea în discuţie în cadrul litigiului de faţă a valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare astfel cum a fost contestată de către recurenţi, ar încălca puterea de lucru judecat a deciziei de recurs nr. 1575/R din 29 noiembrie 2004 şi prevederile art. 1201 C. civ.
Faţă de cele reţinute asupra criticilor formulate în cauză, apreciate a fi nefondate, Curtea urmează să dispună în consecinţă, făcând aplicarea art. 316 şi art. 296 C. proc. civ.
Faţă de modul de soluţionare a cauzei şi de prevederile art. 274 C. proc. civ. recurenţii urmează să fie obligaţi la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată în recurs către intimaţii B.V. şi B.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii D.N. şi D.A. împotriva deciziei nr.466 A din 22.04.2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Obligă recurenţii la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată în recurs, către intimaţii B.V. şi B.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9864/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9827/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
