ICCJ. Decizia nr. 99/2005. Civil
| Comentarii |
|
1.) La data de 24 octombrie 1991 P.A.C. a chemat în judecată Consiliul Local Târgoviște revendicând imobilul construcție și teren din Târgoviște, jud. Dâmbovița, pe motiv că a fost preluat de stat fără titlu, nefiind cuprins în anexa la Decretul nr. 92/1950.
La 9 noiembrie 1995 reclamanta a introdus în cauză în calitate de pârâți pe D.I. și D.D., chiriași în imobilul din litigiu, revendicând imobilul și de la aceștia.
Prin încheierea din 21 martie 1996, Judecătoria Târgoviște a suspendat judecarea pricinii până la soluționarea cererii formulată între timp de reclamantă, prin care solicita restituirea imobilului în natură în temeiul Legii nr. 112/2991.
Cererea din urmă a fost respinsă prin Hotărârea nr. 149 din 15 octombrie 1996 a Comisiei județene Dâmbovița pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, iar prin contractul nr. 13508 din 23 decembrie 1996 RA G.C. Târgoviște a vândut imobilul foștilor chiriași D.I. și D.D. în temeiul Legii nr. 112/1995.
După repunerea cauzei pe rol, Judecătoria Târgoviște a pronunțat sentința civilă nr. 1220 din 10 februarie 1998, prin care a admis acțiunea și a obligat pe pârâții Consiliul Local Târgoviște, D.I. și D.D. să lase imobilul în deplină proprietate și posesie a reclamantei P.A.C.
Hotărârea de mai sus a fost schimbată în tot, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, prin decizia civilă nr. 259/1999 a Tribunalului Dâmbovița, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1498 din 11 mai 1999 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
Instanțele de control judiciar au statuat că reclamanta este legatară universală a defunctei L.V., de la care au fost naționalizate prin Decretul nr. 92/1950, poziția nr. 166 din anexă, trei apartamente formând trei imobile distincte, împrejurare în care defuncta nu era exceptată de la naționalizare, astfel că este lipsită de relevanță cumpărarea imobilului de către pârâții D. în timpul procesului de revendicare pornit de reclamantă, naționalizarea fiind pe deplin eficientă.
2.) La 15 august 2002 reclamanta P.A.C. a chemat în judecată pe pârâții RA G.C. Târgoviște, D.I. și D.D. solicitând a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.13508 din 23 decembrie 1996, prin care prima pârâtă a vândut celorlalte părți imobilul situat în Târgoviște, jud. Dâmbovița, scop în care a invocat cazul de nulitate prevăzut prin art. 948 pct. 3 C. civ. constând în aceea că vânzarea a intervenit înainte de împlinirea termenului de contestație împotriva hotărârii nr. 149 din 15 octombrie 1996 a Comisiei județene Dâmbovița pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, hotărâre care nu i-a fost niciodată comunicată, și a avut loc între părți de rea-credință, care cunoșteau că exista un proces având ca obiect revendicarea imobilului de către reclamantă.
Acțiunea a fost respinsă prin sentința civilă nr. 5216 din 10 octombrie 2002 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 119 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Dâmbovița, secția civilă, și irevocabilă prin decizia nr. 822 din 24 aprilie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.
Soluțiile date în această cauză au avut în vedere, în esență următoarele considerente:
- aspectele invocate în prezentul proces au fost examinate în procesul anterior, stabilindu-se în mod irevocabil că autoarea reclamantei nu a fost exceptată de la naționalizarea prin Decretul nr. 92/1950, naționalizarea fiind pe deplin eficientă, astfel că imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil, fiind lipsită de relevanță juridică împrejurarea că imobilul a fost cumpărat de pârâții D. în timpul acelui proces;
- vânzarea-cumpărare a avut loc după expirarea termenului de contestare a hotărârii comisiei instituite potrivit Legii nr. 112/1995 și s-a făcut cu respectarea cerințelor art. 9 din Legea nr. 112/1995;
- nu sunt incidente prevederile art. 1 alin. (6) din H.G. nr. 11/1997 pentru că acest act normativ a intrat în vigoare ulterior vânzării-cumpărării.
3.) împotriva ultimelor trei hotărâri judecătorești, Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare la data de 8 aprilie 2004 solicitând casarea lor și, pe fond, admiterea acțiunii introdusă de reclamanta P.A.C.
Motivând recursul în anulare, Procurorul General a arătat că hotărârile atacate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, fiind și vădit netemeinice, caz de recurs în anulare prevăzut prin art. 330 pct. 2 C. proc. civ. în vigoare la data pronunțării fiecăreia dintre hotărâri.
în dezvoltarea recursului în anulare s-a susținut, în esență, că hotărârile au fost date cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 și ale art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, prin aceea că instanțele au reținut eronat valabilitatea titlului statului și că reaua-credință a cumpărătorilor nu are relevanță juridică.
De asemenea, s-a imputat instanțelor că nu au reținut împrejurarea că pârâții D. au cumpărat pe riscul lor privind regimul juridic al imobilului.
Cu adresa nr. 185/C3/4061 din 14 decembrie 2004 Procurorul General a comunicat înaltei Curți de Casație și Justiție că retrage recursul în anulare.
în ședința publică de astăzi reclamanta P.A.C. a cerut continuarea judecății.
4.) Recursul în anulare nefondat.
Prin hotărârile judecătorești date în apel și recurs în procesul descris la pct. 1 din considerentele deciziei de față, care nu fac obiectul recursului în anulare, a intrat în puterea lucrului judecat faptul că statul a preluat imobilul cu titlu valabil, astfel că nu se mai poate statua contrariul prin recercetarea valabilității aceluiași titlu în raport cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
Dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente în cauză, dat fiind că reglementează nulitatea absolută a actelor juridice de înstrăinare având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil.
Nulitatea poate fi eventual cercetată prin prisma art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care reglementează nulitatea absolută a actelor juridice de înstrăinare având ca obiect imobile preluate cu titlu valabil pentru cazul că au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.
Dar, și în această din urmă ipoteză, este esențial că în primul proces s-a statuat irevocabil că la momentul încheierii contractului au fost respectate cerințele legii în vigoare la acea dată.
Ca urmare, valabilitatea contractului nu poate fi examinată prin prisma unor prevederi legale ulterioare încheierii lui, decât prin aplicarea retroactivă a legii, ceea ce nu este permis.
în acest context, susținerile din recursul în anulare referitoare atât la nevalabilitatea titlului statului, cât și la reaua-credință a cumpărătorilor, sub toate argumentele utilizate, nu pot fi cercetate decât prin negarea hotărârilor judecătorești anterioare, adică prin încălcarea autorității lucrului judecat, ceea ce nu este posibil, asemenea autoritate existând în sens larg, chiar dacă diferă obiectul celor două cauze, esențial fiind că în primul proces a fost analizată și rezolvată irevocabil problema de drept a valabilității contractului de vânzare-cumpărare.
în consecință, recursul în anulare a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2194/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 968/2005. Civil → |
|---|
