ICCJ. Decizia nr. 966/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 355 din 8 aprilie 2003 a Tribunalului Cluj, secția civilă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de R.M., A.K., M.L. și M.N. împotriva Universității "Babeș Bolyai" Cluj-Napoca, dispunându-se în consecință restituirea în natură în favoarea reclamanților a imobilului înscris în C.F. nr. 593C Cluj cu nr.top 875/1, compus din casă cu subsol, având 3 camere și dependințe, parter cu 6 camere, bucătărie și dependințe și teren în suprafață de 1645 mp .
S-a dispus apoi întabularea în C.F. a dreptului de proprietate al reclamanților, în cote de câte 4 părți.
A fost respins capătul de cerere privind stabilirea masei succesoarele, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, precum și cererea având ca obiect obligarea pârâtei de a comunica date privind persoana deținătoare a imobilului cu nr.top 875/2, teren viran de 2216 mp.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul în litigiu situat în Cluj-Napoca a fost coproprietatea soției dr. K.I. născută E.E. în cotă de 3 părți și a C.K. în cote de 1 părți, autoarele reclamanților din cauza de față, bunul intrând în proprietatea statului ca efect al Decretului de naționalizare nr. 92/1950. Imobilul preluat astfel, a fost dezmembrat în două parcele distincte, una din ele cu nr.top 875/1 compusă din construcție situată pe terenul în suprafață de 1645 mp, și care formează obiectul cauzei de față, fiind transmisă în administrarea fostului Comitet Executiv al Statului Popula al orașului Cluj, care l-a rândul său l-a dat în administrare operativă Universității "Babeș Bolyai", pârâta în cauză. Apoi aceasta și-a întabulat dreptul de proprietate în C.F. în baza Legii nr. 84/1995, în timp ce cealaltă parcelă de teren cu nr.top 875/2 a fost atribuită pe timp nelimitat unui nr. de 20 persoane pentru construirea de locuințe.
S-a avut în vedere că pentru aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, în forma existentă la data emiterii deciziei de respingere a cererii de restituire, contestată de cei în cauză, condiția esențială pentru admiterea acestei solicitări era aceea ca bunul să fi trecut în proprietatea statului fără titlu valabil. In speță, trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut cu încălcarea prevederilor cu excepție cuprinse în art. 2 lit. a) din Decretul nr. 92/1950, situație în care având în vedere și că imobilul nu a fost inclus prin hotărâre de guvern pe lista celor care nu se restituie în natură, s-a hotărât în sensul admiterii cererii de retrocedare. Au fost respinse toate susținerile pârâtei în legătură cu afectațiunea specială a imobilului, utilizat ca unitate de învățământ, în raport cu prevederile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 lege cadru în materia proprietății juridice, care statuează că fac parte din domeniul public doar bunurile care au intrat în proprietatea statului în mod valabil.
Apelul declarat de pârâte împotriva acestei sentințe, a fost admis în parte prin decizia nr. 215 din 19 noiembrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, prin care a fost schimbată în parte sentința în sensul admiterii în parte a contestației reclamanților împotriva deciziei nr. 15003 din 25 septembrie 2002 emisă de pârâtă, fiind anulată decizia, dispoziție urmată de obligarea pârâtei Universitatea "Babeș Bolyai" Cluj-Napoca de a emite o decizie motivată care să cuprindă oferta de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul în litigiu, situat în Cluj-Napoca. Au fost respinse celelalte capete de cerere.
Această decizie are în vedere în principal și în esență că în mod eronat instanța de fond a apreciat că odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 184 din 12 noiembrie 2002 de modificare a Legii nr. 10/2001 cererile de restituire în natură nu mai sunt condiționate în cazul imobilelor ocupate de instituții de învățământ de existența unui titlu valabil de preluare. Dimpotrivă s-a decis că un astfel de control se impunea, în raport de prevederile art. 2 alin. (2) din lege.
S-a reținut că instanța de fond a ignorat sentința civilă nr. 188/1998 a Judecătoriei Cluj-Napoca, irevocabilă, prin care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că preluarea imobilului în litigiu de către stat s-a făcut cu titlu valabil.
Ca urmare, s-a decis că cei în cauză sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii, și nu la restituirea în natură a imobilului, obligația de stabilire a despăgubirii bănești incumbând în temeiul art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, deținătorului imobilului.
împotriva acestei decizii au declarat recusul de față reclamantele, susținând că sediile instituțiilor de învățământ nu sunt bunuri ce aparțin domeniului public, că nu există o hotărâre guvernamentală prin care să se declare afectațiunea specială a imobilului, astfel că în baza art. 16 din Legea nr. 10/2001, se impune restituirea acestuia în natură.
Și Universitatea "Babeș Bolyai" Cluj a declarat recurs împotriva aceleiași decizii, în motivarea căruia arată că în temeiul aceluiași text din Legea nr. 10/2001,art. 16 alin. (1)-(4) obligația de plată a despăgubirii cuvenite este în sarcina Statului Român și nu a unității deținătoare.
Ambele recursuri nu sunt întemeiate.
Potrivit art. 16 alin.(1) din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor ocupate de unități bugetare de învățământ necesare în vederea continuării activităților de interes public, social cultural sau obștesc, foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile prevăzute de lege. Dispozițiile alin. (4) al aceluiași text cuprinde mențiunea expresă că prevederile alin. (1) și (2) nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil.
Prin O.U.G. nr. 184 din 12 decembrie 2002 a fost modificat alin. (4) al art. 16 din Legea nr. 10/2001, în sensul că bunurile stabilite potrivit procedurii prevăzute de alin. (2) sunt, pe durata afectațiunii de interes public, bunuri proprietate publică și au regimul prevăzut de lege. Acest text, astfel cum a fost modificat, a fost abrogat prin Legea nr. 48 din 23 martie 2004, privind aprobarea O.U.G. nr. 184/2002, rămânând în vigoare în redactarea inițială art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Rezultă din analiza prevederilor redate că dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, au în vedere numai imobile, având destinația arătată, care au fost preluate cu titlu valabil, iar soluția principală o constituie restituirea prin echivalent.
Este de subliniat că această măsură de restituire prin echivalent se referă, potrivit dispozițiilor cuprinse în alin. (4) al textului analizat numai în cazul imobilelor preluate cu titlu valabil.
în speță, preluarea în aceste condiții a imobilului a fost stabilită irevocabil în cadrul altui litigiu, finalizat prin sentința civilă nr. 118/1998 a Tribunalului Cluj, definitivă prin respingerea apelului potrivit deciziei nr. 22 din 1 aprilie 1999 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, confirmată prin decizia nr. 135/2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a constatat perimarea recursului.
în aceste condiții, în care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat preluarea imobilului în litigiu de către stat cu titlu valabil, sunt pe deplin incidente prevederile textului analizat, potrivit căruia foștilor proprietari li se acordă numai măsuri reparatorii prin echivalent fiind exclusă posibilitatea restituirii în natură a imobilelor.
Rezultă așadar, că instanța de apel a hotărât corect, în acord cu prevederile legale aplicabile, că în cauză nu este legală restituirea în natură a imobilelor, cum se solicită prin recursul reclamanților.
De aceea recursul declarat de aceștia urmează a fi respins ca nefondat.
Tot astfel urmează a fi respins și recursul declarat de pârâtă împotriva aceleiași decizii, în raport de prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001 care cuprinde mențiunea și referirea expresă la unitatea deținătoare, care este obligată să facă oferta de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului, în toate cazurile în care restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă.
Prin urmare numai unitatea deținătoare are obligația de a face oferta de restituire prin echivalent, după care dispozițiile următoare ale legii prevăd procedurile de urmat în continuare cu atribuții ce cad în sarcina prefecturilor și Ministerului Finanțelor Publice.
Așa fiind, recursurile au fost respinse ca nefondate, fiind legală și temeinică decizia atacată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 968/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 812/2005. Civil → |
|---|
