ICCJ. Decizia nr. 9920/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 9920

Dosar nr. 21067/1/2005

nr. vechi 6155/2005

Şedinţa publică din 4 decembrie 2006

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 261 din 27 septembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia civilă, a fost respinsă acţiunea formulată, în temeiul Legii nr. 10/2001, de reclamanţii M.A. şi M.G., împotriva pârâtelor SC M.G.I.E. SRL şi A.V.A.S., privind restituirea, în natură a terenului în suprafaţă de 2301 mp, situat în vatra satului Bumbeşti Pitic.

Apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 803 din 14 martie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.

Prin aceeaşi decizie a fost însă admis apelul declarat de pârâta SC M.I.E. SRL Bumbeşti-Pitic Gorj, a fost schimbată sentinţa tribunalului în sensul că au fost obligaţi reclamanţii să-i plătească acestei pârâte suma de 20.230.843 lei, reprezentând cheltuielile de judecată pe care le-a suportat la instanţa de fond, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi au fost obligaţi apelanţii reclamanţi la plata sumei de 15.055.500 lei, cheltuieli de judecată în apel, faţă de aceeaşi pârâtă.

Împotriva susmenţionatei decizii au declarat recurs reclamanţii, prin care au solicitat exonerarea de plata cheltuielilor de judecată şi au arătat că nu a fost dovedit cuantumul cheltuielilor suportate de apelanta-pârâtă la instanţa de fond.

Recursul este nefondat.

Conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Curtea de apel a făcut o corectă aplicare a acestui text de lege, având în vedere faptul că reclamanţii au căzut în pretenţii, atât la instanţa de fond, cât şi la cea de apel.

Cuantumul cheltuielilor de judecată suportate la instanţa de fond de apelanta-pârâtă au fost precizate detaliat prin petiţia aflată la filele 133-135 din dosarul tribunalului şi dovedit cu înscrisurile depuse, în copie la dosar (filele 136-139).

În consecinţă, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (19 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii M.A. şi M.G. împotriva deciziei nr. 803 din 14 martie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 9920/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs