ICCJ. Decizia nr. 1135/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1135
Dosar nr. 2485/33/2006
Şedinţa publică din 8 februarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
S.I. a cerut Primăriei municipiului Cluj Napoca, pe cale de notificare formulată la 25 iulie 2005, să-i achite contravaloarea terenului în suprafaţă de 135 mp ocupat de carosabil şi trotuar sau să-i atribuie un alt teren cu aceeaşi suprafaţă şi valoare economică ori un teren mai mare pe un amplasament construibil.
Notificatorul a susţinut că terenul este bun comun al său şi al fostei sale soţii T.A., fiind ocupat de către Statul Român, care a amenajat un trotuar şi un spaţiu carosabil.
Comisia municipală Cluj Napoca pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 a întocmit referatul nr. 337/2/452 din 26 octombrie 2005, prin care a propus respingerea cererii cu motivarea că notificarea a fost formulată tardiv în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001.
Primarul municipiului Cluj Napoca a emis dispoziţia nr. 3053 din 29 noiembrie 2005, prin care a respins cererea obiect al notificării pe motiv de tardivitate şi pentru că Legea nr. 247/2005 nu a repus în termenul de notificare.
La 4 ianuarie 2006 S.I. a chemat în judecată Comisia municipală Cluj Napoca pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, Primarul municipiului Cluj Napoca şi Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca solicitând anularea dispoziţiei de mai sus şi obligarea pârâţilor să emită o nouă dispoziţie prin care să-i achite contravaloarea terenului în suprafaţă de 255 mp sau să-i atribuie o suprafaţă echivalentă fizic şi valoric pe un alt amplasament construibil.
Tribunalul Cluj, secţia civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 343 din 22 martie 2006, prin care a respins acţiunea ca nefondată faţă de Primarul municipiului Cluj Napoca şi ca inadmisibilă pentru ceilalţi pârâţi calificaţi ca lipsiţi de calitate procesuală pasivă.
Apelul declarat de S.I. a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 258/A din 13 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
S.I. a declarat recurs solicitând casarea hotărârilor date în cauză şi, pe fond, admiterea acţiunii sale.
Dezvoltând numai în fapt recursul, S.I. a susţinut pe de o parte că instanţele au reţinut greşit că a notificat tardiv, neobservând că s-a repatriat la 27 martie 2003 şi a formulat notificarea numai după ce, printr-un raport de expertiză, a luat cunoştinţă că terenul a fost ocupat de Statul Român, iar pe de altă parte a invocat probe care atestă temeinicia pretenţiilor sale referitoare la fondul litigiului, imputând instanţelor că nu a dat eficienţă acestor dovezi.
Recursul nu este fondat.
Atât prin dispoziţia de primar supusă controlului judiciar din prezentul proces, cât şi prin hotărârile date în cauză s-a reţinut că, potrivit reglementărilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificat succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 154/2001, termenul de notificare s-a împlinit la 14 februarie 2002, iar Legea nr. 247/2005 nu a instituit un nou termen de notificare.
Asemenea statuări sunt pe deplin legale, sancţiunea netrimiterii notificării în termenul arătat constând în pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii sau prin echivalent, fiind reglementată în acest sens prin art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Termenul analizat este astfel, prin voinţa legii, unul de decădere, nefiind susceptibil de întrerupere sau suspendare, neoperând, în consecinţă, nici instituţia repunerii în termen.
Este necontestat în cauza de faţă că S.I. a notificat ulterior împlinirii termenului prescris de lege.
Nu poate fi primită cu temei susţinerea sa că a notificat în termen deoarece a cunoscut ulterior regimul juridic al terenului, fiind în afara oricărui dubiu că, înainte de împlinirea termenului de notificare, faptul preluării terenului de către stat prin expropriere a fost înscris în cartea funciară încă din 11 februarie 1988.
Ca urmare, deşi a locuit în străinătate, S.I. cunoştea, putea sau trebuia să cunoască regimul juridic al terenului, mai ales că, aşa cum însuşi afirmă în dezvoltarea recursului, anterior anului 2003 a mai venit în România, chiar dacă foarte rar.
În concluzie, instanţele au pronunţat hotărâri pe deplin legale, iar susţinerile din recurs sunt fie neîntemeiate pentru cele mai sus arătate, fie străine soluţiei dată cauzei (cele referitoare la aspectele de fond).
Pe cale de consecinţă, recursul va fi respins în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ş.I. împotriva deciziei nr. 258/A din 13 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1137/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 112/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
