ICCJ. Decizia nr. 1266/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1266
Dosar nr. 3771/59/2006
Şedinţa publică din 9 februarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea înregistrată la Biroul executor Judecătoresc B.N.T. sub nr. 330 din 20 septembrie 2001, transmisă Primăriei Municipiului Lugoj, formulată în baza Legii nr. 10/20001, petentele W.M., N.S.M. şi N.M.D. au solicitat restituirea în natură a imobilului care a fost proprietatea societăţii deţinute de antecesorii lor, la data naţionalizării având calitatea de acţionari la societatea autonomă I. M.&C. F.Ţ.C., surorile E.P.(fostă M.) şi S.M.(născută M.), soţii acestora, E.P., respectiv A.S., precum şi M., fiica soţilor S.
Prin dispoziţia nr. 2114 din 10 noiembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Lugoj, s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 5081 mp înscris în C.F. Lugojul Român, nr. top 4054-4065/4/2 şi s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv, despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Prin dispoziţia menţionată s-a reţinut calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii a celor trei petente, că acestea sau antecesorii lor nu au primit despăgubiri pentru imobil în condiţiile art. 5 din Legea nr. 10/2001, şi s-a luat act de punctul de vedere exprimat de Autoritatea Naţională pentru Urmărirea Aplicării Unitare a Legii nr. 10/2001 (conform adresei nr. 21989 din 25 mai 2004), conform căruia nu ar fi posibilă restituirea în natură deoarece sunt incidente prevederile art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, cu privire la despăgubiri urmând a se face aplicarea prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Prin cererea înregistrată la data de 22 noiembrie 2005 la Tribunalul Timiş, reclamantele W.M., N.S.M. şi N.M.D. au chemat în judecată pe Primarul Municipiului Lugoj pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea dispoziţiei nr. 2114 din 10 noiembrie 2005 emisă de acesta şi restituirea în natură a suprafeţei de 5081 mp teren intravilan înscris în C.F. Lugojul Român, nr.top. 4054-4065/4/2.
S-a susţinut că imobilul a fost preluat fără titlu valabil în proprietatea Statului Român, iar pe de altă parte, s-a reţinut greşit că nu ar fi posibilă restituirea în natură, deoarece antecesorii lor, acţionari ai fostei societăţi anonime, proprietare a terenului anterior preluării lui au fost, de fapt, membri ai aceleiaşi familii, în sensul dispoziţiilor art. 8 lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Fiind astfel investit, Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 677 din 28 martie 2006, a respins contestaţia formulată de reclamante.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că este neîntemeiată susţinerea reclamantelor în sensul că imobilul în litigiu ar fi fost preluat fără titlu valabil de către stat, în condiţiile în care terenul nu a fost trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 119/1948, ci prin aplicarea Legii nr. 187/1945 şi că în speţă, din punct de vedere al acordării măsurilor reparatorii pentru teren, este irelevant dacă preluarea s-a făcut sau nu cu titlu valabil, art. 2 lit. h) şi i) din Legea nr. 10/2001, republicată, calificând în mod egal ca abuzivă o atare preluare.
A mai reţinut instanţa că susţinerea reclamantelor referitoare la nevalabilitatea acestui titlu nu este de natură să atragă anularea dispoziţiei contestate, aceasta nefiind nelegală din acest punct de vedere.
Instanţa de fond a apreciat ca neîntemeiată susţinerea reclamantelor privitoare la greşita aplicare de către pârât a dispoziţiilor art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001 întrucât acţionariatul societăţii la data preluării imobilului era alcătuit din două familii, iar nu una singură cum impune art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, aşa încât în mod corect prin dispoziţia emisă de pârât s-a apreciat că nu este posibilă restituirea terenului în natură.
Instanţa de fond reţine faptul că Legea nr. 10/2001 nu defineşte noţiunea de familie şi nu conţine norme de trimitere la dispoziţiile din Codul familiei, ale Codului civil ori ale altor acte normative, dar că, în lămurirea termenului de „familie" trebuie avută în vedere definiţia dată de Dicţionarul Explicativ al Limbii Române editat de Academia Română, respectiv o „formă socială de bază, întemeiată prin căsătorie şi care constă din soţ, soţie şi descendenţii acestora" şi că, în fine conţinutul acestei noţiuni trebuie restrâns în limitele deja cunoscute prin art. 45 C. fam., prin art. 8 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, republicată, etc.
Soluţia instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Timişoara care, prin Decizia civilă nr. 267 din 20 septembrie 2006, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamante.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat recurs reclamantele: W.M., N.S.M. şi N.M.D., prin mandatar T.M. susţinând că în mod greşit atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au considerat că în cauză se aplică art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001 şi că, în consecinţă au dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent.
Au mai susţinut că instanţele în mod greşit au interpretat noţiunea de „familie" în sens restrâns, sens conferit de Codul familiei, care valorifică, în principal, instituţia căsătoriei.
S-au încălcat astfel dispoziţiile art. 659 şi art. 669-676 C. civ., care valorifică relaţiile de rudenie prin includerea în categoria moştenitorilor legali a rudelor de sânge până la gradul al IV-lea inclusiv.
Motivul de critică se încadrează în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Conform art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată, „măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent dacă persoana îndreptăţită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor şi a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepţia cazului în care persoana îndreptăţită era unic asociat sau persoanele îndreptăţite asociate erau membri ai aceleiaşi familii".
Din textul de lege citat, rezultă că, pe cale de excepţie, se admite posibilitatea restituirii în natură „dacă persoana îndreptăţită era unic asociat sau persoanele îndreptăţite asociate erau membri ai aceleiaşi familii".
În speţă, reclamantele s-au prevalat de excepţia a II-a instituită de art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, cazul în care persoanele îndreptăţite asociate erau membri ai aceleiaşi familii şi când este posibilă restituirea în natură a imobilului, iar instanţele au reţinut că reclamantele nu se încadrează în această excepţie, motivat de faptul că acţionarii societăţii anonime, ce a format obiectul naţionalizării conform Legii nr. 119/1948 (autorii lor) nu au fost membri ai unei singure familii, acţionariatul fiind alcătuit din două familii.
Noţiunea de „familie" nu are o accepţiune edictată de norma reparatoare a Legii nr. 10/2001, însă o limitare a noţiunii de persoane îndreptăţite stabilită de Legea nr. 10/2001, doar la sfera persoanelor legate între ele prin relaţii de căsătorie, contravine prevederilor art. 676 C. civ., care valorifică şi relaţiile de rudenie, prin includerea în categoria moştenitorilor legali a rudelor de sânge până la gradul al 4-lea inclusiv.
Ca realitate juridică, familia are un înţeles restrâns, propriu zis şi unele înţelesuri largi, ceea ce rezultă din diferitele reglementări legale în materie.
Evident, în înţeles restrâns, propriu zis, noţiunea de familie cuprinde pe soţi, precum şi pe copiii lor minori, iar cel mai larg înţeles al noţiunii de familie este acela de arbore genealogic, adică de totalitate a persoanelor care descind dintr-un autor comun, la care sunt de adăugat şi soţii acestor persoane, iar această interpretare trebuie să prevaleze, în special când este vorba de o afacere „de familie" , cum a fost şi în cazul de faţă, acţionarii societăţii anonime I. M.&C. F.Ţ.C. Lugoj fiind membrii familiei M. ai căror moştenitori sunt reclamantele, iar W.M. a fost acţionară directă.
De asemenea, un înţeles foarte larg al noţiunii de familie îl evocă şi cercul moştenitorilor legali indicaţi de art. 659 şi art. 669-676 C. civ. şi cum reclamantele sunt moştenitoarele legale ale celor două surori M. şi ale soţilor acestora, împreună cu care au alcătuit acţionariatul societăţii anonime şi au fost membri ai aceleiaşi familii, în mod greşit instanţele au reţinut că acţionariatul societăţii cuprinde două familii.
Drept urmare, faţă de cele ce preced şi constatând că procesul s-a soluţionat fără a se intra în cercetarea fondului, instanţele pronunţându-se doar pe excepţia lipsei calităţii de persoane îndreptăţite a autorilor reclamantelor, recursul declarat în cauză urmează a fi admis în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., cu consecinţa casării ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele W.M., N.S.M. şi N.M.D. împotriva deciziei nr. 267 din 20 septembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa civilă nr. 677 din 28 martie 2006 a Tribunalului Timiş, secţia civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 133/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 115/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
