ICCJ. Decizia nr. 1318/2006. Civil

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București reclamanții M.I., B.E. și L.M.E. au chemat în judecată Primăria Municipiului București prin Primarul General pentru a se constata dreptul de proprietate al reclamanților asupra suprafeței de 1615 mp teren situată în București, iar pârâta să fie obligată la restituirea în natură a terenului deoarece motivul pentru care a fost expropriat nu a fost îndeplinit. In subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata unei juste despăgubiri, în condițiile în care restituirea în natură nu este posibilă.

în motivarea cererii s-a arătat că terenul revendicat a fost dobândit de autorul reclamanților, M.I. , în baza actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 52766 din 5 octombrie 1945. Terenul a fost expropriat conform Decretului nr. 54/19951, fără ca fostul proprietar să fie despăgubit, situație care a contravenit prevederilor Constituției din 1948.

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 652 din 24 octombrie 2003 a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă, reținând că terenul nu face parte din categoria terenurilor ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001, fiind teren arabil ce urmează regimul juridic reglementat de Legea nr. 18/1991.

împotriva sentinței au declarat apel reclamanții arătând că terenul intră sub incidența de reglementare a Legii nr. 10/2001. De asemenea, instanța de fond nu a reținut nerespectarea dispozițiilor constituției la momentul la care a fost expropriat terenul și a considerat eronat că în speță sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 18/1991.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 842 din 12 mai 2004 a respins apelul ca nefondat, reținând, ca și prima instanță, pe baza concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, că terenul revendicat de reclamanți face parte din categoria terenurilor arabile.

Chiar dacă s-ar accepta punctul de vedere al apelanților, potrivit căruia terenul ar intra sub incidența reglementărilor Legii nr. 10/2001, față de data introducerii acțiunii, respectiv 13 martie 2003, finalitatea acțiunii ar fi fost aceeași, deoarece ei nu au respectat procedura prealabilă instituită de dispozițiile acestui act normativ.

împotriva deciziei instanței de apel reclamanții au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:

- regimul juridic al terenului este reglementat de fapt de prevederile art. 6 al Legii nr. 10/2001

- trecerea în proprietatea statului s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor Constituției din 1948 potrivit cărora se puteau face exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire, în speță cauza de utilitate publică nu a fost îndeplinită și nici plata unei juste despăgubiri.

Recursul este nefondat.

Curtea constată că ambele instanțe au pronunțat hotărâri legale și temeinice.

După 1989, în România s-au adoptat o serie de legi reparatorii pentru înlăturarea efectelor negative ale aplicării unor acte normative emise în perioada 1945-1989. Prima dintre acestea, referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole a fost Legea nr. 18/1991.

In speță, potrivit concluziilor raportului de expertiză existent la filele 50-53 ale dosarului de fond, recurenții reclamanți revendică un teren arabil al cărui regim juridic este reglementat de legea mai sus menționată.

Cum Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este o lege cu un caracter reparator generală, urmează a se observa că legiuitorul a dorit să excludă din domeniul de aplicare al acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere. Este ceea ce prevede în mod expres art. 8 din Legea nr. 10/2001.

în cauză, obiectul restituirii îl constituie tocmai un teren agricol de natura celor enumerate în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, apare cu evidență că soluțiile instanțelor care s-au pronunțat în cauză sunt legale și temeinice, urmând a fi menținute.

Pentru aceste considerente, recursul a fost respins ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1318/2006. Civil