ICCJ. Decizia nr. 1156/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 12 martie 2002, reclamanții N.L., B.R.L. și N.C. au chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei Niculești, jud. Dîmbovița, contestând dispoziția nr. 19 din 19 februarie 2002 a Primarului comunei Niculești, prin care s-a respins cererea de retrocedare în natură a imobilelor solicitate prin notificarea nr. 198/2001 formulată de reclamanți, s-a propus acordarea de despăgubiri în cuantum de 691 737 000 lei pentru construcție și teren și s-a stabilit că pentru imobilele demolate nu se poate face nici o ofertă de măsuri reparatorii.
în cauză au formulat cerere de intervenție N.V.C. și B.M.R., în calitate de moștenitoare ale lui N.M., fratele autorului reclamanților.
Prin sentința civilă nr. 280 din 11 iunie 2003, Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, a admis în parte cererea principală și cererea de intervenție, pe care instanța a calificat-o ca fiind accesorie, a anulat în parte dispoziția și a stabilit că reclamanții și intervenientele au dreptul la măsuri reparatorii prin despăgubiri bănești pentru imobilele demolate, în cotă de 1 pentru reclamanți și, respectiv, 1 pentru interveniente.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că pentru construcțiile demolate părțile au dreptul la despăgubiri bănești, astfel cum au fost calculate de expertul desemnat în cauză.
în ceea ce privește imobilul în care funcționează primăria, biblioteca și dispensarul comunal, art. 16 din Legea nr. 10/2001 interzice restituirea în natură a acestuia, nefiind posibilă decât acordarea de despăgubiri bănești.
Aceste despăgubiri vor fi stabilite, conform art. 40 din lege, de o comisie interministerială, după ce se vor stabili printr-o lege specială modalitățile, cuantumul și procedurile de acordare a acestora.
Prin decizia civilă nr. 1649 din 20 mai 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanți și de interveniente, precum și de pârâții Consiliul local Niculești și Comisia județeană Dâmbovița de aplicare a Legii nr. 10/2001 împotriva sentinței, cu următoarea motivare:
Imobilul solicitat de reclamanți și interveniente a le fi restituit în natură este ocupat de instituții de interes public și, potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001, sunt exceptate de la restituirea în natură.
Chiar dacă în prezent nu există o hotărâre de guvern care să cuprindă imobilul în cauză, conform art. 16 alin. (2) din lege, Primăria Niculești a înaintat o astfel de documentație care, dacă va fi respinsă, va deschide calea reclamanților și intervenientelor pentru a face o nouă notificare în viitor.
Pe de altă parte, reclamanților și intervenientelor li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra a 50 ha teren extravilan, în temeiul Legii nr. 1/2000; această situație dovedește că terenul situat în intravilan, aferent fostului conac, nu a fost cerut, iar cei îndreptățiți nu au contestat modalitatea de reconstituire în procedura specială prevăzută de Legea nr. 18/1991 modificată.
Referitor la apelul declarat de pârâți, curtea a reținut că în mod legal și temeinic a considerat prima instanță că pentru construcțiile demolate se cuvin despăgubiri bănești, deoarece nu se poate reține că acestea ar fi avut o altă destinație decât aceea de locuință.
Introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice nu se impunea, deoarece în speță nu se regăsește situația prevăzută de art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și nici cea a instituției publice implicată în privatizare, cum greșit se susține în motivele de apel.
împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții, intervenienta N.V.C. și pârâta Primăria comunei Niculești.
La data de 5 ianuarie 2006 a decedat recurenta N.V.C., procesul fiind continuat, pentru aceasta, de moștenitoarea B.M.R., conform art. 243 pct. 1 C. proc. civ.
1. Recurenții-reclamanți au criticat decizia sub aspectul refuzului de restituire în natură a imobilului compus din construcție, alcătuită din 16 camere, fostă locuință, actualmente sediul primăriei și a două cabinete medicale private și 2 hectare de teren aferent construcției.
în acest sens, recurenții susțin că au făcut dovada cu actul de partaj voluntar din anul 1945 că N.C. a împărțit celor doi fii ai săi, N.D. și N.M. o parte din moșie, respectiv 100 ha teren și că imobilul-locuință a fost preluat de stat fără titlu valabil, în sensul art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Fiind vorba despre un imobil preluat fără titlu valabil, interpretarea per a contrario a art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 permite restituirea în natură a acestuia.
De asemenea, sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din aceeași lege conform cărora imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se află la data restituirii și libere de orice sarcină.
Totodată, recurenții mai susțin că decizia curții de apel a nesocotit și dispozițiile H.G. nr. 498/2003, care abrogase H.G. nr. 614/2001 și care erau în vigoare la data pronunțării deciziei.
Recurenții solicită anularea dispoziției nr. 19 din 19 februarie 2002, restituirea în natură a imobilului preluat abuziv și a terenului aferent în suprafață de 2 hectare, precum și acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele demolate.
în drept, recurenții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Recurenta-intervenientă a criticat decizia în temeiul art. 304 pct. 9 și 304 pct. 10 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
2.1 Hotărârea recurată este nelegală deoarece, atât timp cât nu există o hotărâre de guvern care să excepteze de la retrocedare imobilul în litigiu, chiar dacă primăria a înaintat documentația în scopul obținerii unei astfel de hotărâri, imobilul trebuie retrocedat în natură, conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care nu poate fi interpretat prin analogie.
în ceea ce privește terenul aferent construcției, hotărârea curții de apel încalcă chiar dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, conform cărora nu intră sub incidența prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată și de Legea nr. 1/2000.
2.2 Instanța de apel nu a făcut nici o referire la expertiza efectuată în cauză, în sensul că nici nu a validat-o, nici nu a respins-o, deși era un important mijloc de probă în soluționarea cauzei.
Recurenta solicită modificarea deciziei recurate și a sentinței, admiterea în tot a contestației, restituirea în natură a imobilului solicitat sau, cel puțin, a părții din imobil care poate fi restituită în natură și constatarea dreptului la despăgubiri bănești pentru imobilele demolate.
3. Recurenta primăria comunei Niculești critică pentru nelegalitate decizia curții de apel, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:
3.1 Cererea reclamanților trebuia respinsă în totalitate, deoarece, așa cum s-a stabilit prin dispoziția primarului, aceștia nu aveau dreptul la despăgubiri bănești pentru construcțiile demolate, întrucât acestea aveau altă destinație decât aceea de locuință.
Sub acest aspect, greșit a reținut instanța de apel că dependințele în discuție, grajd, magazie de cereale, coteț de porci, crescătorie de păsări, formau un tot unitar împreună cu conacul.
Aceste construcții se încadrează în prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care pentru ele se puteau acorda, la cerere, doar măsuri reparatorii prin echivalent.
3.2 Instanța și-a întemeiat soluția exclusiv pe expertiza efectuată în cauză, fără să administreze nici o altă probă care să certifice existența construcțiilor demolate, dimensiunile acestora, materialul de construcție, gradul de uzură etc.
Recurenta solicită desființarea celor două hotărâri, iar pe fond respingerea acțiunii.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, înalta Curte reține următoarele:
1. Instanța de apel a decis în mod nelegal că imobilul solicitat de reclamanți și intervenientă nu poate fi restituit în natură.
Astfel, nu s-a contestat în cauză că imobilul în litigiu, în care se susține că funcționează în prezent primăria, biblioteca și dispensarul comunei Niculești, a aparținut autorilor reclamanților și intervenientelor și că a fost preluat de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Imobilul se compunea dintr-un conac cu 16 camere și dependințe și un teren aferent în suprafață de 2 hectare de teren și a fost expropriat prin Decretul nr. 83/1949, cu încălcarea art. 8 din Constituția din 1948, în vigoare la acea dată, care prevedea că "proprietatea particulară și dreptul de moștenire sunt recunoscute și garantate prin lege" și a art. 10 din aceeași Constituție, conform căruia puteau fi făcute "exproprieri pentru cauze de utilitate publică pe baza unei legi și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire stabilită de justiție", ceea ce nu a fost cazul în speță.
Prin urmare, așa cum au susținut reclamanții și intervenientele, imobilul a fost preluat fără titlu valabil, în înțelesul art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Instanța de apel a menținut sentința tribunalului și, implicit, dispoziția emisă de primar, prin care s-a refuzat restituirea în natură a imobilului, cu motivarea că, dată fiind utilitatea publică a instituțiilor care funcționează în acesta, imobilul este exceptat de la restituirea în natură conform art. 16 alin. (1) din legea nr. 10/2001 și că nu este relevant faptul că nu s-a adoptat o hotărâre de guvern care să excepteze imobilul de la restituirea în natură, câtă vreme primăria a întocmit documentația necesară în acest scop.
Procedând astfel, instanța a încălcat dispozițiile art. 16 alin. (4) din legea nr. 10/2001, republicată în temeiul art. III din Legea nr. 48/2004 privind aprobarea O.U.G. nr. 184/2002.
Textul de lege menționat, în vigoare la data pronunțării deciziei, prevedea că dispozițiile alin. (1) și (2) ale art. 16 din Legea nr. 10/2001 nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil.
în ceea ce privește terenul în suprafață de 2 hectare solicitat de reclamanți și interveniente, fiind un teren intravilan, aferent construcției intră sub incidența art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 republicată în temeiul art. VII din Legea nr. 247/2005, fost art. 2 lit. h) în redactarea anterioară, și nu sub incidența art. 8 din aceeași lege, cum greșit a reținut curtea de apel.
Pentru aceste considerente, recursurile reclamanților și intervenientei pe acest aspect sunt întemeiate și urmează să fie admise.
în baza art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ., înalta Curte va casa în parte decizia recurată.
în baza art. 296 C. proc. civ., va admite apelul declarat de reclamanți și intervenientă, continuat pentru N.V.C. de B.M.R. și va schimba în parte sentința tribunalului.
înalta Curte a admis în tot cererea de chemare în judecată, în sensul că a obligat pârâta la restituirea în natură către reclamanți și intervenientă a imobilului compus din clădire și terenul aferent, în suprafață de 2 hectare, situat în comuna Niculești, jud. Dâmbovița.
Această soluție corespunde, de altfel, și actualei reglementări din art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată în temeiul art. VII din titlul I al Legii nr. 247/2005, conform căreia imobilele necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate ori social-culturale se restituie în proprietate foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, cu distincțiile făcute de textul de lege menționat în ceea ce privește menținerea afectațiunii lor.
2. Cel de-al doilea motiv de recurs formulat de recurenta-intervenientă nu poate fi primit.
Pentru a se încadra în dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., invocat de recurentă, critica formulată de aceasta la adresa deciziei ar fi trebuit să arate în ce măsură proba asupra căreia nu s-a pronunțat instanța de apel era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Or, recurenta s-a limitat la a susține că instanța de apel nu a analizat expertiza efectuată în cauză, fără a demonstra în ce mod această analiză ar fi influențat soluția în apel.
3. Recursul declarat de pârâta Primăria comunei Niculești este nefondat și a fost respins pentru următoarele considerente:
3.1 Din probele administrate în cauză s-a stabilit că imobilele demolate formau un tot unitar împreună cu conacul care a aparținut lui N.C., tatăl autorilor părților din proces, conac care a avut destinația de locuință.
La această situație de fapt instanța a aplicat corect legea, respectiv dispozițiile art. 9 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la momentul pronunțării deciziei, recunoscând dreptul moștenitorilor la despăgubiri bănești.
Dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, la care se referă recurenta, vizează imobilele demolate care aveau numai altă destinație decât aceea de locuință, or, în această categorie nu se pot încadra dependințele ori anexele unei locuințe, pe considerentul că nu serveau pentru locuit.
3.2 Critica potrivit căreia instanța de apel nu a administrat și alte probe în afara expertizei, pentru a stabili valoarea construcțiilor demolate, nu poate face obiect de analiză în recurs, deoarece nu se încadrează în nici unul din motivele pentru care se poate cere casarea sau modificarea unei hotărâri prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Admițând numai recursul reclamanților și intervenientei, pentru motivul și în limitele anterior arătate, înalta Curte a menținut restul dispozițiilor deciziei recurate și a păstrat restul dispozițiilor sentinței pe care a schimbat-o în parte și, totodată, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1360/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1271/2006. Civil → |
|---|
