ICCJ. Decizia nr. 1267/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 148 din 1 aprilie 2004 Tribunalul Dolj a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta P.M.M. împotriva pârâtei Primăria municipiului Craiova, a anulat în parte dispoziția nr. 7213 din 22 septembrie 2003 emisă de primarul municipiului Craiova, a admis în parte cererea de restituire în natură formulată de reclamantă, a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 97,79 mp, situat în Craiova, și a păstrat restul dispozițiilor din actul atacat, referitoare la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferența de teren nerestituită.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dar numai o parte din terenul solicitat de aceasta poate fi restituit în natură, nefiind afectat de detalii de sistematizare, așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză.
Prin decizia civilă nr. 4052 din 6 decembrie 2004 Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis apelurile declarate de reclamantă și de pârâtă, a schimbat în parte sentința și a dispus restituirea în natură, către reclamantă, și a suprafeței de 45,53 mp de teren, a redus suprafața restituită prin sentință de la 54,31 mp la 37,44 mp, totalul suprafeței restituite în natură reclamantei fiind de 126,45 mp; curtea a menținut restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
în ceea ce privește situația de fapt, curtea a constatat că suprafața de 45,53 mp, la care se referă pârâta în apelul său, nu aparține domeniului public.
Atât cu ocazia exproprierii, cât și prin actualul plan de urbanism zonal, s-a propus a fi afectată de detalii de sistematizare numai o parte din terenul proprietatea reclamantei, nu și suprafața în litigiu. Sub acest aspect, nu prezintă relevanță că această suprafață este ocupată de o alee betonată, prin lărgirea în acest loc a aleii de acces existente în zonă, câtă vreme această porțiune de teren nu este prevăzută în planul de urbanism zonal.
Referitor la suprafața restituită prin sentință, curtea a reținut punctul de vedere exprimat în expertiza efectuată în apel, potrivit căruia lățimea la stradă a terenului deținut de numitul N.A., pe care reclamanta nu a înțeles să-l cheme în judecată trebuie să aibă o lățime la stradă, ca și în partea opusă, de 10 ml, motiv pentru care suprafața care urmează a fi restituită reclamantei nu poate avea decât 37,44 mp.
în drept, curtea a înlăturat ca nefondată critica potrivit căreia instanțele nu ar avea posibilitatea să dispună restituirea în natură a imobilelor, atunci când o astfel de măsură a fost refuzată de unitățile deținătoare, ci doar să le oblige pe acestea să dispună, printr-o nouă dispoziție, restituirea în natură. Curtea a considerat că astfel s-ar aduce atingere dreptului reclamantei la un proces echitabil, care să fie soluționat într-un termen rezonabil, conform art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
împotriva deciziei au declarat recurs atât reclamanta Paraschiv Magdalena, cât și pârâtul Consiliul Local al municipiului Craiova.
1. Reclamanta a criticat decizia recurată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra unei dovezi administrate, care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Astfel, recurenta susține că expertul care a efectuat lucrarea în apel, I.I., a revenit cu o completare la raportul de expertiză, care răspunde favorabil uneia din obiecțiunile formulate de reclamantă.
Instanța nu a luat în considerare această completare și a pronunțat o hotărâre nelegală, reținând în mod greșit, pe baza actelor depuse în apel, că terenul deținut de N.A. trebuie să aibă o lățime la stradă de 10 ml.
Recurenta susține că expertiza efectuată de expertul I.I. este greșită, bazându-se pe acte contestate de reclamantă, calculul corect al suprafeței de teren la care ea are dreptul fiind făcut de expertul A.D. la judecata în primă instanță.
Recurenta solicită modificarea deciziei, în sensul restituirii în natură a suprafeței de 143 mp teren din Craiova.
2. Recurentul pârât critică decizia recurată sub două aspecte:
2.1 în primul rând, recurentul susține că greșit s-a dispus restituirea în natură a terenului către reclamantă, deoarece acesta nu este liber, ci afectat de detalii de sistematizare, prin acestea neînțelegânu-se numai construcțiile ridicate efectiv pe teren, ci și aleea de acces asfaltată și zona verde amenajată.
2.2 în al doilea rând, recurentul susține că hotărârea pronunțată este nelegală, deoarece conform art. 1 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 498/2003, entitățile învestite cu soluționarea notificărilor au plenitudine de competență în a aprecia dacă, în funcție de necesitățile localității, dispun restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Recurentul solicită modificarea deciziei, iar pe fond respingerea în totalitate a acțiunii reclamantei, cu menținerea dispoziției emise de primar.
Ambele recursuri sunt nefondate.
1. în ceea ce privește motivul de recurs invocat de recurenta-reclamantă, acesta nu poate fi reținut, deoarece instanța de apel nu a omis să se pronunțe asupra completării la raportul de expertiză efectuată în această fază procesuală.
Dimpotrivă, în motivarea deciziei, instanța de apel a arătat că nu pot fi luate în considerare calculele ulterioare, făcute de expert în completarea raportului, întrucât s-ar aduce atingere lățimii terenului pe care terenul numitului N.A. trebuie să o aibă.
Așadar, instanța a înlăturat motivat completarea la raportul de expertiză, dând prioritate variantei inițiale a acesteia, iar stabilirea situației de fapt pe baza interpretării probatoriului administrat în cauză nu intră sub cenzura instanței de recurs, care poate casa ori modifica o hotărâre doar în temeiul unuia din motivele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
2. Recursul declarat de pârât este de asemenea nefondat.
2.1 Recurentul susține că terenul în litigiu nu putea fi restituit în natură, deoarece este afectat de detalii de sistematizare.
Instanța de apel, ca și prima instanță, au ajuns la concluzia că nu tot terenul expropriat de la autoarea reclamantei a fost utilizat în scopul pentru care s-a dispus exproprierea, iar pentru a ajunge la această concluzie instanțele au avut în vedere atât decretul de expropriere, cât și planul de urbanism zonal.
Reaprecierea probatoriului administrat, în scopul reținerii unei alte situații de fapt cu privire la ocuparea terenului, nu este posibilă în recurs, în condițiile în care dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care ar fi permis o atare reapreciere, erau deja abrogate la data pronunțării deciziei recurate.
2.2 în ceea ce privește critica de nelegalitate, întemeiată pe dispozițiile art. 304 apct. 9 C. proc. civ., aceasta este nefondată.
Plenitudinea unității deținătoare în a aprecia dacă, față de necesitățile localității, va dispune restituirea în natură a imobilului preluat abuziv sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent este recunoscută acesteia, prin normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în procedura administrativă de soluționare a notificării.
Aceasta nu presupune în nici un caz că persoana care se consideră îndreptățită la o altă formă de despăgubire decât cea propusă de entitatea învestită prin notificare nu se poate adresa instanței, iar instanța nu poate cenzura dispoziția acesteia.
Dimpotrivă, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată prevede că decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Câtă vreme dispoziția prin care se respinge cererea de restituire în natură a imobilului, indiferent care este entitatea învestită cu soluționarea acesteia, poate fi atacată în justiție, instanța astfel sesizată are competența a se pronunța asupra legalității ori temeiniciei măsurii dispuse.
Numai în acest fel, se asigură în mod real și efectiv accesul la justiție prevăzut de art. 21 din Constituția României și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a menținut decizia atacată și a respins recursurile ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1271/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1129/2006. Civil → |
|---|
