ICCJ. Decizia nr. 1504/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. 4740/1999 reclamantele B.L.E. și H.R.E. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele R.A. A.P.P.S., sucursala de reprezentare Predeal, și SC R. SA, să fie obligate acestea să lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 1125 mp situat în Predeal format din parcela P.B. întabulat în C.F.
Prin sentința civilă nr. 309/ S din 2 iunie 2000, Tribunalul Brașov a admis cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârâta R.A. A.P.P.S., sucursala de reprezentare Predeal, a admis acțiunea reclamantelor B.L.E. și H.R.E. în contradictoriu cu aceeași pârâtă și intervenientul Ministerul Finanțelor Publice, obligând prima pârâtă să lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie, imobilele identificate astfel: C.F. Brașov nr.top 13478/2/5/a/S, teren de 306 mp; C.F. Brașov nr.top 13478/2/5/a/2 teren de 691,20mp; C.F. Brașov nr.top 13478/2/5/a/1 teren de 126 mp ce urmează parcela nr. 24, după planul general de parcelare ,,P.B.".
Au fost respinse pretențiile reclamantelor privitoare la plata de despăgubiri pentru teren.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că în condițiile în care pârâta nu a exibat nici un titlu legal asupra imobilelor, este fără îndoială că le folosește în mod abuziv.
împotriva acestei sentințe pârâta R.A. A.P.P.S. a declarat apel susținând că ea administrează imobilul, calitatea de administrator al imobilului fiind susținută și prin cererea de arătare a titularului dreptului admisă de instanța de fond în temeiul art. 12 alin. (4) și (5) din Legea 213/1998.
Curtea de Apel Brașov, prin decizia civilă nr. 23/ Ap din 5 aprilie 2001 a respins apelul ca inadmisibil, cu motivarea că menținerea R.A. A.P.P.S. în proces a fost admisă doar pentru opozabilitate, drept urmare acesta nu putea să formuleze apel.
în contra acestei din urmă decizii pârâta R.A.A.P.P.S. a declarat recurs invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând, în esență că s-a încălcat grav dreptul conferit de lege coparticipanților la procesul civil și anume de a declara apel.
Curtea Supremă de Justiție prin decizia civilă nr. 48 din 15 ianuarie 2003 a admis recursul declarat de R.A.A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 23/Ap din 5 aprilie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Brașov pe care a casat-o și a trimis cauza la această instanță pentru judecarea pe fond a apelului.
în fond, după casare, Curtea de Apel Brașov prin decizia civilă nr. 36/Ap din 9 mai 2003 a respins apelul declarat de pârâta R.A. A.P.P.S. R.A București.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut în esență că: din actele de stare civilă, precum și din actul de vânzare-cumpărare autentificat rezultă că numele întreg al reclamantei este B.L.E., fiind astfel neîntemeiată critica referitoare la nedovedirea identității dintre B.L. și B.E.; imobilul în litigiu a fost preluat în fapt, fără nici un titlu, dreptul de proprietate al persoanelor deposedate nestingându-se niciodată; întabularea are efect constitutiv iar din C.F. rezultă că reclamanții sunt proprietari conform art. 32 Legea 115/1938.
Din actele dosarului rezultă că imobilul a fost preluat în fapt, fără nici un titlu, dreptul de proprietate al persoanelor deposedate nestingându-se niciodată.
Și în cazul în care imobilul ar fi un bun din domeniul public, ar intra sub incidența art. 6 din Legea nr. 213/1998, care condiționează apartenența la domeniul public de un titlu valabil, în caz contrar oferindu-se proprietarilor dreptul de a le revendica.
Nemulțumită de această soluție pârâta R.A. A.P.P.S. București a formulat, în termen legal recurs aducând critici cu privire la faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii în sensul că nu s-a făcut dovada identității dintre B.L.E. și B.E.
Recurenta a mai arătat că hotărârea recurată este lipsită de temei legal dat fiind faptul că din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că terenul revendicat este aferent vilei Izvorul și că acesta este în întregime afectat de construcție, deci nu poate fi restituit în natură.
Și Legea 10/2001 prevede că pentru imobilul de genul celui în cauză se acordă despăgubiri și nu se dispune restituirea în natură.
Au mai fost invocate dispozițiile art. 26 din Legea 115 / 1938 din care reiese că Statul nu avea obligația înscrierii drepturilor reale, decât dacă dorea să dispună de ele, iar înscrierea se făcea într-un registru special potrivit art. 16 din aceeași lege.
înalta Curte de Casație și Justiție, față de excepția invocată, constată că este competentă să judece prezenta cauză având în vedere că reclamanții, care au posibilitatea procedurală a prețuirii obiectului cererii conform art. 112, pct. 3 C. proc. civ., au precizat că valoarea imobilului este mai mare de 5 miliarde lei.
Recursul nu este fondat.
în ceea ce privește motivul de recurs referitor la faptul că nu s-a făcut dovada identității dintre B.L.E. și B.E., instanța îl privește ca nefondat, întrucât instanța de apel a reținut că din actele de stare civilă precum și din contractul de vânzare cumpărare reiese că numele întreg al reclamantei este B.L.E.
Constatându-se, pe baza probelor administrate, că B.E. este aceeași persoană cu B.L.E., instanța de recurs nu mai poate reaprecia probatoriile sub acest aspect, art. 304 pct. 11 fiind abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000 instanța de apel s-a pronunțat asupra acestei apărări, critica fiind astfel neîntemeiată din perspectiva art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Distincția de utilitate publică a imobilului în cauză nu prezintă relevanță în condițiile în care s-a constatat că imobilul a fost preluat fără nici un titlu, în fapt, foștii proprietari fiind deposedați în mod abuziv.
Dreptul de proprietate al reclamanților este protejat de art. 480 și urm. C. proc. civ. care prevăd că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și formând o dreaptă și prealabilă despăgubire.
Nerespectarea acestor condiții de preluare a unui imobil, care sunt reglementate cumulativ, nu poate valida titlul statului prin simpla invocare a unei destinații de utilitate publică a imobilului preluat.
Celelalte apărări privind Legea 10/2001 și prevederile Legii nr. 115/1938 nu vor fi primite de înalta Curte având în vedere că nu au constituit critici de apel, reținându-se astfel omisso medio.
Incidența dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 115/1938 a fost reținută și prin sentința primei instanțe, fără ca pe calea apelului să fie criticată sentința sub acest aspect.
Răspunzând astfel motivelor de recurs, instanța de recurs constată că instanța de apel a aplicat corect legea situației de fapt pe deplin stabilite, iar recursul este nefondat, astfel că a fost respins în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1322/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1519/2006. Civil → |
|---|
