ICCJ. Decizia nr. 1519/2006. Civil
| Comentarii |
|
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:
La data de 25 ianuarie 2005, petenta SC F. SA a formulat cerere de ordonanță președințială privind suspendarea executării silite începute de B.E.J. D.C. în dosarul de executare nr. 756/2003 la solicitarea creditorilor A.P. și A.I.M., în baza deciziei civile nr. 100/A din 15 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a VII a civilă și litigii de muncă, pronunțată în dosarul nr. 269/CIV/2004, precizând că împotriva acestei executări petenta a formulat contestație la Curtea de Apel București urmând ca până la soluționarea acesteia, în baza art. 403 și art. 581 C. proc. civ. să se dispună suspendarea executării.
La termenul din data de 22 martie 2005 petenta prin reprezentant a arătat că înțelege să renunțe la judecarea cauzei depunând în acest sens cerere scrisă.
Față de cererea de mai sus instanța , în baza art. 246 C. proc. civ. a luat act de renunțarea la judecată a cererii de suspendare a executării silite pe cale de ordonanță președințială formulată de petenta SC F. SA împotriva deciziei civile nr. 100/A din 15 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII a civilă și litigii de muncă, în dosarul nr. 269/CIV/2004.
în termen legal pârâta R.A.M. București, sucursala I.M.P. Aiud, a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 22 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII a civilă, în dosarul nr. 343/2005 aducând critici ce vizează următoarele aspecte :
în condițiile în care executarea silită a fost pornită împotriva a doi debitori, anume SC F. SA București și I.M.P. Aiud, renunțarea la judecată privind cererea de ordonanță președințială având ca obiect suspendarea executării silite nu putea să fie făcută în mod valabil numai de către unul dintre acești debitori; astfel că instanța în mod greșit a luat act de renunțare numai cu privire la SC F. SA București, iar nu și cu privire la codebitorul I.M.P. Aiud.
Al doilea motiv de nelegalitate îl privește faptul în sine că nu a fost respectat regimul de urgență a soluționării cererii de ordonanță președințială.
Recursul este neîntemeiat.
Susținerile recurentei sunt nefondate, deoarece deși executarea a fost pornită împotriva a doi debitori, numai SC F. SA a formulat cerere de ordonanță președințială prin care a solicitat suspendarea executării silite și deci, numai aceasta putea să renunțe la judecata acestei cereri sau în cazul în care nu ar fi făcut-o să se plângă de nesoluționarea cu celeritate a cererii.
în consecință, recursul a fost respins ca nefondat.
Față de prevederile art. 274 C. proc. civ., instanța a obligat recurenta-pârâtă R.A.M. București, sucursala I.M.P. Aiud, la plata cheltuielilor de judecată astfel cum au fost dovedite de către intimații A.P. și A.I.M.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1504/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2076/2006. Civil → |
|---|
