ICCJ. Decizia nr. 2076/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin notificările înregistrate la executorul judecătoresc sub nr. 134 și respectiv 145 din 16 iulie 2001 și expediate către A.P.A.P.S., reclamanta S.N., în nume propriu și ca mandatară a fratelui său S.V. a solicitat măsuri reparatorii pentru cota de 0.5/4 din terenul aferent imobilului înscris în C.F. Sînnicolau Mare nr. top 815-815/1, teren de construcții industriale în suprafață de 5.027 mp aflat în proprietatea SC S.W.C. SA.
Instituția notificată nu a răspuns notificărilor, astfel că, la data de 7 februarie 2002, reclamanta și fratele său au formulat o acțiune înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 2117/C/2001.
Prin acțiune, reclamanții au chemat în judecată instituția notificată, precum și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și SC S.W.C. SA, solicitând să se constate calitatea lor de succesori după defunctul S.V., precum și faptul că li se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv acțiuni în valoare de 42.051,3 dolari SUA la cursul de la data acordării, pentru cota de 1 din terenul menționat în notificări, care a aparținut tatălui lor. Deasemeni, reclamanții au solicitat obligarea A.P.A.P.S. să emită decizie motivată pentru măsurile reparatorii.
La termenul din 8 mai 20002, reclamanții au depus o precizare de acțiune prin care au solicitat obligarea A.P.A.P.S. să emită decizia motivată sub sancțiunea unor daune cominatorii de 500.000 lei pe zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
La termenul de judecată din 25 septembrie 2002, prin încheiere s-a dispus disjungerea precizării de acțiune, calificată ca o obligație de a face și judecarea ei separată de acțiunea inițială, în legătură cu care instanța a solicitat ca reclamanții să precizeze dacă este o acțiune de drept comun sau o contestație împotriva deciziei de respingere a notificării consemnată în adresa nr. 9024 din 12 august 2002 emisă de A.P.A.P.S. Prin această adresă, A.P.A.P.S. răspundea notificării reclamantei în sensul că nu poate emite decizia în sensul art. 27 din Legea nr. 10/2001 până când reclamanta nu îndeplinește două condiții, respectiv să completeze dosarul administrativ cu acte de proprietate și cu acte privind preluarea terenului și situația lui juridică actuală, precum și să prezinte o hotărâre judecătorească de constatare a valabilității titlului de proprietate al autorului său și a calității sale de persoană îndreptățită.
La termenul din 23 octombrie 2002, reclamanții prin apărător au pus concluzii în sensul admiterii cererii inițiale cu privire la calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent constând în acțiuni, în cuantumul pretins prin acțiune, cuantum stabilit printr-o expertiză extrajudiciară.
Procedând la judecarea cauzei, Tribunalul Timiș a pronunțat sentința denumită greșit "decizie" nr. 1059 din 6 noiembrie 2002 prin care a admis în parte acțiunea reclamanților față de pârâți. S-a constatat că reclamanții sunt moștenitorii legali ai defunctului S.V., fost coproprietar al cotei de 1 din imobilul menționat, imobil trecut în proprietatea statului prin naționalizare. Instanța a mai constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite potrivit Legii nr. 10/2001 la măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital. S-a respins cererea având ca obiect stabilirea cuantumului acestor acțiuni.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții au dovedit că sunt succesori legali ai proprietarului tabular S.E., în calitate de nepoți de fiu, conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 712 din 12 octombrie 2001, având o cotă succesorală de 1 parte. Prin urmare, aceștia au dovedit că au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Terenul pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii este înscris în C.F. Sânnicolau Mare, nr. top 815-819/1 și care o suprafață de 5.027 mp, conform extrasului de carte funciară depus la dosar. Antecesorul reclamanților, respectiv tatăl lor S.V., care la rândul său îl moștenise pe tatăl său, adică bunicul reclamanților avea o cotă de proprietate de 1 din acest imobil, cotă pe care o revendică reclamanții, sub formă de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital.
Din același extras de C.F. rezultă că terenul a fost preluat de stat prin naționalizare, respectiv cu titlu valabil, ceea ce îi îndreptățește la măsuri reparatorii prin echivalent, așa cum au solicitat, în condițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, față de faptul că terenul se află în patrimoniul societății comerciale pârâte.
Capătul de cerere privind stabilirea cuantumului acțiunilor a fost respins cu motivarea că legea stabilește o procedură specială în acest sens, cuprinsă în art. 28-31 din Legea nr. 10/2001, aflată în strânsă legătură cu capătul de cerere disjuns privind obligația de a face.
împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul respingerii cererii de stabilire a cuantumului acțiunilor.
Apelul reclamanților a fost admis prin decizia nr. 104 din 3 iulie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă; sentința a fost schimbată în tot, respectiv s-a admis în totalitate acțiunea reclamanților. S-a constatat că valoarea cotei de 1 din imobilul în litigiu este de 51.642 dolari SUA, conform expertizei efectuate în apel și a fost obligat A.P.A.P.S. să emită dispoziție motivată prin care să acorde fiecărui reclamant acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, în valoare de 25.821 dolari SUA pentru fiecare, echivalentul a 839.397.000 lei la data hotărârii. S-a menținut restul dispozițiilor sentinței.
Instanța de apel și-a motivat soluția pe incidența Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, consemnând în mod generic acest considerent.
împotriva acestei decizii a declarat recurs fostul A.P.A.P.S., devenită până la pronunțarea deciziei în recurs A.V.A.S.
Recurenta critică decizia pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. Astfel, recurenta arată că hotărârea din apel s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 10/2001, iar instanța a acordat mai mult decât s-a cerut.
Recursul este fondat.
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 27 și art. 31 din Legea nr. 10/2001. Este evident că, potrivit art. 27 din lege li se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent, așa cum au solicitat.
în redactarea anterioară modificărilor și completărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, intrată în vigoare pe parcursul derulării litigiului în recurs și fiind de imediată aplicare, după primirea notificării, fostul A.P.A.P.S. trebuia să procedeze potrivit art. 28 din lege, respectiv trebuia să emită o decizie motivată privind cuantumul și modalitatea măsurilor reparatorii, prin negociere. în ipoteza în care nu se convenea asupra valorii și formei măsurilor reparatorii, procedura de urmat era cea din art. 31 din lege.
Sub acest aspect, instanța de apel a aplicat greșit legea atât pentru faptul că a ignorat total dispozițiile legale menționate, pronunțând o soluție nemotivată și făcând trimiterea generic la Normele metodologice de aplicare fără a arăta ce dispoziții din lege a aplicat pentru a-și justifica soluția, cât și pentru faptul că a acordat mai mult decât i s-a cerut, atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul faptului că a ignorat împrejurarea că în ce privește obligația de a face, respectiv obligarea fostului A.P.A.P.S. de a emite decizia motivată, care declanșa apoi procedura specială de stabilire a cuantumului și modalității măsurilor reparatorii, cererea reclamanților a fost disjunsă, urmând a se judeca separat, instanța rămânând sesizată cu cererile soluționate bine de instanța de fond.
Pe de altă parte, Legea nr. 10/2001 republicată prevede o procedură specială de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în art. 29, procedură pe care reclamanții o vor urma după emiterea deciziei, în mod benevol sau prin soluționarea litigiului de obligație de a face.
De altfel, în recurs s-a depus decizia nr. 247 din 11 octombrie 2005 prin care s-au soluționat cele două notificări ale reclamanților, în raport cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată, formulându-se propunerea de acordare a măsurilor reparatorii, propunere ce se va înainta Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Față de această situație, recursul apare ca fondat, astfel că a fost admis, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 și în baza art. 314 C. proc. civ., dispunându-se în sensul celor stabilite deja de instanța de fond, cu aplicarea prevederilor noi din Legea nr. 10/2001 republicată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1519/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1507/2006. Civil → |
|---|
