ICCJ. Decizia nr. 1510/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 15 octombrie 2003 sub nr. 1203, pe rolul Judecătoriei Sinaia reclamanta R.N.P. R., I.C.A.S. București a solicitat în contradictoriu cu Primăria Orașului Bușteni să se constate nulitatea absolută a dispoziției nr. 81 din 21 martie 2003.
în motivarea cererii reclamanta a arătat că prin dispoziția nr. 81/2003 dată de primarul orașului Bușteni s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Bușteni, cu nerespectarea dispozițiilor din Codul silvic și Legea 10/2001.
A mai arătat reclamanta că este proprietara acestui imobil, iar pârâta nu avea calitatea de deținător al acesteia.
Prin sentința civilă nr. 848 din 5 noiembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Sinaia, a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, dispunându-se declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, reținând că potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea 10/2001, soluționarea oricăror cereri și contestații privind legalitatea dispozițiilor emise de unitățile deținătoare cade în competența tribunalului.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 11991 din 10 decembrie 2002 .
La data de 5 noiembrie 2003 M.I. a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamantă ca neîntemeiată și constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bușteni, Prahova.
în motivarea cererii de intervenție s-a susținut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu în contradicție cu Constituția din 1948 prin Decretul nr. 398, iar reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra acestui imobil.
La termenul din 8 ianuarie 2004 SC Z. & C. SRL Bușteni a formulat cererea de intervenție în interesul pârâtei Primăria Bușteni prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată deoarece aceasta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, imobil la care și această intervenientă a efectuat importante lucrări de investiții.
Pârâta Primăria Bușteni a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea a celor două cereri de intervenție și respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din 5 februarie 2004, Tribunalul Prahova a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intervenienta SC Z. & C. SRL Bușteni având în vedere că dispoziția a cărei anulare se cere a fost emisă de pârâtă.
Totodată s-a respins excepția lipsei interesului invocată de aceeași intervenientă având în vedere faptul că reclamanta a invocat calitatea sa de proprietar al imobilului în litigiu.
Prin sentința civilă nr. 120 din 12 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă și au fost admise cele două cereri de intervenție.
S-a constatat dreptul de proprietate al intervenientului M.I. asupra imobilului în litigiu.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că dispoziția nr. 81 din 21 martie 2003 a fost emisă cu respectarea prevederilor Legii 10/2001, reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, iar din probele administrate în cauză rezultă că intervenientul M.I. a făcut această dovadă.
împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat în termen legal apel aducând critici ce vizează următoarele aspecte :
- prima instanță s-a pronunțat cu încălcarea competenței materiale, soluționarea cererii fiind de competența instanței de contencios administrativ.
- sentința atacată este netemeinică având în vedere că imobilul în litigiu este proprietatea sa și nu a fost proprietatea Primăriei Bușteni astfel încât decizia de restituire este lovită de nulitate absolută.
- prima instanță a dispus și restituirea unui teren care aparține Fondului Forestier, proprietate publică a statului.
Pârâta Primăria Bușteni și intervenientul M.I. au formulat întâmpinări prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 1911 din 16 iunie 2004 a respins apelul reclamantei R.N.P. R., I.C.A.S. București, ca nefondat și a obligat apelanta la plata sumei de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata intervenientă SC Z. & C. SRL Bușteni.
Instanța de apel a reținut că reclamanta nu a putut face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, fapt ce rezultă și din considerentele deciziei 1011 din 6 iunie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești; că imobilul în litigiu este situat în intravilanul orașului Bușteni fiind ocupat de o construcție și face obiectul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea 10/2001.
în contra acestei din urmă sentințe recurenta reclamantă a declarat în termen legal recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Astfel, a arătat în motivare că dispoziția nr. 81 din 21 martie 2003 este emisă de Primăria Bușteni cu încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii 10/2001, acest imobil fiind deținut în prezent de I.C.A.S. București.
S-a mai susținut că hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor legilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor din fondul forestier proprietate publică a statului, ca lege specială, ce nu intră sub incidența Legii 10/2001.
Instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat obiectul acțiunii din constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 81/2003 prin care a fost lezat I.C.A.S. București într-o acțiune de restituire în natură în baza Legii 10/2001, acordând intervenientului M.I. o suprafață de teren din fondul forestier proprietate publică a statului, cu nerespectarea procedurii prevăzute de Legea 18/1991 și Legea 1/2000.
Pentru motivele de mai sus recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului cu modificarea în tot a deciziei atacate, iar pe fond constatarea nulității absolute a deciziei nr. 81 din 21 martie 2003 privind restituirea în natură a imobilului în cauză.
Recursul nu este fondat.
Recursul este conceput de legiuitor ca o cale extraordinară de atac prin care o hotărâre definitivă poate fi atacată numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurentul reclamant a invocat pct. 8 și 9 din art. 304 C. proc. civ. în susținerea căii de atac.
Potrivit acestor texte modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate : când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (pct. 8); când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (pct. 9).
în cauză nici una dintre ipotezele vizate nu se regăsește pentru a atrage casarea hotărârii recurate.
Deși invocă pct. 8, recurenta nu arată care este actul juridic a cărui natură ori înțeles au fost schimbate.
De fapt, recurenta se plânge de schimbarea obiectului acțiunii, motiv de nelegalitate care nu poate fi reținut, deoarece instanța s-a pronunțat în limitele investirii, reținând, pe baza probelor administrate că dispoziția atacată a fost emisă cu respectarea legii.
Cât privește motivul de recurs în sensul că hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor legilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor din fondul forestier proprietate publică a statului, acesta nu poate fi primit dat fiind faptul că din probele administrate în cauză s-a reținut că terenul este intravilan, cu construcție, și astfel în mod corect s-au aplicat dispozițiile Legii 10/2001, ca măsură reparatorie.
Răspunzând astfel motivelor de recurs dezvoltate de recurenta reclamantă R.N.P. R. I.C.A.S. București, înalta Curte a constatat că instanțele de fond și de apel au aplicat corect legea situației de fapt pe deplin stabilite, iar recursul este nefondat, astfel că a fost respins în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Față de prevederile art. 274 C. proc. civ., instanța a obligat recurenta la plata cheltuielilor de judecată astfel cum au fost dovedite de către intimata SC Z. & C. SRL Bușteni.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1507/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2135/2006. Civil → |
|---|
