ICCJ. Decizia nr. 1641/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1641
Dosar nr. 12.0767/1/2006
Şedinţa publică din 21 februarie 2007
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 993/2005 K.V. a solicitat în contradictoriu cu Primăria Municipiului Satu Mare, Primarul Municipiului Satu Mare, Ministerul Finanţelor, B.S. şi B.F. să se constate că reclamantul este îndreptăţit la restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. Satu Mare, situat în Municipiul Satu Mare, în temeiul art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001. Deasemeni, reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 16 din 16 decembrie 2002 încheiat de SC C. SA Satu Mare în calitate de vânzător şi pârâţii B.S. şi B.F. în calitate de cumpărători pentru apartamentul de la adresa de mai sus şi să se dispună înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului.
În motivarea acţiunii reclamantul arată că a dobândit proprietatea apartamentului de la adresa de mai sus în baza contractului de vânzare-cumpărare 524 din 1974 încheiat cu fostul O.J.C.V.L. Satu Mare, preţul fiind integral achitat fără a fi fost înscris dreptul de proprietate în cartea funciară.
După plecarea din ţară a reclamantului în 1985, apartamentul a fost preluat de stat iar după apariţia Legii nr. 10/2001 şi în temeiul acesteia reclamantul a solicitat prin notificare restituirea imobilului. Cu toate acestea, prin adresa nr. 403 din 4 martie 2005 Exploatarea Spaţiului Locativ Satu Mare l-a informat pe reclamant că apartamentul a fost vândut chiriaşilor B.S. şi B.F., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 44 din 16 decembrie 2002.
Acest contract de vânzare-cumpărare, arată reclamantul este lovit de nulitate absolută, deoarece apartamentul nu mai putea fi înstrăinat în baza Legii nr. 10/2001 chiriaşilor, după ce proprietarul solicitase prin notificare redobândirea dreptului de proprietate, cu atât mai mult cu cât Statul Român nu avea titlul legal constituit asupra apartamentului iar pârâţii cumpărători au fost de rea credinţă.
Prin sentinţa civilă nr. 510 din 19 decembrie 2005, Tribunalul Satu-Mare a admis acţiunea formulată de K.V. în contradictoriu cu Primarul şi Primăria Satu Mare, Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. a judeţului Satu Mare, SC C. SA, B.S. şi B.F., constatând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 44 din 16 decembrie 2002 încheiat între SC C. SA în calitate de vânzător şi pârâţii B.S. şi B.F. cu privire la imobilul situat în Municipiul Satu Mare, înscris în C.F. Satu Mare.
Prin aceeaşi sentinţă instanţa a reţinut că reclamantul este persoană îndreptăţită la restituirea imobilului mai sus identificat, dispunând ca primarul Municipiului Satu Mare să emită Decizia de restituire a imobilului.
Instanţa a respins excepţia prescripţiei acţiunii în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 44 din 16 decembrie 2002 precum şi excepţia de prematuritate a acţiunii, ambele invocate de pârâţi.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că în baza deciziei nr. 169/1987 emisă de Consiliul Popular al Judeţului Satu Mare, apartamentul nr. 11 din Municipiul Satu Mare, proprietatea extratabulară a reclamantului, dobândit în temeiul contractului de construire nr. 524/1974 a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974.
Dreptul reclamantului nu a fost intabulat în C.F. individual ci doar un drept de folosinţă pe durata existenţei construcţiei. Dreptul statului în C.F. colectivă asupra apartamentului în litigiu a fost intabulat în baza sentinţei civile nr. 7825/2002, iar pârâţii B.S. şi B.F. s-au intabulat în baza Legii nr. 112/1995 şi în temeiul contractului de vânzare-cumpărare intervenit între aceştia şi SC C. SA încheiat sub numărul 44/2002, după formularea notificării nr. 267/2001 prin care reclamantul solicita restituirea imobilului şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Instanţa a concluzionat că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu se poate reţine buna-credinţă a pârâţilor cumpărători, deoarece aceştia nu au depus diligenţele necesare clarificării situaţiei juridice a imobilului, în condiţiile în care Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 era în vigoare.
Pentru aceste considerente, tribunalul concluzionând că preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără titlu valabil şi neputând reţine buna-credinţă a cumpărătorilor, în baza art. 45 din Legea nr. 10/2001 a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 44/2002 încheiat între pârâţii B. şi SC C. SA Satu Mare.
În temeiul art. 2 lit. i) raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 instanţa a dispus restituirea în natură a imobilului, respingând excepţia prescripţiei cererii privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, prevăzută de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, cu motivarea că această prescripţie operează numai în privinţa contractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Instanţa a respins şi excepţia prematurităţii cererii formulată de D.G.F.P. Satu Mare în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice pentru Statul Român, deoarece termenul de 60 zile pentru soluţionarea notificării expirând, accesul la justiţie al reclamantului nu poate fi obstrucţionat.
Prin Decizia civilă nr. 102 A din 14 iunie 2006 Curtea de Apel Oradea, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâţii B.S., B.F. şi Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Satu Mare.
Instanţa de apel a respins motivul de apel privind necompetenţa materială a tribunalului ca instanţă de fond, cu motivarea potrivit căruia chiar dacă reclamantul nu a atacat o dispoziţie a instituţiei desemnată de Legea nr. 10/2001 să soluţioneze notificarea, cererea sa are caracterul unei plângeri întemeiată pe dispoziţiile legii speciale, astfel încât cererile subsidiare cad în competenţa aceleiaşi instanţe, în temeiul art. 17 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, curtea a constatat că nu au fost respectate dispoziţiile legale la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 44 din 16 decembrie 2002, deoarece înscrierea dreptului de proprietate al statului în C.F. s-a făcut în temeiul unei hotărâri judecătoreşti impozabilă reclamantului, iar cumpărătorii nu au probat existenţa contractului de închiriere valabil încheiat la 22 decembrie 1989, cerinţă esenţială pentru analiza bunei credinţe în cazul înstrăinării în condiţiile Legii nr. 112/1995.
Prevederile art. 47 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 nu puteau fi aplicabile decât în momentul în care întreaga procedură prevăzută de normele speciale era finalizată, pentru a se stabili cu certitudine imobilele rămase la dispoziţia unităţii administrativ teritoriale.
În privinţa restituirii despăgubirilor pretinse de Ministerul Finanţelor Publice achitate în contul sucursalei CEC, reprezentând diferenţa de preţ, instanţa de apel a concluzionat că această creanţă urmează a fi solicitată pe calea unei acţiuni separate, deoarece această problemă nu a fost pusă în faţa instanţei de fond iar Ministerul Finanţelor nu a probat virarea acestei sume.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Oradea au declarat recurs B.S. şi B.F. invocând nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.
Într-un prin motiv de recurs se arată că instanţa, şi-a depăşit limitele investirii deoarece a obligat Municipiul Satu Mare prin primar să emită dispoziţia de restituire a imobilului, deşi o atare cerere nu a fost formulată prin acţiune.
Motivarea deciziei este contradictorie deoarece instanţa oscilează în privinţa temeiului juridic al nulităţii contractului de vânzare-cumpărare între art. 45 alin. (2), (3) şi (4) şi a modalităţii de preluare a imobilului (cu titlu şi fără titlu).
Decizia suferă în privinţa motivării, deoarece în unele considerente instanţa lasă să se înţeleagă existenţa bunei credinţe a pârâţilor cumpărători iar în finalul acestora reţine reaua credinţă a acestora, sancţionând contractul de vânzare-cumpărare cu nulitatea absolută.
Printr-o amplă motivare, recurenţii evidenţiază că imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu valabil şi că vânzarea acestuia a fost valabil efectuată chiriaşilor, respectiv recurenţilor care îl ocupau în baza contractului de închiriere încă din 1987 prelungit sistematic până la data de 16 decembrie 2002 când s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare nr. 44. Înaintea încheierii contractului, cumpărătorii au depus cuvenitele diligenţe pentru a clarifica situaţia juridică a imobilului, în acest sens fiind în adresa nr. 17144/2002 a Primăriei Satu Mare care atestă că imobilul nu era revendicat.
Instanţa a dispus restituirea imobilului în natură reclamantului K.V., deşi notificarea acestuia se referă la un imobil aflat la o altă adresă, iar acesta nu era proprietarul imobilului în litigiu la data preluării lui de către stat.
În final, recurenţii au solicitat în principal casarea hotărârilor pronunţate în cauză cu trimitere spre rejudecare şi în subsidiar soluţionarea cauzei pe fond pe baza actelor existente în dosar.
Recursul este întemeiat.
Instanţele nu au stabilit cadrul juridic al litigiului cu referire la temeiul juridic al capătului de acţiune privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, deoarece prin acţiune reclamantul nu face o atare precizare, iar considerentele hotărârilor pronunţate în cauză sunt contradictorii, unele vizând dispoziţiunile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care priveşte imobilele preluate fără titlu valabil şi în care înlăturarea efectelor nulităţii sunt subordonate existenţei bunei credinţe, iar altele vizând dispoziţiunile art. 45 alin. (4), care priveşte imobilele preluate cu titlu valabil şi în care sancţiunea nulităţii este condiţionată numai de încălcarea dispoziţiunilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.
Instanţele reţin reaua credinţă a cumpărătorilor ca şi când imobilul a fost preluat de stat fără titlu, pentru ca în alte considerente să stabilească existenţa titlului de preluare a imobilului de către stat, Decizia nr. 169/1987 emisă de Consiliul Popular al judeţului Satu Mare.
Stabilindu-se că perfectarea contractului de vânzare-cumpărare între SC C. SA şi pârâţii B.S. şi B.F. a intervenit la 16 decembrie 2002, deci după apariţia Legii nr. 10/2001, instanţele erau datoare să pună în discuţia părţilor dacă temeiurile juridice ale nulităţii actelor de înstrăinare prevăzute în legea de referinţă nu mai puteau opera faţă de prevederile ultimului alineat al art. 45 privitoare la momentul de la care începe să opereze prescripţia şi care evident se referă la contractele de vânzare-cumpărare perfectate anterior apariţiei legii, aşa cum reţine şi instanţa de fond atunci când respinge excepţia prescripţiei acţiunii.
Chiar în condiţiile nulităţii absolute a contractului, invocarea nulităţii trebuie să-şi găsească suportul în existenţa unui drept sau interes care trebuie protejat.
În speţă, instanţele nu se preocupă de aspectele legate de legitimarea procesuală a reclamantului şi depăşind cadrul procesual trasat de acţiunea introductivă, obligă primarul Municipiului Satu Mare la emiterea dispoziţiei de restituire a imobilului.
Soluţia nu este motivată deoarece în considerentele hotărârilor pronunţate în cauză nu se evidenţiază cu suficientă reaua credinţă a pârâţilor cumpărători. Perfectarea contractului de vânzare-cumpărare după efectuarea notificării nu este îndestulătoare pentru o atare concluzie, de vreme ce în speţă acest aspect trebuie analizat în contextul şi a celorlalte situaţii ce se degajă din probele dosarului.
Existenţa acestor inadvertenţe din motivarea hotărârilor pronunţate în cauză cu impact asupra concluziilor finale pe care se întemeiază soluţia, unite cu omisiunile legate de stabilirea cadrului juridic al litigiului şi depăşirea cadrului procesual fixat prin acţiune, echivalează cu nesoluţionarea cauzei pe fondul ei, ceea ce impune incidenţa dispoziţiunilor art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de B.S. şi B.F. împotriva deciziei civile nr. 102 A din 14 iunie 2006 a Curţii de Apel Oradea.
Casează Decizia şi sentinţa nr. 510 din 19 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Satu Mare cu trimitere spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1604/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1525/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
