ICCJ. Decizia nr. 1729/2006. Civil

Prin decizia civilă nr. 798/R din 19 octombrie 2005 Curtea de Apel Târgu-Mureș a declinat în favoarea înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul D.G.A., împotriva deciziei civile nr. 322/A din 11 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș în dosarul nr. 586/2004/C.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că, prin decizia civilă nr. 322/A din 11 mai 2004 pronunțată ca instanță de apel de Curtea de Apel Târgu-Mureș, a fost admis apelul declarat de reclamantul T.Z. împotriva încheierii nr. 5461 din 11 martie 2004 a Judecătoriei Târgu-Mureș, biroul C.F.

împotriva acestei decizii a declarat recurs D.G.A., cauza fiind înaintată la înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin adresa nr. 15633/2004, înalta Curte de Casație și Justiție, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea ei spre soluționare Curții de Apel Târgu-Mureș, invocând prevederile art. II alin. (1)-(4) din Legea nr. 219/2005.

în urma investirii curții de apel cu soluționarea recursului, la termenul de judecată din 19 octombrie 2005, s-a pus în discuție excepția necompetenței materiale a acestei instanțe în soluționarea recursului, dat fiind că recursul este declarat împotriva unei decizii pronunțată în apel de Curtea de Apel Târgu-Mureș.

A reținut că, potrivit art. 3 pct. 3 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, curțile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale care potrivit legii nu sunt supuse apelului precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege.

De asemenea, potrivit art. 4 pct. 1 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile expres prevăzute de lege.

Pe de altă parte, art. 299 alin. (1) și (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, și prevede că hotărârile date fără drept de apel și cele date în apel sunt supuse recursului, iar recursul se soluționează de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel și cele date în apel sunt supuse recursului, iar recursul se soluționează de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel, or în speță instanța imediat superioară este înalta Curte de Casație și Justiție.

Prevederile art. II din Legea nr. 219/2005 nu sunt aplicabile în cauză, întrucât se referă la recursurile aflate pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a legii și care potrivit aceleiași legi sunt de competența curților de apel.

înalta Curte, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența soluționării recursului declarat de reclamantul D.G.A., împotriva deciziei civile nr. 322/A din 11 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, în favoarea Curții de Apel Târgu-Mureș pentru considerentele ce succed.

Obiectul cererii în cauză îl constituie notarea în C.F. 2529 Târgu-Mureș, a procesului a fost obiectul dosarului nr. 1784/2004 al Judecătoriei Târgu-Mureș.

Calea de atac se naște în raport de obiectul acțiunii și de data pronunțării hotărârii atacate.

în cauză, încheierea nr. 5461 de respingere a cererii de notare, în C.F., a fost pronunțată la data de 11 martie 2004 de Judecătoria Târgu-Mureș.

Curtea de Apel Târgu-Mureș s-a pronunțat asupra apelului declarat de reclamantul T.Z. la data de 11 mai 2004, prin decizia nr. 322/A, iar recursul declarat împotriva acestei decizii a fost corect înaintat înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art. 4 pct. 1 și art. 299 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Legea nr. 219/2005, intrată în vigoare în timp ce recursul se afla pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, a modificat dispozițiile din codul de procedură civilă referitoare la competența materială a instanțelor judecătorești, reinstituind principiul paternității în soluționarea căilor de atac, în sensul că judecarea apelului și recursului aparține instanței imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea supusă controlului judiciar.

Dispozițiile modificatoare sunt de imediată aplicare conform art. II alin. (1) din Legea nr. 219/2005 care prevăd că "Procesele în curs de judecată în primă instanță la data schimbării competenței instanțelor legal investite, precum și căile de atac se judecă de instanțele competente potrivit legii".

Ca măsură tranzitorie, Legea nr. 219/2005 a dispus în mod expres prin alin. (3) și (4) din art. II din Legea nr. 219/2005 că "Recursurile aflate pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel".

în cazurile prezente la alin. (1)-(3) trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativă, instanțelor devenite competente să le judece".

Față de dinamica legislativă în materie, soluționarea recursului aparține Curții de Apel Târgu-Mureș.

în consecință, conflictul negativ de competență intervenit între înalta Curte de Casație și Justiție care a scos cauza de pe rolul său și a trimis dosarul pe cale administrativă și Curtea de Apel Târgu-Mureș care și-a declinat competența în favoarea instanței supreme, va fi rezolvat conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., cu particularitatea că hotărârea de față constituie în același timp atât declinator de competență cât și regulator de competență, fiind astfel obligatoriu pentru Curtea de Apel Târgu-Mureș, instanță în favoarea căreia a fost stabilită competența de soluționare a recursului declarat de pârâții D.G.A. și D.E. împotriva deciziei civile nr. 322/A din 11 mai 2004 pronunțată ca instanță de apel de către Curtea de Apel Târgu-Mureș.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1729/2006. Civil