ICCJ. Decizia nr. 1839/2006. Civil
| Comentarii |
|
SC U. SA Rm. Vâlcea în temeiul art. 318 alin. (2) a solicitat anularea deciziei 5669 din 18 octombrie 2003 a înaltei Curți de Casație și Justiție pe considerentul că aceasta a omis să cerceteze motivul de recurs al SC U. SA în sensul neefectuării unei expertize tehnice prin care să se determine imobilul "HALA" supus revendicării, ajungându-se la situația de nepermis din punctul de vedere juridic, ca în cadrul unui proces de contencios administrativ să se efectueze o expertiză în vederea stabilirii proprietății asupra imobilului "HALA".
Se constată că la data de 19 octombrie 2001, Municipiul Rm. Vâlcea prin primar a chemat în judecată SC U. SA Rm. Vâlcea cerând să fie obligată să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul domeniul intitulat "HALĂ" situat în piața centrală a Municipiului Rm. Vâlcea.
Tribunalul Rm.Vâlcea, secția civilă, prin sentința 394 din 20 iunie 2002, a respins ca nefondat apelul pârâtei, cu motivarea că din probele dosarului rezultă, netăgăduit că imobilul în litigiu este bun domenial, proprietatea reclamantului, dobândit în anul 1898, prin exproprierea unor terenuri însumând suprafața de 5794, 69 mp, urmată de edificarea, în forma astăzi păstrată, a construcției revendicate, denumită și folosită ca hală pentru comerț, de uz public. De asemenea s-a reținut că bunul revendicat excede Legii nr. 10/2001 și că titlul pârâtei este lipsit de valabilitate.
Recursul declarat de SC U. SA Rm. Vâlcea împotriva deciziei 86 A din 27 noiembrie 2002 a Curții de Apel Pitești a fost respins ca nefondat.
S-a reținut în considerentele deciziei pe baza înscrisurilor aflate la dosar fond că imobilul revendicat , edificat pe un teren expropriat, este o hală construită în 1899, în stilul arhitectonic specific secolului XIX.
Prin concepție și execuție imobilul este destinat uzului public, aparținând domeniului public atât sub legea veche, inclusiv sub reglementările adoptate de regimul comunist ( care nu au putut schimba natura bunului, aceea de a servi uzului public) cât și sub imperiul legii noi (art. III pct. 2 din Anexa la Legea 213/1998).
Ca atare, sub sancțiunea nulității prescrisă faptelor de nesocotire a ordinii publice un asemenea bun fiind inalienabil, imprescriptibil și insesizabil potrivit art. 11 din Legea nr. 213/1998 nu poate fi sustras domeniului public și încorporat proprietății private.
Drept urmare, susținerile pârâtei că normele constituționale din 1952, dispozițiunile Legii 15/1990, ale H.G. 834/1991 și art. 6 din Legea nr. 213/1998 ar fi derogatorii de la regimul proprietății publice, justificarea pretențiilor sale asupra bunului sunt nefondate.
De asemenea instanța de recurs a concluzionat că titlul pârâtei SC U. SA nu poate justifica apărările sale în sensul că reclamantul ar fi renunțat la dreptul de proprietate asupra bunului sau că în cauză sunt incidente dispozițiunile Legii nr. 10/2001, deoarece o atare incidență este obstrucționată de dispozițiunile art. 3 din lege.
în motivarea recursului într-o formulare vagă contestatoarea a arătat că instanța de apel nu a dat curs cererii privind efectuarea unei expertize prin care să se determine imobilul "HALĂ" supus revendicării în ceea ce privește suprafața acestuia.
Această cerere privind expertizarea imobilului revendicat a fost reiterată în motivele de recurs.
înalta Curte de Casație și Justiție a încorporat acest motiv în omisiunile instanței de apel referitoare la examinarea aspectelor de netemeinicie ale acțiunii, pe care le-a examinat sintetic făcând trimitere la înscrisurile aflate la dosar și la natura imobilului, prin construcție și destinație-ca făcând parte din domeniul public.
De altfel, reținând că imobilul beneficiază de regimul juridic al bunurilor din domeniul public, efectuarea unei expertize pentru probațiunea dreptului de proprietate al societății contestatoare apare ca fiind de prisos de vreme ce proprietatea publică este inalienabilă, imprescriptibilă și insesizabilă, și nu poate fi restrânsă încorporarea în proprietatea privată a particularilor, așa cum se reține și în motivarea deciziei 5669 din 18 octombrie 2004 a cărei anulare se cere în temeiul art. 318 alin. (2) C. proc. civ.
Ca urmare contestația în anulare formulată de SC U. a fost respinsă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 545/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 196/2006. Civil → |
|---|
