ICCJ. Decizia nr. 2121/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2121
Dosar nr. 15.303/1/2006
Şedinţa publică din 7 martie 2007
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna sub nr. 5/2006, SC T.O. SA a solicitat, în contradictoriu cu Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, anularea dispoziţiei emise de acesta, de respingerea a notificării nr. 2466/2005.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că, potrivit notificării expediate, s-a solicitat restituirea unui teren în suprafaţă de 247 mp, situat în Sfântu Gheorghe, şi că, prin respingerea acestei notificări, cu motivarea că societatea nu ar avea calitatea de persoană îndreptăţită, s-au încălcat cele statuate printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă (respectiv, Decizia civilă nr. 1134/A din 16 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă), prin care s-a stabilit în sens contrar.
Potrivit sentinţei civile nr. 174 din 7 martie 2006 a Tribunalului Covasna, contestaţia a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a apreciat că în mod corect, cu aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, notificarea expediată de societatea petentă a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât aceasta nu întruneşte condiţiile necesare pentru a fi considerată persoană îndreptăţită şi a beneficia de măsurile reparatorii ale legii.
Astfel, s-a constatat că, potrivit textului menţionat, nu intră în sfera de reglementare a acestei legi şi nu pot cere măsuri reparatorii, societăţile comerciale privatizate (cum este cazul reclamantei, societate integral privatizată, româno-belgiană, parte din acţiuni fiind dobândite de D. BV BA Belgia, ceilalţi acţionari fiind S.I.F. Moldova SA şi 1242 acţionari persoane fizice).
Or, aceşti acţionari au dobândit acţiunile prin raportare la capitalul social existent în momentul privatizării, fără ca acesta să cuprindă şi imobilul pentru care s-au cerut măsuri reparatorii. În acest con text, ar însemna ca noii acţionari să beneficieze de măsuri reparatorii pentru ceea ce nu au avut niciodată, în timp ce legea recunoaşte dreptul la reparaţii doar celor care au fost deposedaţi abuziv.
În privinţa hotărârii anterioare (Decizia nr. 1134 din 16 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă), despre care reclamanta a pretins că ar fi fost nesocotită prin modalitatea de rezolvare a notificării, întrucât aceasta i-a recunoscut calitatea de persoană îndreptăţită, instanţa a constatat că în speţă nu a avut loc o încălcare a dispoziţiilor art. 1210 pct. 4 C. civ. sau ale art. 1201 C. civ.
Astfel, prin Decizia menţionată, instanţa anterioară a recunoscut această calitate societăţii în temeiul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 şi cu referire la anumite notificări; dispunând anularea dispoziţiilor emise de primar, enumerate în hotărâre, instanţa a obligat la măsuri reparatorii cu privire la imobile care făcuseră obiectul respectivelor notificări (soluţionate prin dispoziţiile anulate).
Faţă de aceste limite ale desfăşurării judecăţii în procesul anterior, s-a apreciat că soluţia instanţei nu poate avea efect asupra tuturor notificărilor.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanţa anterioară nu a avut în vedere excepţiile de la categoria de persoane juridice îndreptăţite la reparaţii prevăzute de art. 3 alin. (2), soluţia instanţei întemeindu-se pe dispoziţiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 şi pe ideea de continuitate a persoanei juridice.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta SC T.O. SA, care a susţinut caracterul nelegal al acesteia întrucât a nesocotit Decizia nr. 1134/A/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, care îi recunoscuse calitatea de persoană îndreptăţită.
Ca urmare, instanţa de fond a greşit respingând excepţia puterii de lucru judecat, încălcând dispoziţiile art. 1201 C. civ.
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 191 din 6 octombrie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
În considerentele deciziei s-a reţinut că prima instanţă a apreciat corect asupra lipsei îndreptăţirii reclamantei de a solicita măsuri reparatorii, în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Având în vedere că apelanta-reclamantă este o societate cu capital integral privatizat, exceptarea de la beneficiul legii menţionate este logică, întrucât s-ar acorda drepturi necuvenite noilor acţionari.
Nu întâmplător legiuitorul a stabilit prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, că au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii persoanele fizice, acţionari ai persoanei juridice de la care au fost preluate imobilele, fiind evidentă voinţa ca noii acţionari să nu se îmbogăţească fără justă cauză, iar reparaţia să privească pe adevăraţii acţionari, care au fost deposedaţi abuziv.
Susţinerea potrivit căreia în cauză ar fi operat excepţia puterii de lucru judecat a fost găsită neîntemeiată întrucât, dacă identitatea de părţi şi cauză este îndeplinită, în schimb, nu se realizează identitatea de obiect, deoarece în procesul soluţionat prin Decizia invocată de către apelantă, obiectul l-au reprezentat alte dispoziţii emise de intimat în soluţionarea altor notificări.
S-a mai reţinut că în realitate, se face confuzie între excepţia reglementată de dispoziţiile art. 166 C. proc. civ. şi puterea de lucru judecat, ca efect al hotărârii, care permite continuarea celui de-al doilea proces.
De asemenea, s-a avut în vedere faptul că în primul proces instanţa nu a examinat dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care reglementează excepţiile de la categoria persoanelor îndreptăţite, excepţie în care se încadrează şi reclamanta, ca societate privatizată.
Decizia a fost atacată cu recurs de către apelanta-reclamantă, care a formulat critici de nelegalitate cu referire la dispoziţiile art. 1201 C. civ. , susţinând ignorarea conţinutului deciziei nr. 1134/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă (devenită irevocabilă).
S-a arătat că, potrivit hotărârii menţionate, instanţa a soluţionat notificarea nr. 304/2001 (ce a făcut obiectul dispoziţiei a cărei anulare s-a cerut în prezentul litigiu), obligând Ministerul Finanţelor Publice la plata măsurilor reparatorii în echivalent.
În aceste condiţii, în mod nelegal instanţa de apel nu a admis excepţia puterii de lucru judecat şi a primit apărările pe fond formulate de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, ca şi când procesul anterior nu ar fi existat.
Deşi criticile formulate nu au fost încadrate în drept în mod corespunzător (indicându-se, în mod eronat, dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.), Curtea urmează ca, în aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., să constate că invocându-se nesocotirea unor norme de drept material, a fost avut în vedere motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurenta nu îndeplineşte calitatea de persoană îndreptăţită, în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Examinând criticile formulate, Curtea constată caracterul neîntemeiat al acestora, faţă de următoarele considerente:
Susţinerea recurentei, potrivit căreia în cauză ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi nesocotită excepţia puterii de lucru judecat, este eronată.
Pentru ca dispoziţiile legale menţionate să fie incidente, ar fi trebuit ca în cel de-al doilea proces să se regăsească tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză), asupra cărora să fi purtat judecata anterioară, finalizată prin hotărârea invocată cu autoritate de lucru judecat (Decizia nr. 1134/A din16 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti).
Or, pretenţia dedusă judecăţii în procesul anterior a constat în anularea altor dispoziţii emise de primar, privitoare la alte imobile, decât cea care face obiectul litigiului de faţă.
Aşadar, pretenţiile deduse judecăţii fiind diferite, obiectul celor două cereri de chemare în judecată nu se suprapune.
Împrejurarea invocată de recurentă potrivit căreia prin hotărârea anterioară ar fi fost soluţionată şi notificarea cu nr. 304/2001, prin obligarea Ministerului Finanţelor la plata măsurilor reparatorii, nu poate fi primită.
Dispozitivul hotărârii, ca şi considerentele ce sprijină şi lămuresc soluţia din dispozitiv, menţionează expres actele unităţii deţinătoare ce au făcut obiect de analiză pentru instanţă (printre acestea nefiind indicată şi dispoziţia atacată în prezentul litigiu, care de altfel, nici nu fusese emisă la acea dată).
Faptul că în raportul de expertiză întocmit în dosarul anterior a fost evaluat, printre alte imobile şi cel a cărui restituire a fost refuzată prin dispoziţia atacată în prezent, nu înseamnă că obiectul judecăţii anterioare a purtat şi asupra acestuia.
Limitele judecăţii sunt determinate de cererile formulate de părţi, raportul de expertiză având doar valoarea unui mijloc de probă, fără consecinţe în ce priveşte învestirea legală a instanţei de judecată.
Constatându-se lipsa identităţii de obiect, rezultă că excepţia puterii de lucru judecat nu putea funcţiona în cauză.
De altfel, invocând această excepţie, recurenta-reclamantă îşi neagă propriul demers judiciar, pentru că efectul produs de admiterea unei asemenea excepţii constă în oprirea celei de-a doua judecăţi.
Este vorba, atunci când sunt incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi ale art. 166 C. proc. civ., de manifestarea efectului negativ al lucrului judecat, adică de interzicerea reluării verificării jurisdicţionale asupra aceloraşi aspecte care au fost deja tranşate în cadrul unui proces (în care părţile, beneficiind de respectarea dreptului de apărare şi de toate garanţiile procesuale şi-au afirmat şi respectiv, apărat drepturile).
În realitate, invocând nesocotirea puterii de lucru judecat, recurenta are în vedere efectul pozitiv produs de aceasta, ceea ce înseamnă ca cele statuate de o instanţă să nu poată fi contrazis de instanţa ulterioară (în procesul dintre aceleaşi părţi, în care chestiunea litigioasă nu se suprapune în totalitate, ca obiect şi cauză, cu cea anterioară).
Acest aspect este reglementat sub forma prezumţiei de lucru judecat [art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.] presupunând aşadar, că ceea ce s-a stabilit irevocabil în raporturile juridice dintre părţi corespunde realităţii, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Din acest punct de vedere, recurenta a susţinut că Decizia anterioară i-a recunoscut calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001 şi ea nu-i mai putea fi negată ulterior.
Susţinerea este nefondată, instanţa de apel apreciind în mod corect că statuarea, în cadrul judecăţii anterioare, asupra calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei s-a făcut cu referire la dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, reţinând continuitatea faţă de persoana juridică anterioară, titulară a dreptului de proprietate, în privinţa anumitor imobile.
În prezenta cauză însă, fără a se veni în contradicţie cu motivarea soluţiei anterioare, s-a făcut aplicarea unui alt text de lege pe baza căruia instanţa a reţinut că reclamanta nu justifică dreptul la măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001.
În acest sens, s-a constatat în mod corect că, faţă de situaţia reclamantei, aceea de societate privatizată integral, operează exceptarea de la categoria persoanelor juridice îndreptăţite la restituire, reglementată expres de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Aşadar, fără a veni în contradicţie cu cele stabilite de instanţa anterioară şi fără a încălca efectul pozitiv al lucrului judecat, instanţele au stabilit în mod corect şi pe un alt temei legal (decât cel care a făcut obiect de analiză anterior) că reclamantei nu i se cuvin despăgubiri potrivit Legii nr. 10/2001, nejustificând calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii reglementate de acest act normativ.
Pentru considerentele arătate, criticile de nelegalitate formulate au fost găsite neîntemeiate, recursul urmând a fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC T.O. SA împotriva deciziei civile nr. 191/Ap din 6 octombrie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2142/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2102/2006. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
