ICCJ. Decizia nr. 2047/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2047
Dosar nr.9665/1/2006
Şedinţa publică din 5 martie 2007
Asupra recursurilor de faţă.
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin acţiunea formulată de reclamanta I.I.R. s-a solicitat obligarea pârâtei SC A. SA Sinaia la retrocedarea, în deplină proprietate şi liniştită posesie, a imobilului situat în Sinaia, compus din teren în suprafaţă de 3308 mp şi clădirea edificată pe acesta.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că imobilul a fost proprietatea bunicii sale, P.I., care l-a donat fiicelor sale, P.M.C., mama reclamantei, C.E. şi C.M.L.
Imobilul a fost preluat abuziv de către stat, prin Decretul nr. 92/1950 de la C.E.
Notificarea formulată de reclamantă, prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului, a fost respinsă de pârâtă cu motivarea că societatea pârâtă are capital majoritar de stat.
La termenul de judecată din 6 februarie 2006 numiţii C.I., C.V.M.S., C.A. şi C.I. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu prin care au arătat că sunt moştenitorii defunctelor C.M.L. şi C.E. şi au solicitat obligarea pârâtei la restituirea câte unei cote de 1/3 din imobilul în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 358 din 24 mai 2004 Tribunalul Prahova a respins acţiunea şi cererea de intervenţie în interes propriu, reţinând că reclamanta şi intervenienţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului şi nici a calităţii de moştenitor ai defunctei P.I., iar societatea pârâtă era o societate integral privatizată, fiind aplicabile dispoziţiile art. 46 din Legea 10/2001.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanta şi intervenienţii susţinând că au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului de 1820 mp prin contractul de donaţie, calitatea de moştenitori nu are relevanţă pentru că autoarele apelanţilor erau proprietare la data preluării imobilului, imobilul a fost preluat abuziv în proprietatea statului, iar la data apariţiei Legii 10/2001 societatea pârâtă era integral privatizată, astfel încât este justificată cererea de restituire în natură.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 51 din 30 martie 2006 a respins apelul ca nefondat reţinând următoarele:
Reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate şi a calităţii de moştenitor.
Din cuprinsul actului de donaţie autentificat sub nr. 36098 din 20 august 1946 autoarea reclamantei, P.M.C. a dobândit de la P.I. cota de 1/3 din cei 1820 mp donaţi pe care se aflau ruinele vilei Căpriţa distrusă de un incendiu în mai 1946.
Susţinerea potrivit căreia autoarea reclamantei a edificat construcţia nu se poate reţine pentru că nu este dovedită. Din concluziile rapoartelor de expertiză efectuate pe parcursul derulării procesului în fond şi apel a rezultat doar că vila Căpriţa a fost edificată în anul 1931.
De asemenea, nu s-a dovedit că terenul donat de 1820 mp face parte din întregul teren de 3306 mp, identificat în rapoartele de expertiză, pe care se află actuala vilă Căpriţa deţinută de societatea pârâtă.
Prin Decizia irevocabilă nr. 430 din 16 februarie 1998 Tribunalul Prahovaa respins acţiunea în revendicare formulată de reclamantă şi intervenienţi, reţinând că vila Căpriţa a fost preluată de la C.E., iar reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate. Deşi în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1201 C. civ., instanţa de apel a reţinut că printr-o decizie irevocabilă s-a stabilit că vila nu a fost proprietatea autoarei reclamantei.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la filele 29-33 ale dosarului de fond rezultă că defuncta P.I. a avut în proprietate 3308 mp teren, iar reclamanta nu a făcut dovada că autoarea sa este descendenta lui P. şi că a acceptat succesiunea. Reclamanta nu a făcut nici dovada calităţii de moştenitoare.
De asemenea, nu s-a dovedit că imobilul se afla în proprietatea autoarei la data preluării de către stat.
Cererile de intervenţie în interes propriu au fost respinse întrucât semnatarii acestora nu au formulat notificare în termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) Legea 10/2001 şi au pierdut astfel dreptul de a mai solicita restituirea în natură sau acordarea măsurilor reparatorii în justiţie.
Reclamanta a formulat notificarea în nume propriu, în calitate de moştenitoare a autoarei sale.
Instanţa de apel a mai reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea 10/2001 imobilele deţinute de o societate comercială cu capital de stat se restituie în natură persoanei îndreptăţite dacă valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute de stat este mai mare sau egală cu valoarea de înregistrare a imobilului. In speţă, conform probelor administrate, valoarea imobilului este mai mică, astfel încât de poate restitui, însă reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate şi a calităţii de moştenitor.
Împotriva deciziei instanţei de apel au formulat recurs comun, atât reclamanta I.I.R., cât şi intervenienţii C.I., C.V.M.S., C.A. şi C.I., pentru următoarele motive:
Recurenţii sunt unicii moştenitori ai fostei proprietare P.I.
Recurenţii au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului prin actul de donaţie din anul 1946
Imobilul a fost preluat abuziv prin Decretul 92/1950 de la E.C. care nu avea nici un drept asupra vilei
Greşit s-a reţinut că nu există identitate între imobilul revendicat şi cel donat, în actul de donaţie s-a precizat că pe teren există ruinele vilei compusă din parter şi etaj, doar mansarda fiind afectată de incendiu
Imobilul revendicat se compune în primul rând din teren şi în secundar din construcţii
S-a dovedit prin probe că autoarea reclamantei este descendenta proprietarei P.I.
Greşit s-a reţinut că intervenienţii nu au formulat notificare conform Legii 10/2001, întrucât orice parte a unei moşteniri care nu este revendicată de unul dintre moştenitorii de drept profită moştenitorilor care au formulat notificarea, iar în speţă reclamanta a declarat că a acţionat şi în numele intervenienţilor.
Deşi recurenţii nu au indicat expres temeiul juridic al criticilor formulate, analiza acestora face posibilă încadrarea lor în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Recursul reclamantei I.I.R. este întemeiat pentru considerentele ce succed.
Terenul în litigiu, în suprafaţă de 3308 mp a fost dobândit de bunica reclamantei, P.I., conform contractelor de vânzare cumpărare autentificate la Tribunalul Ilfov sub nr. 6685/1906, 6686/1906 şi 12079/1910.
Din întreaga suprafaţă de teren de 3308 mp fosta proprietară a donat în anul 1946 porţiunea de 1820 mp, în cote egale de 1/3, celor trei fiice ale sale P.M.C., mama reclamantei, C.E. şi C.M.L.. In cuprinsul actului de donaţie se menţionează că pe terenul donat se află ruinele vilei Căpriţa, fără a se face măcar o prezentare sumară a acestora. Vila a fost construită în anul 1931, după cum rezultă din concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză şi a fost distrusă parţial în urma unui incendiu înainte de perfectarea actului de donaţie.
La dosar nu au fost depuse probe din care să rezulte când anume şi cine a reconstruit vila distrusă, în schimb s-au depus înscrisuri prin care se atestă că această vilă a aparţinut, în perioada 1948-1953 proprietarei P.I. ( fila 28 dosar de recurs, filele 68-69 ale dosarului de fond).
La fila 26 a dosarului de fond reclamanta a depus certificatul de moştenitor din 1974 conform căruia este unica moştenitoare a defunctei P.M.C.
Cu înscrisurile menţionate recurenta reclamantă a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului şi calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii 10/2001 ca nepoată de fiică a fostei proprietare.
Cum, în cauză s-a dovedit că imobilul a aparţinut bunicii reclamantei şi celor trei fiice ale ei, rezultă că preluarea acestuia în proprietatea statului conform Decretului 92/1950 s-a realizat de la un neproprietar, C.E., ginerele lui P.I. În atare situaţie, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din Legea 10/2001, imobilul se poate restitui în natură, cu respectarea condiţiilor legale.
Prin notificare, reclamanta a solicitat restituirea întregului teren de 3308 mp ce a aparţinut bunicii, iar instanţa de apel a reţinut greşit că nu s-a făcut dovada acceptării succesiunii, în ceea ce priveşte suprafaţa care a rămas în proprietatea bunicii după perfectarea actului de donaţie, întrucât dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea 10/2001 stabilesc o regulă derogatorie de la dreptul comun în legătură cu modalitatea de acceptare a succesiunii, potrivit căreia moştenitorii care au doar vocaţie succesorală, prin cererea de restituire sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii.
Un singur aspect nu a fost clarificat pe parcursul soluţionării cauzei, respectiv individualizarea suprafeţei de teren de 1820 mp, donată în anul 1946 din totalul de 3308 mp teren. Pentru acest motiv recursul se va admite, iar Decizia atacată se va casa parţial în sensul admiterii apelului formulat de reclamantă.
Instanţa de trimitere va ţine seama de cele semnalate în prezentele considerente şi va administra toate probele necesare, eventual o expertiză de specialitate, pentru individualizarea suprafeţei de 1820 mp teren.
Recursul intervenienţilor se va respinge pentru următoarele considerente.
Din analiza probelor administrate în cauză a rezultat că semnatarii cererii de intervenţie nu au formulat notificare în termenul legal prevăzut de Legea 10/2001 astfel încât sunt decăzuţi din dreptul de a mai solicita restituirea în natură a imobilului sau acordarea de măsuri reparatorii în justiţie.
In speţă, notificarea a fost formulată doar de reclamanta I.I.R., la data de 14 septembrie 2001, care a acţionat în calitate de moştenitoare legală a mamei sale P.M.C., solicitând restituirea în natură a întregului imobil compus din 3308 mp teren şi clădirea aferentă. Copia acestei notificări a fost depusă la fila 7 a dosarului de fond.
Ca atare, reclamanta va profita şi de cotele ce s-ar fi cuvenit intervenienţilor care nu au depus notificarea în termenul legal, conform dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea 10/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta I.I.R. împotriva deciziei nr. 51 din 30 martie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care o casează în parte, cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului reclamantei.
Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenienţii C.I., C.V.M.S., C.A. şi C.I. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 5 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2102/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 203/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
