ICCJ. Decizia nr. 2530/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2530
Dosar nr. 9297/54/2006
Şedinţa publică din 21 martie 2007
Asupra recursului de faţă, constată:
Cu notificările nr. 544 şi 545/2001, petenta D.G. a solicitat SC C.E.R. SA acordarea de despăgubiri băneşti în cuantum de 160.000 lei (RON) pentru o suprafaţă de 8,65 ha teren situat pe raza oraşului Rovinari jud Gorj, care a fost expropriat de stat prin Decretul nr. 83/1976.
Cu notificarea nr. 112/2001, petenta a solicitat acordarea de despăgubiri băneşti în sumă de 60.000 lei (RON) pentru casă şi terenul aferent în suprafaţă de 0,71 ha situat în comuna Moi, sat Rovinari, jud. Gorj expropriată în baza aceluiaşi act normativ.
Prin dispoziţia nr. 15947 din 21 septembrie 2005, pârâta SC C.E.R. SA a respins notificările nr. 544 şi nr. 545/2001, motivat de faptul că în raport de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, terenul pentru care solicită măsuri reparatori nu este situat în extravilan şi, ca atare, nu intră sub incidenţa acestei legii precum şi notificarea nr. 112/2001, motivat de faptul că nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la despăgubire.
Prin contestaţia înregistrată la 24 octombrie 2005, reclamanta D.G. a cerut desfiinţarea parţială a dispoziţiei şi acordarea de măsuri reparatorii pentru construcţii, casă de locuit şi anexe gospodăreşti, şi pentru 5600 mp teren aferent acestora, precum şi pentru suprafaţa de 1500 mp teren situat în intravilanul fostului sat Rovinari, com. Moi, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta arată că imobilele au fost expropriate din proprietatea părinţilor săi T.V.V. şi T.C. prin Decretul nr. 83/1976, cu plata unei despăgubiri modice, anume 11.000 ROL, caz în care, este îndreptăţită în conformitate cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, la desdăunare pentru diferenţa de valoare.
Prin sentinţa civilă nr. 155 din 10 aprilie 2006Tribunalul Gorj a admis în parte cererea şi a modificat Decizia nr. 15947/2005 emisă de pârâta SC C.E.R. SA, în sensul că a stabilit că reclamanta este îndreptăţită să primească măsuri reparatori în echivalent pentru imobilele construcţii (prezentate detaliat) şi suprafaţa de 480 mp situat în fostul sat Rovinari, com. Bîltenii jud. Gorj, cu restituirea sumei de 11.000 lei primită cu titlul de despăgubire, actualizată conform Legii nr. 10/2001.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că reclamanta a dovedit că aceste imobile au fost expropriate din patrimoniul părinţilor săi, aspect confirmat şi prin menţiunile procesului verbal din 26 aprilie 1976 întocmit de fostul Sfat Popular al jud. Gorj, menţiuni potrivit cărora imobilele au fost evaluate la suma de 2.856 lei, din care acestora le-a fost plătită o despăgubire de doar 11.000 lei, caz în care, în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005 aceasta este îndreptăţită să primească măsuri reparatorii în compensare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC C.E.R. SA susţinând că reclamanta nu şi-a dovedit calitatea de moştenitoare după tatălui său, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 precum şi faptul că potrivit Legii nr. 247/2005, art. 13 Titlul VII, instanţele judecătoreşti nu mai sunt abilitate să stabilească cuantumul măsurilor reparatorii cuvenite persoanelor îndreptăţite, o asemenea atribuţie revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor precum şi faptul că se impunea chemarea în proces a Primăriei Rovinari.
Prin decizie civilă nr. 710 din 2 octombrie 2006 Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a respins apelul ca nefondat.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, atâta timp cât a formulat o cerere în despăgubire în procedura Legii nr. 10/2001, cerere care are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se cere în temeiul acestei legii, reclamanta, care are vocaţie succesorală după părinţii săi, şi-a dovedit şi calitatea de moştenitor acceptant şi, pe cale de consecinţă, pe cea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001.
Instanţa de apel a mai reţinut şi că prin sentinţa apelată prima instanţă a stabilit, în condiţiile art. 1 alin. (2) şi (3) şi art. 11 din Legea nr. 10/2001, doar dreptul reclamantei de a primi măsuri reparatorii, fără însă a indica valoarea sumei până la concurenţa căreia urmează a fi acordate ori felul acestora aspecte referitor la care a conchis că urmează să fie stabilite de autorităţile prevăzute de lege.
Totodată, instanţe de apel a reţinut că atâta timp cât pârâta s-a investit cu soluţionarea tuturor notificărilor, nu poate fi primită în apel critica sa privind omisiunea chemării în judecată, în calitate de pârâtă, şi a Primăriei Rovinari.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâta susţine că reclamantei i-a fost deja reconstituit în procedura reparatorie prevăzută de Legea nr. 18/1991 dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de 1,25 ha teren în care s–ar include şi terenul în litigiu indicat de recurentă a fi în suprafaţă de 800 mp, caz în care, în speţă era dată situaţia de excepţie prevăzută de art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Referitor la imobilele, construcţii expropriate din patrimoniul părinţilor reclamantei şi ulterior demolate, recurenta susţine că acordarea măsurilor reparatorii putea fi dispusă, în condiţiile art. 32 din Legea nr. 10/2001, doar prin dispoziţie a primarului unităţii administrativ teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul, caz în care în speţă se impunea respingerea cererii îndreptată de reclamantă împotriva sa.
Analizând recursul, Înalta Curte constă că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
Recursul este o cale extraordinară de atac care se grefează pe conţinutul hotărârii atacate iar exerciţiul dreptului de recurs este subordonat îndeplinirii a două condiţii şi anume: recurentul să fi fost parte la judecata în fond a pricinii şi el să justifice un interes în casarea sau modificarea hotărârii, ştiut fiind că părţile nu pot ataca cu recurs hotărârea în interesul abstract al legii ci numai în interesul propriu şi în măsura în care au suferit un prejudiciu prin acea hotărâre.
Or, în speţă, parte din motivele de recurs nu au legătură cu conţinutul hotărârii judecătoreşti atacate iar parte din motive nu justifică interesul recurentei în casarea hotărârilor.
Mai întâi, calitatea procesuală pasivă a recurentei în cauza dedusă judecăţii a fost justificată de faptul că aceasta s-a investit cu soluţionarea tuturor notificărilor pe care reclamanta i le-a adresat în procedura Legii nr. 10/2001 şi prin care aceasta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobile, terenuri dar şi construcţii, de care autori săi au fost deposedaţi, notificări care, deşi au fost formulate separat şi pentru imobile distincte, recurenta a înţeles să le soluţioneze printr-o singură dispoziţie comună, anume prin dispoziţia nr. 15.947 din 21 septembrie 2005.
Pe cale de consecinţă, în contestaţia formulată de reclamantă împotriva dispoziţiei arătate, în mod logic, emitentul dispoziţiei a fost chemat în proces pentru a-şi susţine legalitatea şi temeinicia dispoziţiei atacate.
Mai apoi, pe parcursul soluţionării notificărilor au intrat în vigoare dispoziţiile Legii nr. 247/2005, act normativ, prin care, în titlul VII, legiuitorul a înţeles să reglementeze o procedură distinctă privind „regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" de stat, cum este şi cel în litigiu, dispunând în sensul că persoanele îndreptăţite la despăgubiri în procedura Legii nr. 10/2001, în vederea obţinerii titlului de despăgubire urmează a se adresa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aflată în subordinea Cancelariei Primului Ministru.
Cu alte cuvinte, deciziile emise în soluţionarea notificărilor prin care s-a stabilit doar dreptul la despăgubire (măsuri reparatorii) al persoanelor îndreptăţite urmează a se înainta acestei Comisii care urmează a dispune eliberarea titlului de despăgubire în procedura prevăzută în titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Aşa fiind, cum prin hotărârile date în fond, instanţele au stabilit doar dreptul reclamatei de a încasa măsuri reparatorii pentru parte din imobilele în litigiu (construcţii şi 410 mp teren), sens în care a fost modificată în parte dispoziţia emisă de recurentă, dispoziţie care urmează doar a fi înaintată de recurentă Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticile formulate de aceasta privind aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001, deşi justificate, se dovedesc a fi doar formale atâta timp cât dreptul reclamantei este dovedit şi necontestat iar titlul de despăgubire urmează a-i fi eliberat de Comisia Centrală şi nu de recurentă şi, ca atare, nu vor fi primite.
Cât priveşte susţinerea recurentei în sensul că pentru terenul în litigiu s-ar fi reconstituit deja reclamantei dreptul de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991, instanţa de recurs constată că, de asemenea, nu poate fi primită.
Mai întâi că o astfel de critică, care vizează chestiuni de fapt ale pricinii, nu a fost invocată prin apel ci, pentru prima oară, direct în recurs, ceea ce este inadmisibil şi, mai apoi, că această critică este o simplă afirmaţie a recurentului care nu este susţinută în nici un mod prin probatoriul administrat.
Aşa fiind, constatând, pe de o parte, că prin pronunţarea de către instanţele de fond a hotărârilor judecătoreşti doar în contradictoriu cu pârâta recurentă acesteia nu i-a fost cauzat un prejudiciu, caz în care nu justifică interes în casarea acestora iar, pe de altă parte, că recurenta nu îşi susţine celelalte critici prin probatorii relevante, Înalta Curte, urmează a respinge recursul dedus judecăţii ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C.E.R. SA împotriva deciziei nr. 710 din 2 octombrie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2591/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 2520/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
