ICCJ. Decizia nr. 2519/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2519
Dosar nr. 107/32/2006
Şedinţa publică din 21 martie 2007
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ sub nr. 608 din 7 martie 2005, reclamantul A.M. a chemat în judecată Statul Român, solicitând obligarea acestuia la plata de daune morale în cuantum de 30.000 Euro şi la despăgubiri materiale, constând în salariul minim pe economia naţională, aferent celor 9 luni de închisoare executate nelegal.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 504, art. 505 C. proc. pen.
Prin sentinţa nr. 172/C/2006 tribunalul a admis, în parte, acţiunea şi a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 10 milioane lei, cu titlu de daune morale.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut în fapt, că reclamantul a fost condamnat prin sentinţa penală, la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, pentru ca ulterior, sentinţa să fie anulată şi inculpatul achitat, după ce se executaseră 9 luni din pedeapsa aplicată.
A rezultat că la data condamnării, inculpatul era arestat în altă cauză (pentru care i s-a şi aplicat o pedeapsă de 5 ani închisoare), astfel încât la data emiterii mandatului de executare pentru pedeapsa de 2 ani şi 6 luni, acesta se afla deja, în executarea unei alte pedepse (de 5 ani).
S-a apreciat totuşi, că prin condamnarea pentru fapte pe care nu le-a săvârşit, reclamantului i s-a cauzat un prejudiciu moral, dar în ce priveşte cuantumul acestuia, s-a ţinut seama de împrejurările concrete care au condus la pronunţarea soluţiei de condamnare, ca şi de profilul moral al reclamantului.
Pe aceste aspecte, s-a reţinut că pe parcursul urmăririi penale, reclamantul a recunoscut săvârşirea faptei că ulterior, deşi a declarat apel, a renunţat la judecata acestuia, determinând imposibilitatea instanţei de control judiciar de a cenzura legalitatea acesteia.
S-a constatat totodată, potrivit fişei de cazier judiciar, că reclamantul este o persoană cu o vastă activitate infracţională, încă din anul 1988 acestuia aplicându-i-se mai multe pedepse privative de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat în dauna avutului privat, astfel încât prejudiciul moral suferit de acesta nu poate fi de gravitatea invocată prin suma pretinsă.
Împotriva sentinţei a declarat apel Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului român, susţinând că în mod greşit instanţa a apreciat că reclamantului i se cuvin despăgubiri în cuantum de 10 milioane lei, faţă de împrejurarea că acesta nu a fost lipsit de libertate.
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 155 din 11 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
În considerentele deciziei s-a reţinut că prima instanţă a fondului a făcut o corectă apreciere a situaţiei de fapt, pe baza probelor administrate, ce a stat la baza determinării cuantumului daunelor morale, acesta fiind minim.
Astfel, reclamantul a suportat o condamnare nelegală, pentru o infracţiune pe care nu a săvârşit-o, dar în raport de profilul său moral, de conduita pe care a avut-o în timpul procesului din care a rezultat condamnarea, despăgubirea acordată este una echitabilă.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamant şi de Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului.
1) Reclamantul-recurent a susţinut că suma acordată cu titlu de daune morale este necorespunzătoare în raport de suferinţele pe care le-a suportat pe perioada în care a fost arestat.
2) Recurentul-pârât a criticat soluţia pentru acordarea despăgubirilor morale în cuantum de 10 milioane lei, în condiţiile în care, la adoptarea soluţiei de condamnare, reclamantul a contribuit în mod esenţial (împiedicând prin atitudinea sa în cursul procesului penal, imposibilitatea exercitării controlului judiciar).
Curtea constată că recursurile formulate nu pot fi primite, având în vedere următoarele considerente:
1) – Reclamantul a exercitat recurs împotriva soluţiei instanţei de apel, care a menţinut hotărârea primei instanţe, criticând cuantumul despăgubirilor morale ce i-au fost acordate.
Aceste critici sunt formulate însă, în condiţiile în care, împotriva hotărârii de primă instanţă nu a fost exercitat apelul, de către reclamant.
Rezultă că este vorba de critici aduse hotărârii omisso medio, trecându-se peste un grad de jurisdicţie (acela al apelului), ceea ce nu poate fi primit.
Neexercitând calea de atac a apelului, reclamantul a lăsat ca hotărârea să devină irevocabilă în ce-l priveşte [în condiţiile art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.], astfel încât nu o mai poate supune criticilor în recurs [faţă de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.].
2) De asemenea, nu poate fi primit recursul pârâtului Ministerul Finanţelor Publice (în exercitarea mandatului legal, în numele Statului român).
Susţinerea caracterului nelegal al soluţiei pentru că nu ar fi luat în considerare, la determinarea cuantumului despăgubirilor morale, şi conduită procesuală a reclamantului (în dosarul penal), care a contribuit la rămânerea definitivă a soluţiei de condamnare, ignoră considerentele deciziei atacate.
Instanţa de apel a avut în vedere împrejurarea că, renunţând la apelul declarat împotriva sentinţei de condamnare, reclamantul a făcut imposibilă exercitarea controlului judiciar, dar a reţinut în acelaşi timp, în mod corect, că acest aspect nu poate fi considerat determinant.
Într-adevăr, acesta nu putea constitui decât un element în aprecierea asupra cuantumului pretenţiilor, valorificat ca atare de către instanţe, dar care nu putea lipsi de fundament acţiunea în despăgubiri promovată.
Faţă de considerentele expuse, ambele recursuri declarate în cauză urmează să fie respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantul A.M. şi de D.G.F.P. Neamţ pentru pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 155 din 11 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2520/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2106/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
