ICCJ. Decizia nr. 2561/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2561
Dosar nr. 5997/59/2006
Şedinţa publică din 22 martie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 11990 din 13 decembrie 2005 reclamantul D.M., prin mandatar D.G., a solicitat anularea dispoziţiei nr. 2460 din 4 noiembrie 2005 emisă de Primăria municipiului Timişoara, restituirea în natură a imobilului situat Timişoara, hotărârea judecătorească să facă dovada titlului de proprietate asupra imobilului şi să constituie titlu executoriu pentru intrarea în posesie şi intabularea acestuia, să se constate nulitatea absolută a contractului prin care locuinţa a fost vândută fostei chiriaşe T.A., precum şi daune interese pentru refuzul restituirii imobilului.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că are calitate de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului, iar dispoziţia emisă de primar precum şi contractul de vânzare-cumpărare nr. 18958/1991 contravin dispoziţiilor art. 45 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 şi dispoziţiilor art. 1 din Decretul-lege nr. 61/1990.
Reclamantul a formulat mai multe precizări de acţiune prin care a punctat solicitările iniţiale; la termenul de judecată din data de 4 aprilie 2006 reclamantul a precizat că nu înţelege să o cheme în judecată pe T.A., cumpărătoarea apartamentului în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 1131 din 9 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Timiş s-a respins acţiunea aşa cum a fost precizată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul în litigiu, fost proprietatea reclamantului, a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, fără plată, la acea dată dispunându-se virarea sumei de 33.969 lei în contul CEC, reprezentând credit rămas nerambursat. Ulterior, acest imobil a fost vândut numitei T.A. în baza contractul de vânzare-cumpărare nr. 18958/1991, însă reclamantul nu a înţeles să o cheme în judecată, deşi a solicitat să se constate nulitatea absolută a acestui contract. Instanţa a reţinut că dispoziţia nr. 2460/2005 prin care s-a respins cererea privind restituirea în natură motivat de faptul că imobilul a fost vândut şi s-au acordat reclamantului despăgubiri, a fost emisă corect în raport cu prevederile art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001.
Reclamantul a declarat apel împotriva sentinţei pronunţată în cauză, pe care o critică ca fiind nelegală şi netemeinică, susţinând că în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea pe o chestiune procedurală, respectiv lipsa din proces a numitei T.A., întrucât a înţeles să cheme în judecată Primăria municipiului Timişoara şi Consiliul local al municipiului Timişoara.
Prin Decizia civilă nr. 407 din 24 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara s-a respins apelul declarat în cauză.
În motivarea deciziei s-a reţinut că, în raport de principiul disponibilităţii, reclamantul a înţeles să cheme în judecată doar Primăria municipiului Timişoara şi Consiliul local al municipiului Timişoara, nu şi pe numita T.A., aşa cum a precizat expres atât la fond cât şi în apel, astfel că în mod corect prima instanţă a respins cele două petite ale cererii de chemare în judecată, pentru lipsa calităţii procesuale pasive integrale şi cum vânzarea-cumpărare nu a fost anulată, în mod corect s-a reţinut că restituirea imobilului în natură nu este posibilă.
Celelalte capete de cere aveau caracter accesoriu faţă de primele două, astfel că în mod corect s-a dispus respingerea acestora.
Decizia pronunţată în apel a fost atacată cu recurs de către reclamant, care a solicitat casarea respectivei decizii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, avându-se în vedere, spune recurentul, că s-a rezolvat procesul fără cercetarea fondului şi ţinând cont de decesul numitei T.A.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se reiterează critica potrivit căreia acţiunea a fost respinsă pe o chestiune procedurală, lipsa de la proces a numitei T.A., cu toate că au fost chemaţi în judecată intimaţii Primăria municipiului Timişoara şi Consiliul local al municipiului Timişoara.
Se mai susţine că T.A. nu avea cum să participe la proces întrucât a decedat la data de 17 aprilie 2006, împrejurare adusă verbal la cunoştinţa instanţei.
Verificând legalitatea deciziei recurate, prin prisma criticilor formulate şi având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, în sensul considerentelor ce succed.
Procesul civil este diriguit şi de principiul disponibilităţii, iar potrivit acestuia limitele cererii de chemare în judecată, ale cadrului procesual în care se va desfăşura judecata cu privire la obiect- ca pretenţie concretă dedusă judecăţii şi la părţi, respectiv persoanele între care exista raportul juridic litigios, sunt fixate de către reclamant.
În speţă, deşi reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 18958 din 10 aprilie 1991 prin care imobilul în litigiu a fost vândut numitei T.A., învederând că înţelege să cheme în judecată şi pe acesta, ulterior a solicitat să se ia act că nu înţelege să o cheme în judecată pe T.A. nici pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare şi nici pentru evacuare, după cum s-a menţionat în încheierea de şedinţă din data de 4 aprilie 2006 (f.77 dosar fond).
O precizare a cadrului judecăţii a făcut-o reclamantul şi prin cererea de apel (f.14 dosar apel) în care a precizat că părţi în proces sunt Primăria municipiului Timişoara şi Consiliul local al municipiului Timişoara.
Solicitarea reclamantului de restituire în natură a imobilului în litigiu nu putea fi dezbătură decât în contradictoriu şi cu actualul proprietar al bunului, care însă nu a fost parte în proces, iar a dispune astfel ar fi însemnat încălcarea principiului disponibilităţii în procesul civil cât şi a dreptului la un proces echitabil.
Susţinerea recurentului vizând împrejurarea că ar fi adus la cunoştinţa instanţei faptul că T.A. a decedat, excede controlului legalităţii deciziei atacate pe care îl efectuează instanţa de recurs, iar pe de altă parte nici nu s-a confirmat.
Faţă de toate considerentele menţionate, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de D.M. împotriva deciziei nr. 407 din 24 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2594/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2564/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
