ICCJ. Decizia nr. 3584/2006. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3584
Dosar nr. 3727/35/2006
Şedinţa publică din 3 mai 2007
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată la 25 mai 2005 reclamanţii HGG. şi H.A. au chemat în judecată pe pârâţii primarul municipiului Oradea şi Primăria municipiului Oradea cerând să se anuleze dispoziţia nr. 1375/3 septembrie 2003 emisă de primarul municipiului Oradea şi acesta să fie obligat să le restituie în natură imobilele situate în Oradea, (identificate tabular în cuprinsul cererii), iar în subsidiar, în măsura în care restituirea în natură nu mai este posibilă să le stabilească măsuri reparatorii, invocând incidenţa Legii nr. 10/2001.
La data de 1 iunie 2005 reclamanţii şi-au completat cererea şi au solicitat şi anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâţi cu SC N. SRL, SC S.C. SRL, SC K. SRL, K.V. , C.I. şi O.B.Z.I. şi repunerea părţilor în situaţia anterioară cu efectuarea cuvenitelor modificări în registrele de carte funciară.
Prin sentinţa civilă nr. 296/C din 26 aprilie 2006 Tribunalul Bihor a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe de a soluţiona cererea completatoare, în anularea contractelor de vânzare-cumpărare, pe care a disjuns-o de capătul principal de cerere şi şi-a declinat competenţa de soluţionare a acestei cereri în favoarea Judecătoriei Oradea.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că acţiunea în anulabilitate este, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., în competenţa de primă instanţă a judecătoriilor, o asemenea cerere nefiind dată, în raport de conţinutul dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, în competenţa de primă instanţă a tribunalelor.
Cât priveşte cererea principală, în anularea dispoziţie nr. 1375/2003 emisă de primarul municipiului Oradea, formulată în procedura Legii nr. 10/2001, instanţa a dispus, în conformitate cu dispoziţiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecăţii până la soluţionarea definitivă a cererii în anularea contractelor de vânzare-cumpărare.
Prin sentinţa civilă nr. 7103 din 8 noiembrie 2006, Judecătoria Oradea şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii în anularea contractelor de vânzare-cumpărare în favoarea Tribunalului Bihor.
Pentru a hotărî astfel judecătoria a apreciat că în raport de dispoziţiile art. 17 C. proc. civ. cu privire la această cerere operează o prorogare legală de competenţă în favoarea tribunalului, legal investit cu judecata cererii principale.
Totodată, instanţa a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 550/2002, competenţa de soluţionare a acţiunilor în anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în conformitate cu dispoziţiile acestui act normativ, cum sunt în cauza dedusă judecăţii cele încheiate de autorităţile administrative pârâte cu societăţile comerciale pârâte sunt date în competenţa instanţelor de contencios administrativ, în speţă a Tribunalului Bihor.
Prin sentinţa civilă nr. 2 din 31 ianuarie 2007 Curtea de Apel Oradea, investită cu soluţionarea conflictului, a stabilit competenţa de soluţionare a cererilor în anularea contractelor de vânzare-cumpărare în favoarea Judecătoriei Oradea.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că atâta timp cât cumpărători în contractele de vânzare-cumpărare a căror anulare se cere sunt atât persoane fizice cât şi persoane juridice, competenţa de soluţionare a cauzei revine judecătoriei, ca instanţă de drept comun în materie civilă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii solicitând a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.
În motivarea recursului reclamanţii susţin, în esenţă, că atâta timp cât între cererea principală formulată în procedura Legii nr. 10/2001 şi cererea în anularea contractelor de vânzare-cumpărare există o strânsă legătură şi cum, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, competenţa de soluţionare a cererii principale aparţine tribunalului în primă instanţă, competenţa de soluţionare a tuturor cererilor revine acestei instanţe.
Reclamanţii susţin şi că în raport de dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 550/2001 competenţa de soluţionare a acţiunii în anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu societăţile comerciale aparţine, de asemenea, tribunalului.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În drept, prin dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 a fost reglementată o competenţă materială specială, în favoarea secţiilor civile ale tribunalelor, anume aceea de a soluţiona în primă instanţă contestaţia formulată de persoanele îndreptăţite, în sensul art. 3 şi art. 4 din lege, împotriva deciziilor sau după caz a dispoziţiilor emise de entităţile deţinătoare cu privire la notificările formulate.
Prin actul normativ menţionat, Legea nr. 10/2001, legiuitorul nu a înţeles să reglementeze o competenţa materială specială şi pentru acţiunile în anularea contractelor de vânzare-cumpărare având ca obiect material imobilele care cad în sfera de reglementare a acestei legi şi pentru care a prevăzut reguli speciale privind exerciţiul lor.
Referitor la aceste acţiuni este de observat că ele nu pot fi calificate a fi cereri accesorii ori incidentale în raport de contestaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, dimpotrivă chestiunea anulării contractelor de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile care cad în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, fiind o chestiune prejudicială iar în funcţie de modul în care este rezolvată această chestiune depinde soluţia ce se va da asupra contestaţiei.
Mai mult, prin dispoziţiile Legii nr. 550 din 14 octombrie 2002, legiuitorul a prevăzut reglementări distincte cât privesc contractele de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile cu destinaţia de spaţii comerciale care cad în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Sub aspectul competenţei materiale, prin dispoziţiile art. 27 din legea menţionată, legiuitorul a înţeles să deroge de la dreptul comun şi a statuat în sensul că astfel de litigii sunt date în competenţa materială de primă instanţă a instanţelor de contencios.
Aşa fiind, apreciind că acţiunile în anularea actelor de înstrăinare având ca obiect imobile care cad în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 prezintă fiecare în parte caracterele unor acţiuni principale, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa recurată în sensul că va stabili competenţa de judecată a cererilor în anularea actelor de înstrăinare a spaţiilor comerciale, potrivit art. 27 din Legea nr. 550/2002, în favoarea Tribunalului Bihor, ca instanţă de contencios administrativ, iar a celor având ca obiect spaţii cu destinaţia de locuinţe, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., în favoarea Judecătoriei Oradea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii HGG. şi H.A. împotriva sentinţei civile nr. 2 din 31 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Modifică în parte sentinţa în sensul că:
Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 127 din 22 ianuarie 204, nr. 541 din 30 ianuarie 2004 şi nr. 212 din 30 ianuarie 2004, încheiate în baza Legii nr. 550/2002, în favoarea Tribunalului Bihor, ca instanţă de contencios administrativ.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei prin care s-a stabilit competenţa de soluţionare a cererii în anularea contractelor de vânzare cumpărare nr. 1076 din 14 noiembrie 1996, nr. 291 din 2 septembrie 1996 şi nr. 1122 din 6 noiembrie 1996 în favoarea Judecătoriei Oradea.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3875/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 370/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
