ICCJ. Decizia nr. 3875/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3875
Dosar nr. 4063/59/2006
Şedinţa publică din 14 mai 2007
Asupra recursului de faţă.
Din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 841 din 12 aprilie 2006, pronunţată de Tribunalul Timiş a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul D.Z. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, fiind anulată dispoziţia nr. 854 din 9 martie 2005 emisă de pârât, s-a constatat ca imobilul a trecut abuziv în proprietatea statului fiind obligat pârâtul să se pronunţe asupra fondului notificării reclamantului, cu privire la imobilul înscris în C.F. nr. 31656 Timişoara, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 republicata prin titlul I al Legii nr. 247/2005. A fost respinsă în rest acţiunea fata de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara fiind respinsă de asemeni acţiunea reclamantului formulata împotriva pârâţilor Consiliul Local Timişoara şi Primăria Timişoara.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţa a reţinut că reclamantul D.Z. a deţinut în proprietate imobilul înscris în C.F. nr. 31656 Timişoara, dobândit în temeiul contractului de construire şi a celui de împrumut.
Prin Decizia nr. 278/1976 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular Timiş, imobilul a trecut în proprietatea statului, având în vedere dispoziţiile Decretului nr. 223/1974 si împrejurarea ca proprietarul a plecat definitiv din ţară, pentru construcţie acordându-i-se acestuia o despăgubire de 18.611 lei, iar cota de 13/540 din terenul aferent construcţiei trecând fără plată în proprietatea statului.
Reclamantul a adresat notificarea cu nr. 339 din 4 iulie 2001, Primarului Municipiului Timişoara, solicitând restituirea in echivalent a imobilului în litigiu, sub forma despăgubirilor băneşti.
Prin dispoziţia cu nr. 854 din 9 martie 2005, a fost respinsă notificarea reclamantului în baza art. 1.4 lit. B) din HG 498/2003, reţinându-se că preluarea imobilului nu s-a făcut abuziv.
Prima instanţă a reţinut că dispoziţia emisa este nelegala, având în vedere ca Decretul nr. 223/1974 reprezintă un act abuziv de preluare, chiar daca trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut fără titlu, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond, au declarat apel pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local Timişoara.
Prin Decizia civilă nr. 249/A din 18 septembrie 2006, Curtea de Apel Timişoara, a respins ca nefondat apelul pârâtului Primarul Municipiului Timişoara, totodată fiind respins ca lipsit de interes apelul pârâtului Consiliul Local Timişoara.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, într-adevăr preluarea imobilului în litigiu a fost abuzivă, reclamantul fiind persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, calitate ce nu-i poate fi înlăturată nici de faptul că în prezent imobilul este ocupat de o altă persoană, cu titlu de închiriere.
Cu privire la apelul pârâtului Consiliului Local Timişoara s-a reţinut că acesta nu justifică niciun interes în promovarea apelului, motivat de faptul că nu se află în situaţia unei părţi căzute în pretenţii.
În contra acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local Timişoara, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele aspecte.
Imobilul în litigiu a trecut cu plată în proprietatea statului situaţie în care, potrivit art. 1.4 lit. B) din HG 498/2003, preluarea nu a fost abuzivă, astfel că se impune modificarea deciziei recurate, admiterea apelului Primarului Municipiului Timişoara şi schimbarea sentinţei primei instanţe, în sensul respingerii contestaţiei reclamantului ca nelegală şi netemeinică.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale si bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, daca au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor Internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Alin. (2) al aceluiaşi text prevede ca bunurile preluate de stat fără un titlu valabil pot fi revendicate de foştii proprietari sau succesorii acestora.
Referitor la criticile invocate de pârâţi prin motivele de recurs, este evident că, în baza Decretului nr. 223/1974, cetăţenii români care părăseau ţara erau lipsiţi în mod arbitrar de un drept de proprietate care era recunoscut şi protejat atât pe plan intern, cât şi internaţional, astfel încât, acest act normativ era în contradicţie cu prevederile Constituţiei din 1965, cu dispoziţiile art. 480-481 C. civ. şi cu tratatele şi convenţiile internaţionale la care România era parte şi, ca atare, titlul statului nu este valabil constituit.
Astfel, chiar dacă autoritatea de stat a emis o decizie administrativă şi a plătit o sumă de bani cu titlu de preţ, statul a preluat imobilul fără titlu valabil, încălcând regimul constituţional al ocrotirii proprietăţii, prin obligaţia impusă proprietarului de a înstrăina imobilul către stat la un preţ stabilit unilateral.
Pe de altă parte, nelegalitatea prevederii cuprinse în capitolul II lit. B) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003, rezultă din încălcarea art. 2 alin. (1) din lege, care enumeră situaţiile juridice care constituie preluări abuzive, fiind astfel în contradicţie cu dispoziţiile actului normativ de rang superior pe care trebuie să-l interpreteze şi să-l aplice.
Faţă de considerentele reţinute, rezultă că, instanţa de apel şi cea de fond au făcut o corectă aplicare a legii, stabilind că şi imobilele preluate conform Decretului nr. 223/1974 intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi, pe cale de consecinţă, hotărârea recurată este legală, iar criticile formulate de pârâţi sunt nefondate, urmând a fi respins recursul.
În acelaşi timp, constatând că prin această soluţie recurenţii sunt, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., părţile "căzute în pretenţii", se va dispune, obligarea acestora la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul D.Z.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 249/A din 18 septembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Obligă recurenţii la plata sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată faţă de intimatul D.Z.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3869/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3584/2006. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
