ICCJ. Decizia nr. 3708/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3708
Dosar nr. 10516/54/2006
Şedinţa publică din 8 mai 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia civilă, la 25 august 2003 reclamantul S.C. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Dolj, pentru ca instanţa prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000.000 lei, actualizată conform indicilor de inflaţie la momentul plăţii, cu titlu de daune morale; la plata sumei de 2.455.000 lei, actualizată conform indicilor de inflaţie la momentul plăţii, cu titlu de daune materiale şi la 2.172.000 lei, cheltuieli făcute cu ocazia desfăşurării proceselor penale.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că prin sentinţa penală nr. 3160/2000 reclamantul a fost condamnat la 700.000 lei, amendă penală şi cheltuieli judiciare către stat şi partea vătămată, reţinându-se că a săvârşit infracţiunea de calomnie. Această hotărâre a fost menţinută prin respingerea apelului însă Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare declarat de Procurorul general şi procesul penal a fost încetat pe motiv că plângerea prealabilă a fost formulată tardiv.
Prin sentinţa civilă nr. 239 din 11 septembrie 2003 Tribunalul Gorj, secţia civilă, a admis în parte acţiunea şi l-a obligat pe pârât la 1.925.000 lei din care 700.000 lei amendă penală, 125.000 lei cheltuieli judiciare statului şi 1.200.000 lei cheltuieli de transport.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, faţă de Decizia Curţii Constituţionale, prin care a fost declarat neconstituţional art. 504 C. proc. pen. întrucât limitează răspunderea patrimonială a statului numai la cele două ipoteze pe care le cuprinde, este posibilă extinderea răspunderii statului şi pentru alte cazuri de eroare judiciară.
Punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva reclamantului, finalizată cu condamnarea acestuia, cu încălcarea dispoziţiilor art. 284 C. proc. pen. referitoare la introducerea plângerii prealabile, reprezintă un abuz împotriva acestuia.
Cheltuielile făcute în cursul procesului penal, ca urmare a acestor erori judiciare, sunt suportate de Statul Român. Cheltuielile de executare precum şi cheltuielile de judecată la care a fost obligat inculpatul către partea vătămată trebuie pretinse de la aceasta şi nu de la Statul Român.
Cererea de daune morale nu se justifică, câtă vreme încetarea procesului penal a fost dispusă pentru neintroducerea în termen a plângerii penale şi nu pentru nevinovăţia inculpatului.
După un al doilea ciclu procesual, apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 707 din 29 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă. Sentinţa a fost schimbată în parte în sensul că Statul Român a fost obligat şi la 5.000 lei cu titlu de daune morale. A fost respins apelul declarat de D.G.F.P. Gorj, în nume propriu şi ca reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că prejudiciul invocat de reclamant, deşi de natură morală, poate fi reparat prin acordarea unor sume de bani, neavând relevanţă faptul că reclamantul nu a fost privat de libertate.
La data promovării plângerii penale prepusul statului, judecătorul, trebuia să verifice legalitatea învestirii sale, situaţie în care nu ar mai fost posibilă pronunţarea unei hotărâri de condamnare a reclamantului. Pronunţarea unei hotărâri de condamnare cu nesocotirea normelor legale ce reglementează învestirea instanţei îl prejudiciază pe reclamant, prejudiciul moral fiind prezumat, reclamantul nefiind ţinut a face dovezi în acest sens.
Apelul promovat de D.G.F.P. Gorj a fost considerat neîntemeiat deoarece Statul Român este reprezentat în proces de Ministerul Finanţelor Publice, iar acesta este reprezentat în teritoriu de D.G.F.P. judeţene.
Vătămarea reclamantului există, eroarea judiciară săvârşită fiind reţinută în Decizia de anulare pronunţată de instanţa supremă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs D.G.F.P. Gorj, în nume propriu şi ca reprezentantă a Ministerului Finanţelor Publice, critica, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând următoarele aspecte:
D.G.F.P. Gorj nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Instanţa a confundat problema calităţii procesuale cu problema reprezentării.
D.G.F.P. Gorj nu se substituie în drepturi şi obligaţii Ministerului Finanţelor Publice, ci doar îl reprezintă în speţele în care legea atribuie Ministerului Finanţelor Publice calitatea de reprezentant al statului.
În mod greşit a fost admisă acţiunea pe fond deoarece potrivit art. 52 alin. (3) din Constituţie, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. În mod greşit instanţa de apel a apreciat că dispoziţiile art. 998-999 C. civ. pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului pentru erori judiciare, deoarece s-ar ajunge ca Ministerul Finanţelor Publice să aibă o răspundere nelimitată şi necondiţionată.
Reglementarea legală ce stabileşte în ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajată răspunderea statului este art. 504 C. proc. pen. raportat la art. 52 alin. (3) din Constituţie.
În speţă, încetarea procesului penal s-a dispus pe o excepţie de procedură şi nu în urma judecării fondului, astfel încât nu este îndeplinită o condiţie esenţială pentru acordarea de despăgubiri.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului, arătând că hotărârea instanţei de apel este corectă.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate înaintea primei instanţe, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
1. Atât prin dispozitivul sentinţei nr. 239 din 11 septembrie 2003 a Tribunalului Gorj cât şi prin dispozitivul deciziei nr. 707 din 29 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, partea obligată la plata de despăgubiri este Statul Român.
Sintagma folosită de instanţele de fond, „prin Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Gorj", poate fi interpretată doar în sensul că se referă la persoana juridică ce reprezintă statul în proces, şi nicidecum în sensul că obligaţia de plată ar incumba chiar acestei persoane.
Drept urmare, instanţele de fond au respectat prevederile art. 505 alin. final C. proc. pen. care stabilesc faptul că, în litigiile având ca obiect repararea pagubei cauzate prin erori judiciare în procese penale reparaţia este, în toate cazurile, suportată de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice;
2. Prin Decizia nr. 2037 din 18 aprilie 2003 Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a admis recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a casat hotărârile prin care S.C. a fost condamnat pentru infracţiunea de calomnie. S-a dispus încetarea procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. f) C. proc. pen., reţinându-se că partea vătămată a depus tardiv plângerea penală.
În Decizia nr. 45 din 10 martie 1998, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 504 alin. (1) C. proc. pen., s-a reţinut că, în lumina textului constituţional conform căruia statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, în condiţiile legii, principiul responsabilităţii statului faţă de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare săvârşite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unei asemenea erori. Circumstanţierea „potrivit legii", nu priveşte posibilitatea legiuitorului de a restrânge răspunderea statului doar la unele erori judiciare, ci stabilirea modalităţilor şi condiţiilor în care angajarea acestei răspunderi urmează a se face pentru plata despăgubirilor cuvenite.
Soluţia constituţională este în concordanţă cu reglementările prevăzute în art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, potrivit cărora, în cazul anulării unei condamnări definitive, pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în statul respectiv, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă.
Cerinţele pentru angajarea răspunderii statului sunt îndeplinite şi în speţă.
De vreme ce S.C. a fost condamnat în baza unei hotărâri penale rămase definitive prin respingerea recursului, iar ulterior aceste hotărâri au fost casate şi s-a dispus încetarea procesului penal, cu motivarea că în mod eronat instanţele nu au observat faptul că plângerea penală a fost introdusă tardiv, reclamantul din prezentul litigiu a suferit un prejudiciu, moral şi material, eroarea de judecată a instanţelor fiind evidentă. Întrucât textul constituţional şi, în baza lui, art. 504 C. proc. pen. nu distinge în privinţa naturii prejudiciului, acesta trebuie reparat integral.
Pe de altă parte, prin declararea neconstituţionalităţii prevederilor art. 504 C. proc. pen., în măsura în care limitează, la ipotezele prevăzute de text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârşite în procese penale, nici condiţia privitoare la existenţa unei judecăţi în fond, nu este necesară. Simplul fapt că S.C. a fost condamnat şi a fost nevoit să se prezinte înaintea mai multor instanţe, deşi judecătorul trebuia să verifice legalitatea sesizării sale, a fost de natură să-i producă acestuia un prejudiciu.
Nu a putut fi primită susţinerea recurentei în sensul că în mod eronat instanţa de apel ar fi dispus obligarea la despăgubiri în temeiul art. 998-999 C. civ., câtă vreme acesta nu a fost singurul temei de drept folosit de instanţă pentru argumentarea soluţiei date. Trimiterea la prevederile art. 998 C. civ. a fost făcută pentru a sublinia faptul că şi în materia răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare este incident principiul conform căruia fapta cauzatoare de prejudicii atrage obligaţia reparării pagubei de către cel care a săvârşit-o.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a constatat că instanţa de apel a făcut aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente în cauză, motiv pentru care criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ca atare, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat, cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
În raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. recurenta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimat în etapa recursului.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Gorj, în numele Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva deciziei civile nr. 707 din 29 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.
Obligă pe recurentă la 194 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant S.C..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3880/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3819/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
