ICCJ. Decizia nr. 3831/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3831
Dosar nr. 4700/62/2006
Şedinţa publică din 11 iunie 2008
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 171/S din 25 aprilie 2005, Tribunalul Braşov a admis, în parte, acţiunea formulată şi precizată de reclamanta R.C.C. şi a obligat pe pârâta SC C.H.B. SA să plătească reclamantei suma de 7.933.629.000 lei, echivalentul lipsei de folosinţă asupra terenurilor situate în oraşul Predeal, identificate sub nr. top. 13505/7, 13505/8 şi 13505/9 în art. 14942 Braşov şi sub nr. top. 13505/10 în CF 11758 Braşov, în suprafaţă de 1976,40 m.p., pe perioada 4 martie 2001-6 septembrie 2002 şi a respins celelalte pretenţii.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC A.P.C.I. SRL, pentru lipsa calităţii procesuale pasive iar pârâta SC C.H.B. SA a fost obligat la plata sumei de 123.566.790 lei (ROL), cheltuieli de judecată parţiale.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că, în raport de pretenţiile deduse în concret judecăţii, instanţa este investită de reclamantă cu judecata unei acţiuni întemeiată pe dispoziţiile art. 1078 şi art. 1084 raportat la art. 480 C. civ. şi nu pe dispoziţiile art. 482 - 494 C. civ. indicate în cererea de chemare în judecată.
Instanţa a constatat că reclamanta este proprietara terenurilor în litigiu care, în prezent, sunt ocupate de C.H.B. (fost C.) într-o proporţie de 68%, restul parcelelor reprezentând zone verzi, că aceste construcţii au fost edificate de Statul Român şi sunt exploatate de pârâta SC C.H.B. SA, reclamanta fiind lipsită de prerogativele folosinţei şi posesiei, caz în care, pârâta datorează, în condiţiile art. 1078 C. civ., o despăgubire.
Referitor la cuantumul despăgubirii, instanţa a apreciat că nu poate primi criteriile evidenţiate în expertiza extrajudiciară întocmită de D.D. (1. oportunitatea de afacere pierdută; 2. valoarea terenului la preţul de piaţă şi 3. valoarea chiriei stabilită pentru teren în caz de închiriere a construcţiei) şi că se impune stabilirea contravalorii lipsei de folosinţă în raport de concluziile expertizei extrajudiciare întocmite de ing. M.H., care a reţinut drept criteriu raportul dintre cerere şi ofertă.
Totodată, instanţa a reţinut că nu se justifică reţinerea calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A.P.C.I. SRL care are doar calitatea de asociat la SC C.H.B. SA, cu o cotă de 63,68864% (acţionar majoritar).
Prin Decizia civilă nr. 6717Ap din 9 noiembrie 2005, Curtea de Apel Braşov a admis apelurile declarate de reclamanta R.C.C. şi de pârâta SC C.H.B. SA Predeal, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea deciziei s-a reţinut că prima instanţă a procedat, în mod eronat, la schimbarea temeiului juridic al cererii dedusă judecăţii, fără a-l pune în discuţia părţilor, fapt care, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., echivalează cu o încălcare a dreptului la apărare.
Totodată, instanţa de apel a reţinut că se impune ca prima instanţă să examineze întinderea efectivă a eventualei răspunderi a pârâtei SC C.H.B. SA Predeal în raport de suprafaţa de teren efectiv ocupată de construcţii, aproximativ 300 mp şi, respectiv, în raport de regimul juridic diferit al celor patru parcele teren, în baza concluziilor unor expertize judiciare întocmite de un experţi în specialităţile construcţii şi contabilitate.
Prin sentinţa civilă nr. 67/S din 26 ianuarie 2007, Tribunalul Braşov secţia civilă a admis, în parte, cererea şi a obligat pe pârâta SC C.H.B. SA să plătească reclamantei suma de 31.464. Euro sau echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă a terenului în litigiu pe perioada 4 martie 2001 - 6 septembrie 2002, precum şi suma de 4390 lei, cheltuieli de judecată, respingând celelalte pretenţii.
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a respins cererea formulată împotriva pârâtei SC A.P.C.I. SRL, pentru lipsa calităţii procesuala pasive.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că potrivit concluziilor expertizei topografice întocmită de expertul F.G., terenurile pentru care reclamanta şi-a intabulat dreptul de proprietate sunt ocupate de construcţiile care intră în compunerea C.H.B., de două alei betonate şi de zonele verzi care completează aspectul arhitectonic al complexului, fiind tranzitat de reţele de utilităţi publice.
Totodată, instanţa a reţinut că prin expertiza efectuată de ing. constructor B.M. s-a procedat la identificarea construcţiilor iar prin expertiza contabilă întocmită de expert J.A.E. s-au evidenţiat mai multe variante de calculare a despăgubirilor, că părţile au formulat obiecţiuni care au fost încuviinţate prin încheierea de şedinţă din 20 octombrie 2006 şi la care experţii au răspuns şi că obiecţiunile formulate ulterior, referitoare la concluziile expertizelor topometrică şi contabilă, au fost respinse prin încheierea din 17 noiembrie 2006.
În raport de probatoriul administrat şi de dispoziţiile art. 480 şi art. 483 C. civ., instanţa a apreciat că se impune obligarea pârâtei la plata contravalorii fructelor civile pe care reclamanta le-ar fi perceput dacă imobilul în litigiu se afla în folosinţa sa, anume contravaloarea chiriei stabilită la suma de 35 Euro/mp.
Totodată, instanţa a reţinut că reclamanta este îndreptăţită doar la plata prejudiciului efectiv suferit prin uzurparea de către pârâta SC C.H.B. SA a folosinţei terenului, neputând fi primite solicitările reclamantei ca despăgubirea să fie calculată prin raportarea la preţul de vânzare stabilit pentru întreaga suprafaţă de teren in litigiu.
Prin Decizia civilă nr. 95/Ap din 3 iulie 2007, Curtea de Apel Braşov a admis apelurile declarate de reclamantă şi de pârâta SC C.H.B. SA Predeal, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Pentru a hotărî astfel, curtea a apreciat că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului litigiului, întrucât probele administrate nu se circumscriu obiectului cererii, anume ele nu determină cuantumul valoric al fructelor civile datorate reclamantei, respectiv, că deşi aceste probe sunt pertinente, ele nu sunt şi concludente şi nu stabilesc „în mod ştiinţific" care este echivalentul lipsei de folosinţă.
Instanţa de apel a reţinut şi că expertiză contabilă administrată în cauză elucidează aspectul referitor la cuantumul fructelor civile pornind de la premise false, sens în care a fost înlăturată, în mod corect, de prima instanţă care însă şi-a întemeiat soluţia pe un înscris ataşat expertizei, provenit de la o terţă persoană, fără ca acesta să fie pus în dezbaterea părţilor, fiind încălcat astfel dreptul la apărare al părţilor, caz în care, hotărârea pronunţată este „lovită de nulitate şi nu are un fundament ştiinţific în stabilirea faptelor".
În concluzie, apreciind că fondul pricinii a fost cercetat numai în aparenţă, instanţa de apel a dispus desfiinţarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reţinând că soluţia se impune şi pentru a nu se prejudicia părţile de un grad de jurisdicţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta R.C.C., invocând incidenţa art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamanta arată că motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară şi precisă şi să nu se rezume la o simplă înşiruire de fapte şi argumente. Totodată, reclamanta apreciază că, în mod eronat, cu ignorarea probelor administrate şi fără o motivare convingătoare instanţa de apel a dispus reluarea judecăţii în primă instanţă, fapt de natură să-i creeze prejudicii, cu atâta mai mult cu cât a avansat sume de bani exorbitante pentru administrarea probelor deja existente la dosarul cauzei.
Reclamanta susţine şi că, prin hotărârea recurată, instanţa a încălcat principiul disponibilităţii prin impunerea administrării anumitor probatorii suplimentare de către prima instanţă, cu menţiunea că, în măsura în care le aprecia a fi necesare soluţionării cauzei, astfel de lipsuri puteau fi complinite în apel.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Apelul este o cale devolutivă de atac care investeşte instanţa de apel cu dreptul de a examina şi de a judeca din nou, atât în drept, cât şi în fapt, pricina dedusă judecăţii.
Potrivit art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel poate încuviinţa refacerea şi completarea probatoriilor administrate în prima instanţă şi poate, în măsura în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, să administreze probe noi.
Instanţa de apel poate desfiinţa sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, potrivit art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ., numai în cazul în care constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului
Sintagma „a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului" desemnează, în mod exclusiv, ideea de nestatutare asupra fondului pricinii, adică faptul că procesul a fost soluţionat în primă instanţă pe o excepţie, primită nelegal şi care a împiedicat intrarea în cercetarea fondului, sau faptul că s-a dispus prin sentinţă schimbarea, în mod nelegal, a temeiului de drept invocat prin cererea dedusă judecăţii sau, în anumite situaţii, faptul că s-a omis soluţionarea tuturor cererilor deduse judecăţii ori, pur şi simplu, lipseşte orice dovadă din care să rezulte o cercetare a fondului, de exemplu mijloacele de probă administrate etc.
În cauza supusă analizei nu erau însă incidente dispoziţiile art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Astfel, în faţa primei instanţe, în raport şi de îndrumările date prin prima decizie de desfiinţare, au fost administrate probatorii iar, prin hotărârea judecătorească pronunţată, prima instanţă a evocat fondul pricinii, soluţia adoptată fiind argumentată în fapt şi în drept.
Aşa fiind, instanţa de apel avea a soluţiona apelurile declarate de părţile interesate.
De altminteri, soluţia de desfiinţare pronunţată de instanţa de apel, este motivată în termeni generali, pe neconcludenţa probatoriilor administrate în prima instanţă şi pe lipsa caracterului ştiinţific al unora dintre expertizele administrate, fapt care echivalează şi cu o nemotivare a hotărârii recurate.
Soluţia adoptată de instanţa de apel mai este justificată, în mod eronat, pe necesitatea completării probatoriilor, obligaţie care, în raport de dispoziţiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., incumbă instanţei investită cu judecarea acestei căi ordinare de atac care, alături de judecata în prima instanţă, se circumscrie primului grad de jurisdicţie.
Pentru considerentele arătate, constatând că în mod greşit instanţa de apel s-a desesizat de judecata apelurilor declarate de părţi împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, în baza art. 304 pct. 7 şi 9 coroborat cu art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va casa Decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi curţi de apel pentru soluţionarea apelurilor cu judecata cărora a fost investită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta R.C.C. împotriva deciziei nr. 95 Ap din 3 iulie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi curte de apel pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 379/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3873/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
