ICCJ. Decizia nr. 3788/2006. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3788
Dosar nr. 2022/97/2006
Şedinţa publică din 10 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 21 aprilie 2006, reclamanta Biserica Unită cu Roma Greco-Catolică din Brad, judeţul Hunedoara, a chemat în judecată Parohia Ortodoxă II Brad, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, aceasta din urmă să fie obligată să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul, lăcaş de cult, înscris în C.F. 1411 Brad, nr. top 179/b/1 ocupat de pârâtă în baza Decretului-lege nr. 178 din 14 august 1948.
Prin aceeaşi cerere introductivă s-a mai solicitat radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei cu privire la imobilul revendicat, format din construcţie şi teren aferent, şi autorizarea înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei.
În motivarea acţiunii, s-a arătat în esenţă că lăcaşul de cult în litigiu, a fost recepţionat şi sfinţit la data de 22 august 1943 de către Episcopul Greco-Catolic al Lugojului şi a aparţinut comunităţii greco-catolice din Brad.
Ulterior, se mai arată, după instaurarea regimului comunist, averile Bisericii Greco-Catolice, au fost confiscate iar lăcaşurile de cult, atribuite Bisericii Ortodoxe, Legea nr. 177/1948, fiind adoptată în scopul de a da o aparenţă legală acestor abuzuri.
Investit în prima instanţă, Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, prin sentinţa nr. 81 din 31 ianuarie 2007, a respins acţiunea, reţinând în esenţă că Parohia Ortodoxă Română Unită din Brad s-a intabulat asupra terenului, curte şi grădină intravilan, în suprafaţă de 533 stânjeni, în baza unui contract de donaţiune făcut de Comisia interimară a Judeţului Hunedoara şi a art. 37 din Legea cultelor nr. 177/1948, ulterior, în baza adeverinţei emisă de Municipiul Brad, fiind intabulată şi Biserica Ortodoxă Brad 2, cu hramul „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena".
Or, se arată, în sistemul publicităţii imobiliare, drepturile reale se constituie, se modifică şi se transmit sau se sting prin înscrierea în cartea funciară, înscriere în baza căreia pârâta şi-a consolidat dreptul de proprietate asupra imobilului în timp ce reclamanta, care nu a putut opune părţii adverse un titlu valabil de proprietate nu a întreprins nici o măsură care să paralizeze efectuarea de către pârâtă a formelor de publicitate imobiliară asupra lăcaşului de cult revendicat.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia civilă, care, în esenţă, cu aceeaşi motivare, prin Decizia nr. 197/A din 14 iunie 2007 a respins apelul reclamantei,
În cauză, a declarat recurs în termen legal reclamanta Biserica Română Unită cu Roma Greco Catolică-Parohia Brad, care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- acţiunea a fost greşit respinsă în condiţiile în care, o serie de acte normative post revoluţionare, respectiv Decretul-lege nr. 126/1990 şi Legea nr. 182/2005, au recunoscut caracterul abuziv şi violent al preluării de către stat a bunurilor aparţinând Bisericii Române Unită cu Roma Greco-Catolică.
- preluarea lăcaşului de cult s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 37 din Legea Cultelor nr. 177/1948, care instituia o procedură ce nu a fost îndeplinită, aspect neanalizat de instanţe, care nu au soluţionat cererea vizând anularea înscrierii în cartea funciară.
- în mod eronat instanţa de apel a reţinut că, în legătură cu îndeplinirea condiţiilor stipulate de lege, s-ar fi efectuat o procedură necontencioasă în faţa Judecătoriei Brad, care a emis încheierea nr. 798/1948, ce dovedeşte îndeplinirea procedurii, trimiterea la prevederile art. 331 C. proc. civ. fiind greşită.
- împrejurarea că reclamanta nu deţine un titlu de proprietate pe care să-l opună pârâtei, nu este de natură să conducă la respingerea acţiunii sau la reţinerea lipsei calităţii sale procesuale active, în condiţiile în care Legea nr. 182/2005 a deschis Bisericii Române Unită cu Roma Greco-Catolică calea spre justiţie dându-i posibilitatea de a-şi recupera bunurile imobiliare asupra cărora „deţinătorii abuzivi" şi-au intabulat dreptul de proprietate.
- trimiterea la dispoziţiile art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938 este neconvingătoare în condiţiile în care instanţa nu precizează când a început să curgă termenul de prescripţie şi când s-a împlinit.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.
Este adevărat că, prin acte normative emise ulterior anului 1989, Decretul-lege nr. 126/1990 şi Legea nr. 182/2005, s-a recunoscut Bisericii Române Unită cu Roma Greco-Catolică dreptul de a solicita în justiţie restituirea bunurilor proprietatea sa, preluate abuziv în perioada dictaturii comuniste.
Aşa cum corect au reţinut instanţele însă, exercitarea acestui drept nu poate face abstracţie de cadrul legal prestabilit după anumite proceduri şi de respectarea unor condiţii impuse prin legea generală.
Astfel, este de esenţa acţiunii în revendicare ca proprietarul neposesor să opună posesorului neproprietar titlul său de proprietate în baza căruia face dovada dreptului său de a-şi reapropia bunul.
Or, singura parte care, în cauză, reuşeşte să facă dovada proprietăţii este doar pârâta care prin „foaia de proprietate nr. 1411/1948 probează fără echivoc că s-a intabulat cu imobilul în litigiu, iniţial asupra terenului în suprafaţă de 533 de stânjeni, în baza unui contract de donaţiune făcut de Comisia interimară a judeţului Hunedoara iar ulterior asupra lăcaşului de cult, notat în C.f. ca aparţinând Bisericii Ortodoxe Brad 2 cu hramul „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena".
Această intabulare, cu efect constitutiv de drepturi reale, s-a efectuat, în ce priveşte terenul, în baza Legii cultelor nr. 177/1948, pe considerentul îndeplinirii cerinţelor art. 37 din acest act normativ, invocându-se părăsirea cultului de către majoritatea creştinilor greco-catolici şi înscrierea în cultul ortodox.
Deşi Legea nr. 177/1948 acordă dreptul la contestaţie în justiţie, nu s-a făcut dovada existenţei vreunui demers illo tempore al Bisericii Greco-Catolice de a ataca transferul bunului ce se pretinde că ar fi aparţinut cultului abandonat pentru neîndeplinirea cerinţelor legale vizând intabularea.
Mai mult, pârâta a susţinut pe tot parcursul procesului că, după intabularea terenului în anul 1948, a edificat integral construcţia cu destinaţia de biserică, construcţie finalizată în anul 1973, probele administrate neputând combate aceste susţineri.
Cât priveşte solicitarea reclamantei vizând anularea încheierii de intabulare din 7 decembrie 1948, în mod corect instanţa de control judiciar a reţinut că aceasta a fost analizată de prima instanţă, care, în adevăr, după examinarea celor două etape cronologice ale intabulării, sub aspectul îndeplinirii cerinţelor legale, reţine judicios, că anulabilitatea unei înscrieri în C.F. nu poate fi cerută pe cale incidentală sau în baza unor înscrisuri ce nu îndeplinesc condiţia de probă judiciară, cum sunt monografiile sau extrasele depuse de reclamantă din editorialele canonice periodice ale vremii.
Tot astfel, cu privire la îndeplinirea cerinţelor art. 37 din Legea nr. 177/1948, încheierea nr. 798 din 7 decembrie 1948 a Judecătoriei Brad, este o hotărâre judecătorească dată în procedură necontencioasă, asemenea oricărei încheieri de carte funciară, trimiterile la dispoziţiile art. 331 şi urm. C. proc. civ. fiind corecte, în condiţiile în care nu erau îndeplinite cerinţele art. 335 din acelaşi cod care să dea cererii de înscriere un caracter contencios.
Judicioasă este şi trimiterea la prevederile art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938, în condiţiile în care se contestă legalitatea unei încheieri de întabulare pronunţată acum 60 de ani, dispoziţiile art. 1890 C. civ., fiind de asemenea aplicabile.
Aşa fiind, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică Parohia Brad împotriva deciziei nr. 197/A din 14 iunie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3874/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 379/2006. Civil → |
|---|
