ICCJ. Decizia nr. 3877/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3877
Dosar nr. 4371/59/2006
Şedinţa publică din 14 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului se constată următoarele.
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Timiş sub nr. 4631 din 28 aprilie 2005, contestatorul K.V. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 982 din 23 martie 2005, emisă de Primarul Municipiului Timişoara şi obligarea pârâtului la stabilirea despăgubirilor prin echivalent, potrivit Legii nr. 10/2001, pentru imobilul înscris în C.F. 31586 Timişoara, nr.top. 26283/XX, situate în Timişoara, arătând în motivarea contestaţiei că i-a fost respinsă cererea pentru că imobilul a trecut cu plată în proprietatea statului, situaţie în care, potrivit art. 1.4 lit. B) din HG nr. 498/2003, preluarea nu s-a făcut în mod abuziv.
Prin sentinţa civilă nr. 805/PI din 7 aprilie 2006, Tribunalul Timiş a admis contestaţia formulată de contestatorul K.V. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Timişoara şi a fost anulată dispoziţia nr. 982 din 23 martie 2005 emisă de către acesta.
A fost obligat pârâtul să procedeze la emiterea unei noi dispoziţii în condiţiile de exigenţă ale noii reglementări circumscrise art. 25-26 din Legea nr. 10/2001, cu observarea şi a art. 22 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Instanţa de fond a reţinut că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 223/1974, cu acordarea de despăgubiri, iar reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 1.4 lit. B) din HG nr. 498/2003, în contradictoriu cu Guvernul României.
Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa nr. 356/PI din 21 noiembrie 2005 a secţiei comerciale şi de contencios administrative, pronunţată în dosar nr. 6684/CA/2005 a admis excepţia invocată de reclamantul K.V. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Primarul Municipiului Timişoara şi a conchis că art. 1.4 lit. B) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin HG nr. 498/2003, modifică în mod esenţial Legea nr. 10/2001, în sensul că stabileşte contrar ei, pentru cazul în care persoana a făcut cererea de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat locuinţa către stat, preluarea nu este abuzivă.
Astfel, având în vedere principiul ierarhiei actelor normative, Curtea de Apel Timişoara a constatat că prevederile art. 1.4 lit. B) din HG nr. 498/2003 sunt nelegale în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001 şi în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a admis excepţia invocată.
Prin Decizia nr. 103 din 12 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost respinse recursurile declarate de Guvernul României şi Primarul Municipiului Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 356/PI din 21 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 992 din 21 septembrie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 805/PI din 8 aprilie 2006, pronunţată de Tribunalul Timiş, reţinând în esenţă că preluarea de către stat, ca urmare a înstrăinării formale a imobilului de către persoana care a formulat o cerere de plecare definitivă din ţara, cu plata unei sume de bani în baza Decretului nr. 223/1974, stabilite de stat, în condiţiile în care acea persoană nu putea părăsi ţara decât făcând dovada înstrăinării către stat a imobilului proprietate a sa, nu poate fi considerată ca o preluare cu titlu valabil. Indiscutabil, preluarea a fost abuzivă, în speţă, fiind incidente disp. art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 şi calificarea drept o preluare abuzivă, în sensul existenţei sau nu a unui titlu valabil este atributul exclusiv al instanţei de judecată investită cu soluţionarea unei acţiuni întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
S-a mai reţinut că, dispoziţiile art. 1.4 lit. B) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin HG nr. 498/2003 modifică în mod esenţial Legea nr. 10/2001, în sensul că stabileşte contrar ei că preluarea nu este abuzivă în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat locuinţa către stat, deşi o astfel de preluare este abuzivă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, care, invocând art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţine că hotărârile pronunţate în fond şi în apel sunt nelegale, deoarece conform art. 1 pct. 1.4 lit. B) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 preluarea nu se consideră a fi abuzivă, dacă persoana legal plecată din ţară a fost îndestulată rezonabil prin preţul primit.
Se mai arată că, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 10075 din 6 noiembrie 1996, imobilul în litigiu a fost înstrăinat numiţilor S., situaţie în care nu poate fi restituit în natură.
Analizând recursul, în limita criticilor formulate, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că nu este fondat.
Prin dispoziţia contestată a fost respinsă notificarea formulată de contestatorul K.V. cu motivarea că fiind trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 223/1974 nu face obiectul Legii nr. 10/2001, pentru că preluarea nu a fost abuzivă.
Corect s-a reţinut însă prin hotărârea atacată că preluarea imobilului de către stat în baza Decretului nr. 223/1974 a fost abuzivă.
Regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este reglementat prin Legea nr. 10/2001, iar domeniul de aplicare al legii este stabilit de art. 2, care enumera situaţiile ce reprezintă preluări cu caracter abuziv.
Preluarea imobilului care face obiectul procesului a fost abuzivă, pentru că Decretul nr. 223/1974 folosea termenul de "înstrăinare", dar transferul dreptului de proprietate nu se realiza printr-un act care să exprime voinţa proprietarului de a înstrăina bunul.
Potrivit art. 2 alin. (2) din decret, persoanele care făceau cerere de plecare definitivă din ţară erau obligate să înstrăineze construcţia, iar înstrăinarea se putea face numai către stat.
Se realiza astfel o vânzare forţată către stat, iar preluarea imobilului se făcea printr-o decizie de trecere în proprietatea statului, cu plata unei despăgubiri, al cărei cuantum era stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973.
Proprietarul nu putea înstrăina imobilul altei persoane, cu scopul de a obţine un preţ corespunzător, deoarece, potrivit art. 5 din Decretul nr. 223/1974, dacă înstrăinarea construcţiei se făcea în alt mod decât cel stabilit de art. 2 din decret, în scopul eludării prevederilor decretului, actul de înstrăinare era nul de drept.
Prin urmare, faptul că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut cu plata despăgubirilor stabilite prin lege, nu înlătură caracterul abuziv al preluării, aşa cum susţine recurentul.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. l pct. 1.4 lit. B) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora preluarea nu se consideră a fi abuzivă, dacă persoana legal plecată din ţară a fost îndestulată rezonabil prin preţul primit, se impune a fi avute în vedre următoarele aspecte.
Potrivit Constituţiei României, hotărârile guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, actele normative date în executarea legilor se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.
Astfel, dispoziţiile constituţionale care stabilesc o anumită ierarhie a actelor normative şi o limită determinată a conţinutului reglementărilor, preluate de legea-cadru privind tehnica legislativă interzic modificări sau completări ale dispoziţiilor unei legi printr-un act normativ de rang inferior.
În condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, textul din Legea nr. 10/2001 definind noţiunea de "imobil preluat abuziv" nu face nicio distincţie cu privire la diferitele categorii de legi ce au putut constitui temeiul preluării cu titlu al unui imobil, reglementarea de la pct. 1.4 lit. B) din Normele metodologice, aprobate prin HG nr. 498/2003, ce stabileşte caracterul neabuziv al preluării în situaţia în care s-au achitat despăgubiri îndestulătoare, este, în mod evident, în contradicţie cu dispoziţiile actului normativ de rang superior pe care trebuie să o aplice.
Prin urmare, atât tribunalul, cât şi curtea de apel au făcut o corectă aplicare a legii, stabilind că şi imobilele preluate conform Decretului nr. 223/1974 intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte aspectul învederat de către recurent, că imobilul ce a fost proprietatea reclamantului, la această dată este înstrăinat unei terţe persoane, nu are relevanţă în raport cu soluţia pronunţată prin hotărârea recurată, deoarece pârâtul (recurentul din cauză) a fost obligat la emiterea unei noi dispoziţii, cu menţiunea de a avea în vedere prevederile art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001 şi art. 22 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârât va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 292 din 21 septembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3885/2006. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3880/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
