ICCJ. Decizia nr. 3885/2006. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3885

Dosar nr. 6453/108/2006

Şedinţa publică din 12 iunie 2008

Asupra recursului civil de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 206 din 15 februarie 2007, Tribunalul Arad a respins acţiunea formulată de reclamantul F.N.I. împotriva pârâţilor Uniunea Naţională a Barourilor din România, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice, acţiune prin care reclamantul a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 1.500.000 Euro, daune morale, pentru prejudiciul încercat din vina lor, constând în respingerea, ca tardive, a unor căi de atac promovate de reclamant în diverse dosare judiciare.

Tribunalul a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 998, art. 999 C. civ., reţinând abuzul de drept procesual în sarcina reclamantului.

Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentinţe.

Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 439 din 17 octombrie 2007, a respins apelul ca nefondat, păstrând soluţia primei instanţe.

Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei decizii, invocând nelegalitatea hotărârii, prin aceea că instanţa nu a reţinut existenţa pagubei încercate de aceasta prin respingerea ca tardive a unor recursuri declarate în mai multe cauze judiciare, ca urmare a faptei unor prepuşi ai pârâţilor din cauză, care i-au limitat drepturile şi condiţiile de exercitare a drepturilor sale procesuale, în timpul cât reclamantul a fost încarcerat.

Aşa cum corect a reţinut curtea de apel, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 998, art. 999 C. civ., căci reclamantul nu a făcut dovada culpei pârâţilor, condiţie indispensabilă pentru angajarea răspunderii delictuale.

Totodată, s-a reţinut corect şi că reclamantul nu şi-a dovedit pretenţiile solicitate, neoferind nici un criteriu de determinare a acestora.

Aşa fiind, soluţia pronunţată de curtea de apel este legală, iar criticile exprimate de reclamant fiind neîntemeiate, recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul F.N.I. împotriva deciziei nr. 439 din 17 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3885/2006. Civil