ICCJ. Decizia nr. 3869/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3869
Dosar nr. 2237/33/2006
Şedinţa publică din 14 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului se constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 295 din 10 martie 2006, pronunţată de Tribunalul Cluj a fost admisă în parte acţiunea reclamantului Z.S.M. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi s-a dispus anularea dispoziţiei nr. 2487 din 17 noiembrie 2005 emisă de acesta, pârâtul fiind obligat să emită dispoziţie motivată pentru soluţionarea notificării nr. 467 din 11 iulie 2001, privind terenul situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. 11286 Cluj-Napoca, nr.top 6203/2, în sensul stabilirii măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
A fost respinsă cererea pentru emiterea unei dispoziţii de restituire în natură a imobilului situat la adresa indicată mai sus:
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, prin dispoziţia nr. 2847 din 17 noiembrie 2005, emisă de primarul municipiului Cluj-Napoca a fost respinsă notificarea nr. 467 din 11 iulie 2001 formulată de reclamant, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului, situat în str. C. nr. 7, înscris în C.F. 11286 Cluj, nr.top. 6203/2, deoarece petentul nu are calitate de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001.
În C.F. 11286 Cluj era înscris imobilul cu nr. top. 6203, casă din cărămidă şi grădină în suprafaţă de 167 stj.p. în strada L. nr. 7, devenită strada C., iar sub B3 era înscris dreptul de proprietate al numitului K.T., potrivit încheierii de C.F. nr. 12363 din 12 septembrie 1938.
Ulterior, sub B4 a fost înscris dreptul de proprietate a lui Z.S.N. jr., potrivit încheierii de C.F. nr. 3871 din 3 iulie 1975, în baza sentinţei civile nr. 3296/1975, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca.
Apoi, potrivit înscrierii de sub B5,6, prin încheierea de C.F. 4542 din 1 septembrie 1977 s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului Român în baza deciziei nr. 95 din 12 martie 1977 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al judeţului Cluj, dată în baza Decretului nr. 223/1974 şi a deciziei civile nr. 19/1976, pronunţată de Tribunalul Cluj.
Ulterior, imobilul a fost împărţit în două parcele, parcela cu nr.top. 6203/2, teren în suprafaţă de 542 mp, rămânând înscrisă sub A+2 în vechea Carte Funciară în favoarea aceluiaşi proprietar.
Prin sentinţa civilă nr. 3296 din 15 iunie 1975, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca s-a admis acţiunea reclamantului Z.S.N. împotriva pârâţilor K.T., P.V., K.M., M.K. şi G.G., pârâţii fiind obligaţi să recunoască reclamantului dreptul de proprietate cu titlul de uzucapiune asupra imobilului înscris în C.F. 11286 Cluj, nr.top. 6203 şi s-a dispus înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate dobândit de reclamant.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că, imobilul era înscris pe numele pârâtului K.T., iar în anul 1942 acesta 1-a înstrăinat celor patru copii ai săi, şi anume pârâţilor P.V., K.M., M.K. şi G.G., fără să încheie un act valabil de transmitere a proprietăţii pentru înscrierea în C.F.
Din data de 7 iunie 1942, aceşti pârâţi au stăpânit imobilul cu titlul de proprietari în mod public, fără să fie tulburaţi de nimeni.
În anul 1957 au predat imobilul reclamantului, în baza unei convenţii de vânzare-cumpărare, dar nu s-au încheiat acte valabile pentru înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate al acestuia, pentru că nu exista în C.F. înscris dreptul de proprietate al celor patru pârâţi.
Joncţionând perioada posesiunii utile exercitată de reclamant asupra imobilului cu perioada posesiunii utile exercitată de către cei patru pârâţi s-a totalizat o perioadă mai mare de 30 de ani.
Deşi, actele pe baza cărora cei patru pârâţi şi reclamantul îşi întemeiază acţiunea nu îndeplinesc condiţiile pentru transmiterea proprietăţii imobilului, acesta a trecut în proprietatea reclamantului, prin uzucapiune, în temeiul art. 1451 şi urm. din Codul civil austriac, în vigoare la data începerii perioadei de uzucapiune în municipiul Cluj-Napoca unde este amplasat imobilul.
Tribunalul Cluj, prin Decizia civilă nr. 19 din 8 ianuarie 1976 a admis recursul declarat de Consiliul Popular al judeţului Cluj, Administraţia financiară împotriva sentinţei civile nr. 3296 din 1 septembrie 1975 şi a respins acţiunea reclamantului.
A reţinut instanţa că, cele patru pârâte sunt fiicele proprietarului tabular K.T. şi la 7 iunie 1942, acesta, prin înscris sub semnătură privată le-a donat întregul imobil în părţi egale. înscrisul a fost întocmit în Cluj, iar, potrivit dreptului cutumiar maghiar, în vigoare la acea dată, în Ardealul cedat, în baza acestui act, dreptul de proprietate se putea transmite pârâtelor prin donaţie pentru care era suficient înscrisul sub semnătură privată.
Potrivit art. 1461 cod civil austriac, orice posesie întemeiată pe un titlu ce ar fi fost îndestulător pentru dobândirea proprietăţii, dacă aceasta aparţinea înstrăinătorului, era justă şi suficientă pentru uzucapiune. Prin urmare, s-a reţinut că, pentru a fi început cursul termenului de prescripţie de la 7 iunie 1942, ar fi trebuit ca actul de donaţie să emane de la un neproprietar.
Cum actul de donaţie a emanat de la proprietar, reclamantul nu poate uni posesia începută în anul 1957, cu cea a pârâtelor pentru a uzucapa.
Din anul 1957 şi până la intentarea acţiunii, termenul de prescripţie nu s-a împlinit, dar, intrând în vigoare actuala legislaţie în sistemul cărţilor funciare, dreptul de proprietate asupra imobilelor nu se poate dobândi în timpul vieţii proprietarului intabulat prin uzucapiune.
S-a mai reţinut aplicabilitatea art. 1 şi art. 2 din Decretul nr. 223/1974, în sensul că toate construcţiile şi terenurile proprietatea persoanelor fizice domiciliate în străinătate au trecut în proprietatea statului.
Întrucât, imobilul din discuţie a figurat în C.F. pe numele pârâtului K.T., domiciliat în străinătate la data apariţiei menţionatului decret, nu se poate constata uzucaparea de către reclamant a terenului, nefiind îndeplinite condiţiile legale.
În raport de cele arătate, s-a admis în parte acţiunea reclamantului, s-a anulat dispoziţia emisă de pârât şi acesta a fost obligat să emită o nouă dispoziţie privind terenul în litigiu, în sensul stabilirii măsurilor reparatorii, prevăzute de Legea nr. 10/2001, reclamantul având calitate de persoană îndreptăţită.
Instanţa a făcut o enumerare a aspectelor reglementate de Legea nr. 10/2001 privind procedura administrativă prealabilă, care trebuie să se finalizeze cu emiterea unei decizii /dispoziţie motivată pentru soluţionarea notificării, cu menţiunea că instanţa judecătorească, în situaţia în care anulează o dispoziţie şi obligă entitatea deţinătoare să emită o alta pentru soluţionarea notificării, nu are atributul să impună modalitatea efectivă de soluţionare a notificării cu privire la măsura reparatorie care se adoptă.
Numai ulterior, dispoziţia poate fi cenzurată cu privire la modul de soluţionare a notificării ce trebuie să fie în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Faţă de aceste aspecte, instanţa a respins petitul pentru emiterea unei dispoziţii de restituire în natură a imobilului solicitat, deoarece în această etapă instanţa putea numai să oblige pârâtul la emiterea dispoziţiei motivate, dar nu şi privind măsura reparatorie efectivă.
Instanţa de fond, analizând succesiunea tuturor actelor privind terenul în discuţie, al proprietarilor şi al posesorilor acestuia, a statuat, în final, că reclamantul este persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, deoarece terenul a fost proprietatea tabulară a numitului K.T., transmis prin donaţie sub semnătură privată fiicelor sale şi preluat printr-o altă convenţie, neîncheiată în formă autentică, de către reclamant.
Prin constatarea nulităţii hotărârilor pronunţate de instanţe şi cele de natură administrativă ce priveau imobilul în discuţie, la data preluării de către stat a imobilului, proprietar tabular era Z.S.N. jr., situaţie în raport de care s-a reţinut, în baza Legii nr. 10/2001 şi calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului.
Potrivit Codului civil austriac, convenţia scrisă urmată de înscrierea în Cartea funciară ducea la dobândirea drepturilor reale. Dacă există convenţie scrisă, dar nu a fost urmată de înscrierea în Cartea funciară nu se poate reţine că dreptul ce a făcut obiectul acelei convenţii a fost transmis în mod valabil.
Se mai arată că, în conformitate cu prevederile Codului civil austriac şi dreptului cutumiar maghiar, nu era necesară formalitatea înscrisului pentru contractele de înstrăinare imobiliară, fiind astfel reglementată libertatea formelor de înstrăinare, cerându-se numai forma scrisă în privinţa înstrăinării de imobile.
Ulterior, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 500/1940 şi art. 27 alin. (2) din Legea nr. 389/1943, efectele actelor anterioare, după intrarea în vigoare a acestor legi erau supuse numai dispoziţiilor de ordine publică. Astfel, după 15 septembrie 1943 şi 25 octombrie 1944, efectele contractelor încheiate anterior, deşi admise de legea locală, nu-şi mai puteau produce sau continua efectele, dacă dispoziţiile de ordine publică ale Codului civil român se opuneau.
Prin Decretul-lege nr. 115/1938 pus în aplicare prin Legea nr. 241 din 12 iunie 1947, au fost scoase din vigoare toate legile în materie de Carte Funciară, iar drepturile reale puteau fi dobândite numai prin înscrierea în C.F.
Excepţiile admise cu rezerve, de practica de la acea vreme cu privire la dobândirea dreptului de proprietate fără intabulare în C.F. se refereau numai la cazul cumpărării la licitaţie şi a uzucapiunii.
La data încheierii actului sub semnătură privată (7 iunie 1942), pe o parte a teritoriului arondat Curţii de Apel Cluj era aplicabil dreptul cutumiar maghiar, fiind şi cazul locului încheierii actului în discuţie.
Aceste dispoziţii ale dreptului cutumiar maghiar acceptau ca formă a actului de donaţie între părinţi şi copii simplul act sub semnătură privată, dar trebuia ca dreptul să fie înscris în Cartea funciară.
Cele reţinute prin Decizia civilă nr. 19/1976 a Tribunalului Cluj, cu privire la simpla formă a actului sub semnătură privată pentru formarea valabilă a donaţiei între părinţi şi copii corespund realităţii, condiţia fiind diferită de cea a formei autentice, necesară ad validitatem, prevăzută de Codul civil român.
Totuşi, instanţa a omis împrejurarea obligaţiei de înscriere în C.F. a dreptului de proprietate, astfel dobândit pentru transmiterea valabilă a lui.
Prin urmare, contractul de donaţie nu îşi mai produce efectele după data intrării în vigoare a Codului civil român, dar la data încheierii lui, constituia un titlu ce putea sta la baza începerii uzucapiunii, potrivit art. 1461 Cod civil austriac (text ce prevedea că, orice posesie întemeiată pe un titlu ce ar fi îndestulător pentru dobândirea proprietăţii, dacă aceasta aparţinea înstrăinătorului este justă şi suficientă pentru uzucapiune).
Ca mod original de dobândire a dreptului de proprietate, uzucapiunea opera fără înscrierea dreptului în Cartea Funciară, de unde concluzia reţinută, că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate pe această cale şi are calitatea de persoană îndreptăţită, imobilul fiind preluat abuziv de către stat, în temeiul Decretului nr. 223/1974 de la un neproprietar.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, prin Decizia nr. 176/A din 31 mai 2006 a admis apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 295 din 10 martie 2006 A Tribunalului Cluj în contradictoriu cu petiţionarul Z.S.M.
A fost respins ca nefondat apelul petiţionarului Z.S.M.
Reclamantul a criticat hotărârea instanţei de fond, pentru că nu s-a pronunţat şi cu privire la restituirea în natură a imobilului, în condiţiile în care a parcurs procedura administrativă prealabilă, prevăzută de Legea nr. 10/2001, iar Primarul ca entitate deţinătoare s-a pronunţat prin respingerea cererii sale, cu motivarea că nu este persoană îndreptăţită.
Pârâtul susţine că fostul proprietar al imobilului este înscris în Cartea Funciară şi preluarea de către stat s-a realizat de la el şi nu de la reclamant.
În plus, reclamantul a cumpărat, în temeiul Legii nr. 112/1995 numai construcţia, iar pentru teren a formulat notificare, pretinzând dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
În fine, pârâtul apelant mai susţine că, greşit s-a reţinut calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită, deoarece dreptul său de proprietate nu s-a transmis prin acte valabile pentru înscrierea în C.F.
În plus, reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor uzucapiunii pentru a invoca dobândirea dreptului de proprietate în acest mod.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că, reclamantul se pretinde persoană îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului, în baza Legii nr. 10/2001, deoarece a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, anterior preluării imobilului de către stat, astfel că preluarea este fără titlu valabil, făcându-se în mod greşit de la un neproprietar.
Reclamantul nu a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului în discuţie, nefiind îndeplinite condiţiile pentru uzucapare, conform Codului civil austriac, sub imperiul căruia s-a invocat începerea cursului prescripţiei.
În acest sens, potrivit art. 1461 Cod civil austriac, orice posesie întemeiată pe un titlu ce ar fi fost îndestulător pentru dobândirea proprietăţii, dacă aceasta aparţinea înstrăinătorului, ar fi fost justă şi suficientă pentru uzucapiune.
Reclamantul a invocat joncţiunea posesiei sale începută în anul 1957 cu aceea a copiilor proprietarului tabular de la acea dată, deşi aceştia au încheiat cu tatăl lor un act de donaţie valabil ca înscris sub semnătură privată, însă nu au dobândit dreptul de proprietate, pentru că nu l-au înscris în cartea funciară.
Titlul copiilor fostului proprietar îi exclude din categoria posesorilor utili, deoarece acesta emana de la proprietar, neputând fi invocată joncţiunea posesiei reclamantului cu a lor pentru calcularea termenului de prescripţie.
În aceste condiţii, reclamantul nu este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în condiţiile Legii nr. 10/2001, pentru că la data exercitării acţiunii în constatarea dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune, termenul de prescripţie achizitivă nu era împlinit.
Faţă de modul de soluţionare al apelului pârâtului, în raport de cele arătate anterior, s-a reţinut ca inutilă analiza motivelor de apel formulate de reclamant, în situaţia în care acesta nu îndeplineşte condiţiile de persoană îndreptăţită cu privire la imobilul a cărui restituire o solicită în baza Legii nr. 10/2001.
Împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs reclamantul, susţinând în esenţă, că în mod greşit instanţa de apel a reţinut lipsa calităţii sale de proprietar la data preluării imobilului de către stat şi, pe cale de consecinţă, a calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în condiţiile Legii nr. 10/2001, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Mai arată că, s-a ajuns la această soluţie prin interpretarea greşită a condiţiilor pe care trebuia să le îndeplinească pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, reclamantul se pretinde persoană îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului teren, situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. 11286 Cluj nr. top. 6203/2, în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, invocând dobândirea prin uzucapiunea dreptului de proprietate, anterior preluării de către stat, fără titlu valabil, preluarea făcându-se de la un neproprietar, respectiv de la fostul proprietar tabular.
Iniţial, imobilul a fost înscris în C.F. 11286 pe numele lui K.T., şi înstrăinat în anul 1942 copiilor săi P.V., K.M., M.K. şi G.G., în baza unei donaţii sub semnătură privată, act inapt pentru a fi înscris în C.F.
În anul 1957, cei patru copii au predat imobilul reclamantului printr-o convenţie de vânzare-cumpărare, act de asemenea nevalabil pentru înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate, întrucât pretinşii vânzători nu erau înscrişi în Cartea funciară.
Este adevărat, că prin sentinţa civilă nr. 3296 din 15 mai 1975 a Judecătoriei Cluj-Napoca s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate al reclamantului prin uzucapiune, dar prin Decizia nr. 19 din 8 ianuarie 1976, Tribunalul Judeţean Cluj a modificat hotărârea, în sensul respingerii acţiunii, motivând că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, în baza Codului civil austriac, sub imperiul căruia s-a susţinut începerea cursului prescripţiei.
Chiar dacă, prin hotărârile anterioare s-au făcut referiri la acest text, se impune ca în această fază procesuală să fie evidenţiat faptul că, potrivit art. 1461 Cod civil austriac orice posesie întemeiată pe un titlu ce ar fi fost
îndestulător pentru dobândirea proprietăţii, dacă aceasta aparţinea înstrăinătorului, este justă şi suficientă pentru uzucapiune.
Copiii fostului proprietar tabular au încheiat cu tatăl lor K.T. un act de donaţie pentru imobilul în litigiu, care era valabil în forma înscrisului sub semnătură privată, dar nu au putut dobândi dreptul de proprietate, pentru că nu l-au înscris în Cartea funciară.
Actul de donaţie emanând de la proprietarul tabular şi fiind îndestulător pentru dobândirea proprietăţii, nu poate îndeplini condiţia pentru ca în raport de cerinţele art. 1461 Cod civil austriac să marcheze începutul cursului prescripţiei achizitive.
Pentru a transfera proprietatea, respectivul act trebuie să nu emane de la un neproprietar.
Reclamantul a invocat joncţiunea posesiei sale, începută în anul 1957, cu aceea a copiilor proprietarului tabular de la acea dată, respectiv numitul K.T.
În aceste condiţii, este indiscutabil că cei patru copii ai fostului proprietar tabular, nu sunt simpli posesori, deoarece titlul lor emană de la proprietar şi posesia nu este utilă, pentru a duce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, astfel că, nu poate fi invocată nici joncţiunea posesiei reclamantului cu a lor, pentru a se calcula termenul de prescripţie achizitivă.
În condiţiile în care, la momentul exercitării acţiunii pentru constatarea dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune, nu era împlinit termenul de prescripţie achizitivă, reclamantul nu poate invoca faptul că ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, aşa încât prin hotărârea recurată, corect s-a stabilit că nu este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001.
În plus, pentru a se putea vorbi de începerea cursului prescripţiei, aşa cum susţine reclamantul, la data de 7 iunie 1942 trebuia ca actul deţinut de transmiţători să emane de la un neproprietar, dar cum actul a emanat de la un proprietar este clar că, recurentul nu putea uni posesia lui începută în anul 1957 cu cea a copiilor proprietarului pentru a putea uzucapa, astfel că începând din anul 1957 termenul de prescripţie nu se putea împlini.
Potrivit actelor existente la dosar, fostul proprietar tabular este K.T., cel de la care s-a preluat imobilul de către stat şi nu de la reclamantul din cauză.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de contestator va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul Z.S.M. împotriva deciziei nr. 176/A din 31 mai 2006, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3867/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 3875/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
