ICCJ. Decizia nr. 3932/2006. Civil
Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată, reclamanta H.M.L. a chemat în judecată Municipiul București, solicitând obligarea pârâtului să emită o ofertă de restituire prin echivalent pentru imobilul situat în București, sub sancțiunea plății de daune cominatorii pe zi de întârziere până la emiterea deciziei.
Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 29 din 17 ianuarie 2005, a admis în parte cererea și a obligat pârâtul să emită oferta de restituire către reclamantă, a imobilului, prin măsuri de restituire în echivalent, în soluționarea notificării nr. 2212 din 6 august 2001 prin dispoziție motivată; a respins cererea de acordare a daunelor cominatorii.
S-a reținut, în esență, că prin notificarea nr. 2112/2001, însoțită de actele care dovedesc calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei și dreptul acesteia de proprietate, s-a declanșat procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001, pârâtul, în calitate de unitate deținătoare, având obligația legală de a emite o dispoziție sau decizie motivată cu privire la solicitarea de restituire în natură a imobilului, conform art. 23 coroborat cu art. 20 alin. (3) din lege.
Imobilul naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 a fost ulterior inclus într-o zonă de sistematizare a municipiului, iar, locuința demolată în baza decretului de expropriere, situație în care reclamanta nu poate beneficia de restituirea în natură ci doar de măsuri reparatorii în echivalent, incidente fiind dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 1386 din 12 octombrie 2005, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul formulat de Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 29 din 17 ianuarie 2005 a Tribunalului București.
Pentru a hotărî astfel, raportat la motivele de apel, instanța a reținut următoarele:
Competența materială de soluționare a acțiunii formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, de obligare a unității notificate de a răspunde notificării, aparține în primă instanță tribunalului, și nu judecătoriei.
Este adevărat că termenul de a răspunde notificării este un termen de recomandare, însă, în speță, față de data notificării, 6 august 2001, și data promovării acțiunii, 17 decembrie 2004, a fost cu mult depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii, situație în care, soluția primei instanțe de obligare a pârâtei de a răspunde petentei prin dispoziție materială este legală.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul București prin Primarul General, considerând hotărârea ca netemeinică și nelegală întrucât: competența materială a soluționării cauzei, ca instanță de fond, aparține Tribunalului Municipiului București și nu judecătoriei, cum greșit s-a purces, în speță, la soluționarea cauzei.
Greșit, prima instanță a obligat pârâtul să răspundă, printr-o decizie materială notificării, termenul de 60 de zile prevăzut pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare, de a se pronunța asupra cererii de restituire, fiind de recomandare, cu un caracter dispozitiv, nu imperativ, persoana îndreptățită trebuind a face dovada existenței unui prejudiciu în cazul depășirii termenului și a îndeplinirii obligațiilor sale prevăzute de art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Recursul nu este întemeiat.
Raportat chiar la obiectul cererii de chemare în judecată, competența materială a soluționării cauzei în primă instanță, aparține tribunalului, conform prevederilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, cum de altfel a și fost soluționată cauza.
în ce privește fondul cauzei, chiar dacă termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 pentru rezolvarea notificării și emiterii corespunzătoare a unei dispoziții/decizii motivate, este unul de recomandare, corect s-a apreciat că, față de data notificării și data promovării acțiunii, soluția de obligare a unității deținătoare de a emite o altfel de dispoziție, este corectă.
Față de cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul a fost respins.
← ICCJ. Decizia nr. 3987/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3937/2006. Civil → |
---|