ICCJ. Decizia nr. 3937/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin decizia civilă nr. 1297 din 6 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul RA A.P.P.S. împotriva sentinței civile 952 din 19 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sentință conform căreia s-a admis contestația, s-a anulat decizia nr. 291 din 12 septembrie 2003 iar intimata a fost obligată să emită decizia motivată cuprinzând oferta de restituire prin echivalent, sub forma despăgubirilor bănești, corespunzătoare ponderii participației autorului contestatorilor de 21,9% raportată la valoarea imobilului compus din teren de 1600 mp și construcție din subsol, 6 etaje și pod situat în București.
Pentru aceasta instanța de apel reține că, de principiu, unitatea deținătoare e obligată să se pronunțe asupra cererii contestatorilor în raport de actele dosarului, în termenul limită prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 ce se referă strict la faza administrativă; or, apreciază aceeași instanță, nimic nu împiedică partea să administreze probe noi în căile de atac, potrivit art. 167 și urm. C. proc. civ.
Aceeași concluzie se impune, consideră curtea de apel, de textul art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, în forma existentă la data pronunțării sentinței, în care se face trimitere la aplicarea normelor de procedură civilă, cât timp competența revine instanței civile care este obligată conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ. să stăruie în aflarea adevărului prin toate mijloacele de probă.
S-a mai apreciat că s-a probat identitatea imobilului față de certificatul de nomenclatură, iar, în privința dreptului de ipotecă, instituită în favoarea Băncii românești, ce nu a fost supus radierii, se reține că nu s-a invocat nici un motiv de nulitate a hotărârii date sub aspectul discutat.
împotriva susnumitei decizii a instanței de apel s-a declarat recurs de către RA A.P.P.S. care a invocat pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., prin încălcarea prevederilor art. 22.1 și 22.2 din Normele metodologice, aprobate prin H.G. 498/2003.
Sub un prim aspect recurenta susține că nu s-a probat calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în contextul în care nu s-a făcut dovada calității de moștenitor al contestatoarei față de autorul comun L.C.
Sub cel de-al doilea aspect, în raport de art. 22.1 alin. (2) din Norme metodologice (H.G. nr. 498/2003), susține că nu există rol fiscal emis de Direcția impozite și taxe locale sector 1, care să ateste data și motivul închiderii rolului, ca și acte care să probeze evoluția situației juridice a imobilului, și nici certificat de nomenclatură urbană care să ateste denumirea străzii actuale cu cea din actul de proprietate referitoare la amplasamentul imobilului.
Recursul este nefondat.
Actele de stare civilă, dar și certificatul de moștenitor atestă filiația contestatoarei B.I.S. față de autorul comun L.C., fiind nepoată de fiu (respectiv descendenta lui L.L., fiul lui L.C.) decedat.
Fiind succesoarea autorului comun, alături de contestator, contestatoarea are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 la măsurile reparatorii pentru imobilul ce a aparținut SC L. & CO. SA și în raport de care autorul era coacționar.
Totodată urmează a se reține că s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor pct. 22.1 lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 atunci când instanțele au interpretat actele doveditoare ale proprietății ca act juridic translativ de proprietate, respectiv act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată și alte asemenea.
în cauză procesele-verbale nr. 1556/1940 eliberate de Comisia cărților funciare, fișa imobilului din str. T. eliberată de Direcția Municipiului București a Arhivelor Naționale precum și M.Of. nr. 23/1949, Decretul nr. 27/1947, toate aceste acte demonstrează că imobilul naționalizat în baza Legii nr. 119/1948, situat în București, s-a găsit în patrimoniul societății L., al cărei coacționar a fost autorul contestatorilor.
Ca atare, în stabilirea calității de persoană îndreptățită, dar și a identității imobilului preluat abuziv, ca efect al naționalizării, s-a făcut o corectă aplicare a legii, nesubzistând pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
De aceea, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3932/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8033/2006. Civil → |
|---|
