ICCJ. Decizia nr. 3987/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 16 februarie 2004 pe rolul Tribunalul București, reclamanții F.P.A., M.A., E.A.R., R.A.G. și G.M. au solicitat, în contradictoriu cu S.N.P. SA, anularea deciziei nr. 1 din 19 ianuarie 2004 și în consecință obligarea pârâtei la restituirea în natură a terenului de 173,17 mp situat în București.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că A.I. și A.M., soți (în prezent decedați) au fost proprietarii unui teren în suprafață de 314 mp, cumpărat în anul 1928, pe care ulterior au construit un imobil cu mai multe apartamente, distrus complet în urma bombardamentelor din iunie 1944. Terenul a trecut în proprietatea statului prin sentința civilă nr. 1203/1952 a fostului Tribunal popular al Raionului I.V. Stalin, ca bun fără stăpân, sentință nelegală, întrucât a fost pronunțată doar în contradictoriu cu unul dintre coproprietari A.I., care de altfel nici nu a fost citat, având domiciliu necunoscut.
Ca moștenitori ai M.A., decedată în 17 decembrie 1961, reclamanții, strănepoți de frate și respectiv de soră ai acesteia, au adresat notificare potrivit Legii nr. 10/2001 societății pârâte, căreia îi aparține o parte din teren, dar prin decizia atacată, notificarea le-a fost respinsă, cu motivarea că preluarea nu a fost abuzivă, de vreme ce foștii proprietari s-au dezinteresat de proprietatea lor abandonând-o.
Pârâta a solicitat introducerea în cauză a Statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru a-i fi opozabilă hotărârea. Cererea de introducere în cauză a statului a fost respinsă prin încheierea din 27 aprilie 2004 a tribunalului.
în urma administrării probei cu înscrisuri, interogatoriu și expertiză, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte contestația, a dispus anularea deciziei nr. 1/2004 și restituirea în natură a suprafeței de 173,36 mp teren de către pârâta S.N.P. SA.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în esență că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001, ca succesori ai M.A., care era singura moștenitoare a lui I.A., decedat la 18 decembrie 1953.
Cu privire la modul de preluare în proprietatea statului a terenului, instanța de fond a apreciat că această preluare a fost abuzivă.
Pe de o parte, întrucât sentința judecătorească din anul 1952 s-a pronunțat doar în contradictoriu cu I.A., iar pe de altă parte, că acestuia nu i-a fost comunicată vreodată.
Ca atare, s-a dispus retrocedarea de către pârâtă a părții de teren pe care o stăpânește.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 388 din 23 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale.
A reținut instanța de apel în motivare că într-adevăr, preluarea imobilului a fost abuzivă pentru considerentele reținute și de instanța de fond. în plus, abandonarea imobilului a fost justificată de temerea la care au fost supuși foștii proprietari, care fuseseră și mici comercianți.
S-a reținut ca fiind corectă respingerea cererii de introducere în cauză a Ministerului Finanțelor Publice, în raport cu principiul disponibilității.
împotriva acestei decizii, în termen legal pârâta a declarat recursul de față, prin care invocă incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs se susține că apreciind asupra preluării abuzive în cauză, deși bunul fusese abandonat, instanța a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, încălcând totodată dispozițiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001. Astfel, se susține că înșiși reclamanții au recunoscut că foștii proprietari nu mai plătiseră impozitele din anul 1944 întrucât acestea se măriseră excesiv. Ca atare, apreciază recurenta, neplata impozitelor în cauză nu a fost datorată unor motive independente de voința proprietarului, pentru a fi incident art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001.
O altă critică adusă deciziei din apel vizează ignorarea situației juridice a imobilului, care apare în lista anexă la Decretul nr. 92/1950 ca fiind preluat de la alte persoane decât autorii reclamanților.
Pe de altă parte, se susține că recurenta este proprietară a terenului pretins, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis conform Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, fiind intabulată în cartea funciară, astfel încât nu poate fi obligată să le predea terenul, ce servește pentru accesul în clădire.
Prin întâmpinarea formulată, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului, precizând ulterior că din întregul teren de 314 mp, o parte este deținută de recurentă, iar altă parte de S.N.S., care a fost notificată separat pentru 146,3 mp, dispoziția emisă de acel deținător fiind contestată de asemeni în justiție și făcând obiectul dosarului nr. 122/2004 pe rolul Tribunalul București, secția a V-a civilă. S-au mai depus în copie înscrisuri.
Recursul este fondat.
Conform art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001 (în formularea de la data emiterii dispoziției administrative) prin imobile preluate abuziv se înțeleg și cele considerate a fi fost abandonate în baza unei hotărâri judecătorești, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Din acest punct de vedere, cum imobilul în cauză a fost preluat ca imobil abandonat printr-o hotărâre judecătorească din anul 1952, afectată de vicii de procedură, corect ambele instanțe au constatat că se consideră preluat abuziv, dispunând anularea dispoziției emise de recurentă, care a respins notificarea cu această singură motivare, că ar fi fost preluat cu titlu.
Cu toate acestea, decizia instanței de apel, ca instanță de control devolutivă, va fi casată, cu trimitere spre rejudecare, întrucât situația de fapt în cauză nu a fost pe deplin stabilită, în sensul art. 314 C. proc. civ., pentru a permite înaltei Curți să se pronunțe asupra fondului pricinii.
Astfel, intimații-reclamanți se prezintă ca fiind persoane îndreptățite în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001. Având în vedere gradul îndepărtat de rudenie (colaterali privilegiați de gradul IV ai unuia dintre cei doi coproprietari, decedați cu mulți ani în urmă), instanța de trimitere va dispune suplimentarea probatoriului privind acceptarea succesivă a succesiunilor pentru a fi îndepărtat orice dubiu asupra calității lor de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, atât instanța de fond, cât și cea devolutivă de control au omis să se pronunțe asupra măsurii adecvate de reparație cuvenită persoanelor îndreptățite, în raport cu situația concretă a suprafeței de 173,36 mp. Cum rezultă din lucrările dosarului (răspuns la interogatoriu f. 130 fond, raport de expertiză judiciară f. 158 fond) terenul în cauză servește ca acces pentru salariații pârâtei și este subtraversat de rețele de alimentare la utilități.
Se impune de aceea, și sub acest aspect, lămurirea situației de fapt, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cu care judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Pentru considerentele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ. și art. 314 C. proc. civ., decizia recurată a fost casată, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, pentru rejudecarea apelului, SC P. SA împotriva sentinței nr. 953/2004 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3968/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3932/2006. Civil → |
|---|
